Gustul culinar – de Sorin Lavric
Gustul culinar cere cizelare, la fel ca flerul estetic. Nu te nasti stiind sa savurezi felurile de mancare, ci inveti urmand exemplul altora.
De aceea, placerea pe care o simti prefirand in gura bucatele, nu vine din sensibilitatea limbii, ci din achizitiile creierului. Acuitatea gustativa nu tine atat de papilele limbii, cat de inzestrarea spiritului care manuie furculita. Adevaratul organ gustativ al omului e de ordin cerebelos. Ceea ce inseamna ca, fara o pregatire minima in materie de stiinta culinara, obiceiul mesei e prilej de inlaturare a frustrarilor prin indopare seaca. Bulimicii nu sunt neaparat gurmanzi, caci sunt lipsiti de virtutea discriminarii intre nuantele gustative. Ei nu deapana tente si nu disting arome, ci infuleca portii si mistuiesc volume.
Rafinatii artei culinare se bucura de obicei de trei calitati: sunt minutiosi, rabdatori si predispusi spre ora siestei. Cu alte cuvine, degustarea unui meniu cere migala de filatelist, incetineala premeditata in ducerea dumicatului la gura si, apoi, sedinta obligatorie de savurare in pozitie orizontala. Siesta nu e moft, ci incununarea unei rafinari. Pe scurt, e nevoie de o deprindere ceremonioasa, in virtutea careia masa capata distinctia unui ritual.
Gurmandul e un spirit analitic, inclinat spre maruntiri de portii si spre prelungiri de timp, de aceea nimic nu-i este mai strain decat principiul hranirii de tip fast-food. Cand e vorba de mancare, graba este fie o categorie birjareasca, amintind de digestia facuta in goana cailor, fie o notiune inspirata de atmosfera santierelor: mancatul pe ziar stand in fund si mandrindu-te cu solidaritatea proletara. La fel, cea mai mare insulta adusa artei culinare e adaugarea potentiatorilor de gust spre a mari artificial excitatia limbii.
Apoi, o masa gustoasa e neaparat copioasa, dar nu opulenta. Accentul cade pe rafinarea senzatiilor, nu pe marimea lor. Cine ciuguleste ca o vrabiuta framantata de remuscari, nu are vocatie mondena, asceza si postul fiind facute pentru naturi care nu au prea multe in comun cu arta bucatariei.
Adevaratii credinciosi nu sunt gurmanzi, mancarea judecand-o sub unghiul ispitei. Pentru ei, omul se hraneste cu vorba Celui de Dincolo, abia apoi cu paine, de aceea omul de duh nu poate fi totodata un om de stomac. In adevar, gurmandul e un rafinat modern care nu pune pret pe deliciile lumii de dupa. Tocmai de aceea, il poti ghici usor dupa conformatia pe care trupul, dezvoltandu-si organele de care actul digerarii are nevoie, a capatat-o in timp.
Masa e act obstesc numai pentru cei care, in genere, nu pot trai bucuria decat impartasind-o cu altii. Altii, dimpotriva, nu-si pot lasa libera curgerea gandurilor decat mancand singuri. Dar si unii, si altii pot fi gurmanzi autentici.
