In fata bolii, spune adevarul si da speranta – de David Servan-Schreiber
Mama a doi adolescenti este foarte nelinistita in privinta bolii pe care i-a descoperit-o chirurgul: „E cancer, doctore?“. „Nu, doamna“, raspunde profesorul.
„Au fost celule anormale pe care le-am extirpat. Va trebui sa va ingrijesc, dar va fi bine.“ Noi, ceilalti ne-am privit contrariati. Cancerul acestei femei este deja raspandit in aproape tot corpul. De ce nu-i spune? Profesorul se justifica: „Hipocrate ne invata ca un medic trebuie mereu sa-si linisteasca pacientul cu grija si atentie, fara sa spuna adevarul privind starea lui de sanatate prezenta sau viitoare”. El recomanda sa se minta atunci cand lucrurile nu merg. Si noi, tinerii medici, am invatat cu totii sa ne justificam pentru aceste minciuni. De ce sa-i stricam ultimele luni de viata cand poate sa se mai bucure de ele?
Am o pacienta de vreo 40 de ani. Medicul ei tocmai i-a dat rezultatul: „Aveti cancer agresiv, generalizat la san. Putem incerca o chimioterapie si radiatii, dar statisticile sunt impotriva dvs. Jumatate dintre pacientii in cazul dvs. nu traiesc decat sase luni. Rar se intampla sa depaseasca doi ani“.
Lipsita de energie vitala, femeia nu mai are nici macar dorinta sa incerce sa lupte. Doctorul se justifica: „Este esential ca pacientii sa isi inteleaga diagnosticul si pronosticul. Daca nu, ei nu pot face alegerile potrivite pentru tratamentul lor”. Totusi, studiile asupra pronosticurilor date de medici cu privire la timpul pe care il mai are de trait un pacient arata ca mai mult se insala decat au dreptate. Disperarea nu ajuta pe nimeni sa traiasca mai bine timpul care ii ramane.
Speranta are aceasta capacitate extraordinara de a ne metamorfoza pana in ultimul moment pentru a ne adapta la situatie. La inceputul bolii, un pacient spera sa se vindece; cand ea se agraveaza, incepe sa spere in diminuarea suferintei sau, pur si simplu, sa poata oferi celor pe care ii iubeste imaginea unui sfarsit trait in demnitate. Oricare ar fi forma ei, speranta este esentiala pentru experienta umana, ca si respiratia. Falsa speranta nu ajuta.
Ce trebuie sa spui cuiva care sufera de o boala terminala? Adevarul! Dar si ca statisticile pot fi inselatoare: daca speranta medie de supravietuire pentru o boala este de sase luni, asta inseamna ca mai mult de jumatate dintre oameni traiesc mai mult decat se spune. Ca este important sa crezi in toate sansele pentru a face fata.
Astazi, nu se cunosc tratamentele care vindeca maladia cancerului, dar se stie ca pacientii care au grija de ei – se hranesc bine, nu fumeaza, fac exercitii fizice, isi controleaza mai bine stresul – sufera mai putin si traiesc mai mult decat ceilalti. Trebuie sa le spunem, de asemenea, ca, indiferent ce s-ar intampla, vom fi acolo, langa ei. Pentru a-i imbarbata cand le va fi greu sau a le surade cand le va fi bine. Si ca, de-a lungul acestui drum, exista speranta. Asa cum se intampla in viata..
Cronicar foarte citit al revistei « Psychologies » inca de la lansarea acesteia, David Servan Schreiber este fiul lui Jean Jaques Servan Screiber, politician si jurnalist francez. Astazi, scriitorul si doctorul David Servan Schreiber este profesor de psihiatrie la University of Pittsburgh School of Medicine. De asemenea, este lector la Facultatea de Medicina Lyon I. David Servan Schreiber este co-fondator al Centrului de Medicina Integrativa de la University of Pittsburgh Medical Center. In 2002 a primit Premiul pentru cariera exceptuionala in psihiatrie al Pennsylvania Psychiatric Society. Intre cartile pe care David Servan Schreiber le-a scris se numara “Vindeca depresia fara psihanaliza sau medicamente” tradusa si in romaneste la Elena Francisc Publishing. Cartile lui cunosc un succes imediat la scara internationala pentur ca ele descriu metode de vindecare accesibile oricui, noninvazive si care respecta dreptul omului la vindecare prin puterea proprie.