Intrebare pentru un tanar politician – de Irina Pacurariu
Mi-a povestit un prieten ca ultima expresie cu care s-a intors in minte dupa o calatorie la Chisinau inseamna, intr-o traducere mot- -mot, „cum la singur“. Greu de inchipuit, dar este echivalentul lui „ce mai faci?”.
Faptul ca poti pune o intrebare banala, formala chiar, atingand adevaruri esentiale mi-a ajuns. Ce suntem de fapt decat niste fiinte singure, mereu in asteptarea cuiva care sa para interesat de noi insine si nu de cat am cheltuit sau de ce detinem?
De cele mai multe ori ne este si frica sa recunoastem ca in vietile noastre o astfel de intalnire nu apare niciodata. Esuam in povesti banale care ne sfasie nervii sau sanatatea si ne amagim cu cate o noapte de amor, pacalindu-ne ca asta a fost marea iubire.
Nu m-au atins depresiile din sezonul asta, pur si simplu am mai bifat un an de viata, si nu stiu cat am folosit din cei 38 care au trecut. Habar n-am daca vreodata cineva a vrut cu adevarat sa stie ce fac, daca mi-e bine. N-as vrea sa fiu ipocrita si sa nu recunosc ca am stiut de cateva ori in viata ca sunt iubita. Doar ca asta nu consuma pe termen lung disperarea singuratatilor de fiecare dimineata.
Am o prietena careia, aparent, nu-i mai lipseste nimic din ce te astepti sa multumeasca o femeie. Bogata, cu un barbat care s-a invoit sa-i fie pe termen nelimitat partener la bine si rau, mama de copil adolescent. Ajunsa la varsta si in situatia de a face experimente sociale, a intrat in jocuri complicate pentru liga campionilor publici din peisajul romanesc, iar eu gravitez in jurul ei si ma intreb neincetat de ce a intrat in politica.
Ce-i trebuie sa inoate in ape atat de tulburi, cand ar putea pluti doar in croaziere de lux? Cui foloseste? Am intrebat-o si raspunsul m-a nedumerit de tot. Nu-i obligatia de a juca in hora unde ai apucat sa intri – nici pe departe. Nu-i nici sansa de a se imbogati mai mult. S-a trezit intr-o zi si a stiut ca asta trebuie sa faca. M-am gandit ca-i un raspuns doar pentru mine, prietena incapabila sa inteleaga mecanismul puterii. Altfel, cum sa intri intr-o lupta dura si perdanta inca de la linia de plecare, riscand sa-ti distrugi credibilitatea slefuita in 15 ani de munca?
Sa vrei sa-ti urmezi un ideal? Sa speri intr-o lume pe care tu poti s-o faci mai buna? Traim vremuri in care o astfel de motivatie nu merita doar cateva ironii, ci amenda unei etichete de ipocrizie. Si totusi, n-am curaj sa pun etichete. O astept cu rezultatul unei biopsii pe care doctorii o obliga sa o repete, stiu ca, indiferent de verdict, va merge mai departe si nu sunt sigura ca cineva a intrebat-o vreodata: „Cum la singur?”. Poate ca era timpul..
Este un foarte apreciat jurnalist de televiziune. Dupa proiectele Poveste fara sfarsit, Inima de roman si Profesori de milioane pe care le-a prezentat si realizat, Irina Pacurariu a realizat o serie de documentare despre romanii care au ales, in ultimii 15 ani, ca solutie de supravietuire o tara de imprumut prin seria de reportaje Cealalta Romanie. Nu intamplator, din 1996 pana in 2000, Irina Pacurariu a fost premiata anual de catre APTR pentru activitatea ei jurnalistica (premii pentru reportaj in 1996, 1997, 1999 si 2000, Marele Premiu in 1998 si Premiul Jurnalistul anului in 1999). In a doua jumatate a anului 2006 si inceputul lui 2007, am vazut-o pe Irina cutreierand Europa, pentru a gasi Un european ca mine, emisiune in care a pus in oglinda meseriasi romani si europeni. Tot in 2007, vedeta a realizat si emisiunea Descopera Europa ta! Vedeta s-a implicat si in campania TVR – Mari Romani. Despre proiectul din care a facut parte, ea declara: Am trait de zeci, sute de ori, taceri in fata unei intrebari pe care o auzeam de la altii: „ De ce oare ne-am nascut aici? Cu ce-s nemtii sau ungurii mai buni? tara bogata, dar fara noroc! Dar cred ca trebuie sa existe un moment, fie el si dupa 45 de ani de istorie schioapa si 15 de manuale alternative, cand poporul roman va avea curaj sa se uite in oglinda. S-ar putea sa fie surprins, sa-i placa ceea ce vede.