Elogiul neglijentei – de Sorin Lavric
Avem o parere nejustificat de proasta despre oamenii neglijenti. Cand nu-i privim ca pe niste imprastiati incapabili de a duce ceva la capat, ii consideram, in cel mai bun caz, niste firi comode care ne indispun prin dezordinea pe care o lasa in jur.
Distrati, avand mereu aerul ca plutesc printre realitati si semeni, neglijentii au proasta reputatia de a fi frivoli. In realitate, rar gasesti oameni mai adanci, mai consecventi si mai bine asezati in lume ca firile neglijente. Ceea ce inseamna ca exista o profunzime a neglijentei pe care o confundam cel mai adesea cu superficialitatea, ba chiar cu comoditatea snoaba si cabotina.
De fapt, profunzimea unui om neglijent vine din intuitia nespus de fina cu care a fost daruit din nastere, un fel de simt al esentelor care ii ingaduie sa nu se opreasca niciodata la aparente. Dotat cu flerul de a putea discerne imediat insemnatatea de insignifianta, neglijentul este un fantast a carui atentie este mereu absorbita de orizontul interior al obsesiilor sale.
Radacinile lui interioare sunt atat de adanci incat nu mai are nevoie de ancore care sa-l lege de realitate. Si daca duce lipsa de simtul detaliilor, e pentru ca poseda in exces simtul nuantelor. E ca pisica ce nu vede geamul din cauza prazii pe care o intrezareste dincolo de luciul acestuia.
Privit din afara, neglijentul par un om lipsit de aderenta la realitate, cand, de fapt, el este o natura compulsiva, a carui imaginatie s-a concentrat asupra catorva, putine, dar foarte importante, probleme de viata. E precum un somnambul ale carui vedenii sunt singurele prezente demne de interesul lui. Tocmai de aceea, din randul neglijentilor se aleg marii visatori, ganditorii si vizionarii religiosi. Mistuiti de o lume a himerelor esentiale, ei nu mai au puterea de a privi cu atentie lumea concreta a semenilor. Trec prin ea cu usurinta si lejeritate. Sunt ca niste mistici intr-o lume intesata de pragmatici.
La prima vedere, par inadaptati. In realitate, ei nu se acomodeaza regulilor vietii fiindca s-au adaptat interior la ritmul inalt al idealurilor: o iubire, o capodopera sau o problema teoretica le absoarbe atentia mult mai puternic decat cea mai presanta urgenta cotidiana. Mai mult, ei par neajutorati si caraghiosi, cand, de fapt, sunt precum focile sau pinguinii cand sunt scosi din mediul lor de electie, apa marii. Se misca greoi si nostim din neputinta de a-si coordona miscarile dupa tiparul competitiei sociale. Dar, in mediul de electie al fantasmelor interioare, ei sunt de o elevatie vecina cu inspiratia divina.
Aerul neglijent imprumuta un farmec nespus adolescentelor si femeilor pana in 30 de ani. Mai tarziu, neglijenta nu le mai prieste femeilor, facandu-le de-a dreptul nesuferite. La barbati e invers: neglijenta e cu atat mai atragatoare cu cat survine la varsta incaruntelii. Mosmonditul genial cu capul in nori nu e legenda, cum nici tanara fragila, lovindu-se de toate colturile si imprastiind continutul posetei, nu sunt nascociri epice. Asemenea neglijenti fac sarea si piperul speciei.
Sorin Lavric – Nascut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Medicina Generala, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila“ (1987–1993) si Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucuresti (1991–1996). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucuresti (2005). A lucrat un an (1993-1994) ca medic stagiar si apoi a renuntat la practica medicala. Din 1997 este redactor la Editura Humanitas. Din 2003 tine cursuri semestriale la Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, a caror tematica este axata pe filozofia lui Constantin Noica. Scrieri: Cartea de Craciun (Humanitas, Bucuresti, 1997); Ontologia lui Noica. O exegeza (Humanitas, Bucuresti, 2005); Noica si Miscarea Legionara (Humanitas, 2007) Traduceri (împreuna cu Bogdan Minca): Martin Heidegger, Parmenide (Humanitas, Bucuresti, 2001); Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (Humnitas, Bucuresti, 2006)