Despre arome frantuzesti si secrete de familie – de Marius Chivu
Agnes Desarthe isi invata cititoarele sa guste cu sufletul
| Mananca-ma, Agnes Desarthe – traducere din franceza de Magdalena Raduta, Editura Curtea Veche, 2007, 24 lei |
Desi e frantuzoaica si scrie literatura, iar titlul „Mananca-ma” te duce cu gandul la „Trage-mi-o”, romanul disperarii dupa acuplari al Virginiei Despentes, Agnes Desarthe nu scrie despre sex. si nici nu are depresia canibalica a regizoarei Marinei de Van cea care in filmul „Dans ma peau” mananca din ea insasi. Agnes Desarthe este o autoare franceza discreta, a debutat cu literatura pentru copii, iar „Mananca-ma” este povestea lui Myriam, o femeie de varsta mijlocie care poarta cu sine un secret sexual suficient de repulsiv pentru a fi fost alungata de familie, care deschide un mic restaurant pe o mica strada pariziana hotarata sa-si ia viata de la capat. Iar asta in cel mai propriu mod cu putinta: rupta de familie si de vechii prieteni, investind tot ce avea (bani, energie, pasiune) in acest restaurant numit „Chez moi”, care ii este totodata si casa, un restaurant modest, mobilat cu lucruri vechi, multe personale.
GATITUL ESTE RECULEGERE SI GENEROZITATE IAR RESTAURANTUL, LOCUL FAMILIAR SI MISTERIOS AL CAUTARII DE SINE
Restaurantul este „casa sufletului” ei, destinul pe care incearca sa-l rascumpere. Lucrurile merg greu, dar isi face cativa prieteni mai ciudati dar simpatici si saritori (un florar cam ponosit, un galigan gay, niste studente la filozofie) iar modestul ei restaurant devine, incet incet, un punct de atractie al cartierului. Aveti grija ca pe parcursul lecturii sa fiti satui, caci nimic nu se intampla si nimic nu se spune in acest roman fara sa fie insotit de vreun gust sau de vreo aroma degajata in procesul gatitului, de la cele frantuzesti cat de cat cunoscute, pana la cele mai exotice. Romanul capata mirosul restaurantului familial si, la final, veti fi convinsi ca bucataria este centrul lumii, iar gatitul insasi viata.
Aventura culinara curajoasa a lui Myriam este insotita de rememorarea si mai curajoasa a trecutului – gatitul este reculegere si generozitate – astfel ca restaurantul devine locul deopotriva familiar si misterios al cautarii de sine. Daca indemnul voltairian la gradinarit va este cunoscut, v-ati gandit vreodata in acesti termeni la gatit!?
