Gentiletea e mereu utila – de David Servan-Schreiber
De cand predau tehnicile EMDR psihiatrilor si psihologilor am grija sa subliniez ca terapeutul trebuie sa fie un foarte bun practician dar si un om atent la nevoie pacientului sau.
Sa-i dea un servetel cand ii dau lacrimile chiar inainte ca el sa ceara asa ceva. Sa-l linisteasca atunci cand vechile dureri ies la suprafata si ii gatuie vocea. Sa se asigure, dupa o sedinta terapeutica plina de emotii ca pacienul este in stare sa conduca si daca nu este, sa-l retina un pic mai mult. Mi s-a demonstrat de-a lungul timpului ca daca suntem atenti cu pacientul, el progreseaza terapeutic. Nici un risc nu intervine aici, au loc mai multe efecte dezirabile, insa.
Nimeni nu s-a plans ca i s-a dat prea multa atentie vreodata! Cu toate acestea, gentiletea nu este foarte bine vazuta in psihoterapie. De cate ori fac aceasta recomandare mi se spune ca ma insel asupra cuvintelor. „Binevoitor e suficient, mi se spune. Gentil, nu e voie!” Cu toate acestea chiar despre gentilete e vorba. Pentru ca este o unealta terapeutica. Si are efect si inafara terapiei.
In urma unei terapii de grup de la o universitate californiana, am fost instruiti sa facem un exercitiu care mie mi s-a parut cam stupid la inceput. Eram doi terapeuti si alti opt studenti. Acest exercitiu consta in trecerea unei foi albe prin dreptul fiecarui participant. Fiecare scria pe ea ceea ce credea el ca ar fi cea mai mare calitate a celui dinainte. Dupa 12 saptamani am aflat ca nimeni nu gandea in cei mai buni termeni despre toti ceilalti participanti. Cu toate acestea exercitiul a avut un succes enorm.
Este frapant cum ajungem sa gasim ceva pozitiv la fiecare din cei dimprejur, chiar daca respectivul sau respectiva nu ne este prieten/a. Si mai suprinzator este efectul produs atunci cand devoalezi cheia exercitiului. Toti participantii la acel curs au plecat mai multumiti, mai senini, mai plini de recunostinta. Gentiletea si-a facut efectul. A fost o modalitate formidabila de a incheia cursul.
Intr-o carte minunata a unei psihiatru australian, Roger Walsh, se povesteste ceva similar din anii ’60. Intr-o clasa de elevi dificili, o profesoara foloseste exercitiul foii albe pentru a incerca sa schimbe raporturile ostile dintre copii. Fiecare pleaca de la scoala cu o foaie plina de complimente anonime rescrise de invatatoare. Ridicol?.
