Dragoste de business class – de Irina Pacurariu
Anul trecut a nins la sfarsitul lui octombrie. A fost pentru prima data cand fiica-mea s-a bucurat din tot sufletul.
Si-a strigat bucuria asa cum vedem ca fac cei mici in desenele animate. Pana acum ne chinuiam sa o convingem sa vina pana la geam sa vada cum ninge, ii povesteam despre cat de frumos poate fi cand mizeria de zi cu zi se lasa acoperita de o pelerina alba, vraja obtinuta cu bagheta magica a lui Bibi Blocksberg.
Nu stiti cine-i Bibi? Intrebati orice fetita intre 3 si 10 ani si-o sa aflati. De fapt, am inteles cu multa vreme in urma ca niciodata un copil nu va reactiona asa cum se asteapta adultii din jurul lui. Sa vezi cum e sa te straduiesti sa-i explici de ce ceasul are 12 ore, si nu 16 sau 22, iar ea te intreaba senin: „Dar soarele unde se culca, mami?” Aproape intotdeauna logica lor este mai corecta decat a noastra, pervertita de reguli si tabuuri pe care ni le-a adus educatia.
Inocenta celor mici este de neconcurat, nici o teorema de cunoastere n-o va putea surclasa vreodata. Imi amintesc de o calatorie cu avionul in care, asa cum se intampla aproape intotdeauna cand n-ai chef sa vezi pe nimeni cunoscut, m-am intalnit cu o celebra femeie de afaceri din Bucuresti. O stiam de mult si o gaseam la fel de pretioasa ca la o reuniune. I-am prezentat copilul, eram cu cea mica, iar doamna a zambit protocolar intrebandu-ma de unde are cizmulitele.
Fii-mea mi-a luat-o inainte si a zis ca-s robotice si au venit singure. Adica sunt miraculoase, as fi putut traduce, dar imi placea prea mult sa admir grimasa mondenei calatoare. Cand am ajuns la destinatie am observat, mai putin amuzata decat m-as fi asteptat, ca doamna, divortata de ceva vreme, era impreuna cu actualul ei partener. Dar nu calatorisera unul langa celalalt. Ea statuse, firesc, pe un fotoliu la business class, el avusese parte de tratamentul unui bilet la economy.
Fiica-mea, care i-a vazut de brat la iesire, m-a intrebat imediat de ce doamna si sotul ei n-au stat unul langa celalalt. „Au vrut sa fie siguri ca, daca avem un accident la aterizare, unul va scapa?“ Ce sa-i fi spus? Ca el nu bea sampanie la micul dejun sau ca ea are alergie la aglomeratie? Mi-ar fi zis ca majoritatea prefera dimineata sucul de portocale si ca nimanui nu-i place sa stea ingramadit. Nu stiu la ce m-as fi putut astepta daca i-as fi zis ce cred, ca sunt persoane pentru care exista valori mai importante decat ce-i spusesem pana atunci, adica iubire, bunatate, respect sau sinceritate. Nici nu sunt sigura ca eu stiam raspunsul la intrebare.
Sunt inca destul de inocenta sa-mi inchipui ca dragostea ne asaza pe toti la acelasi check-in. Daca nu, am fi, desigur, „robotici“..
