Istoria la feminin in povesti uluitoare – de Marius Chivu
Barbatii fac istoria cea mare. Femeile scriu istoria din spatele primeia.
Daca barbatii scriu istoria nu e mai putin adevarat faptul ca in spatele istoriei se afla, de fapt, femeile. Iar volumul de istorii orale coordonat de Zolt¡n Rost¡s si Theodora-Eliza Vacarescu exact acest lucru incearca sa faca: sa povesteasca, mai ales, culisele ultimului secol romanesc cu ajutorul a 17 femei nascute intre anii 1910 si 1933.
Din zone geografice diferite, de etnii, convingeri politice si religii diferite, cu sau fara studii (unele au doar studii primare, altele sunt absolvente de Drept, scoli de arte sau Conservator), casnice, CAP-iste si croitorese sau librarese, profesoare de pian si regizoare, aceste femei au fost martore anonime, rand pe rand, ale dictaturii regelui Carol al II-lea, ale regimului antonescian si ale comunismului. Cele 17 vieti povestite, mai mult sau mai putin amanuntit, alcatuiesc impreuna o istorie la feminin, adica jumatatea mai putin vizibila, dar sacrificata deseori mai dramatic.
„Eu am muncit mai mult ca barbatul meu. El isi practica meseria, eu faceam si meseria mea, si gospodaria” – povestesc la unison femeile. Responsabile de casa si de familie, de igiena dar si de educatia copiilor, ingrijindu-si si parintii, si barbatii, mame si amante trebuind sa-si asume si un rol in societate, femeia ultimului secol a fost o superfemeie mai mult singura, condamnata sa se descurce, sa improvizeze, sa reziste pe mai multe fronturi.
Barbatii erau in razboi sau in puscarii (in multe cazuri murisera), pe camp sau pe santiere, astfel ca rutina sau, dimpotriva, exceptionalul vietii le-a uzat mai mult pe femei al caror contact direct cu vremurile a insemnat un permanent exercitiu de supravietuire cu instrumente precare. Infruntand prejudecatile, moravurile si constrangerile fiecarei epoci in parte (toate timpurile au fost la fel de dure cu femeile), prinse intre greutati, lipsuri si umilinte, eforturile si sacrificiile femeilor au dus lumea mai departe si, de cele mai multe ori, au facut-o mai suportabila.
De aceea, orice detaliu din povestile acestor 17 femei are insemnatatea lui, indiferent ca vorbeste despre razboi, politica, munca la camp sau in fabrici, treburi casnice, intimitati ale corpului sau de familie, meserii si cariere artistice, bani, boli, vise etc. Povestindu-si exceptionalele destine comune, aceste femei la varsta a treia (unele au plecat dintre noi intre timp) emotioneaza si tulbura in aceeasi masura in care si castiga admiratia cititorului. Iata o carte plina de adevar, un inventar complet al vietii si un elogiu adus femeii – aceasta victima supravietuitoare a istoriei…
Marius Chivu este critic literar si jurnalist la Dilema veche. A tradus Melancolica moarte a Baiatului-stridie de Tim Burton, la editura Humanitas.
de citit: |
M-am nascut in septembrie 1978 la Horezu, am absolvit Liceul Economic si Scoala de Arte – Clasa de coregrafie, ambele din Rimnicu Valcea, apoi Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, unde sunt si doctorand. De la debutul meu din Romania literara, in toamna anului 2000, am scris cateva sute de recenzii, cronici literare si eseuri. In ultimii ani am realizat rubrici culturale de televiziune la Antena 3, TVR Cultural si TVR 1 si am coordonat volumul caritabil Cartea cu bunici (Editura Humanitas). Sunt redactor al revistei Dilema veche, editor-coordonator al revistei Dilemateca. In rest, ascult mult rock – de la Led Zeppelin la Radiohead -, am o strungareata de 4 mm si sunt daltonist.