Ma risipesc boiereste… – de Irina Pacurariu

Asa ii placea sa spuna unei vechi prietene cand se referea la timpul pierdut in polemici „esentiale“ cu colegi de facultate sau la lunile cand se misca divin de greoi purtand in ea pe cele doua gemene.

Ana, caci asa o cheama, a fost dintotdeauna victima propriei tolerante. Mai intai a cedat si, dupa absolvirea „cum laude” a unei facultati de filologie, a acceptat o slujba de secretara. Era fiica cea mare dintr-o familie care nu-si permitea sa o tina acasa pana gaseste un post de profesor.

Viata Anei parea sa-si fi gasit rostul dupa ce s-a prezentat la un concurs de crainici TV. Era in 1992 si vocea ei calda, dictia impecabila, farmecul care „trecea sticla” au recomandat-o imediat. Din cei peste 200 de candidati a fost singura angajata.

Timp de cativa ani a fost o „vedeta”, recunoscuta pe strada. Se amuza spunand cu ironie: „Mi-e sete de anonimat”, expresie fetis pentru noi, toti prietenii ei, care o foloseam de cate ori vreo debutanta, care abia se infruptase din popularitatea pe care o aduce aparutul la tv, se declara obosita de atentia trecatorilor. Au fost ani buni si pentru Ana, si pentru cei care-i erau in preajma. Era spumoasa in judecati, cu un suflet mare si generos, dar fara noroc.

Trecuse de 30 de ani si multa vreme a tanjit dupa prima iubire. A urmat aventura cu un coleg insurat, mic demagog betiv, pe care a incercat sa-l uite acceptand sa iasa cu altul, artist ratat langa fusta mamei, nehotarat si imatur. Pe asta l-a parasit atunci cand a aparut cel pe care avea sa-l ia si de barbat. Sedus de muzica anilor ‘60-‘70, cu ochelarii purtati neglijent si cu nefericirile unui baiat „de bani gata”, el parea sa fie solutia.

Doar ca, dupa ce au aparut gemenele, tanarul tata a inceput sa fie nemultumit de viata, dornic sa demonstreze ca poate supravietui si fara parinti, gelos pe slujba si notorietatea Anei. N-a incetat pana n-au luat vizele de Canada si au decolat. Destinatia: Calgary.

Pentru Ana, era sfarsitul lumii. A lucrat intr-o fabrica, apoi contabila la un teatru. Ne scria si semna: „Ana din cada cu unt“. Dupa sapte ani s-a intors acasa sa-si vada tatal, mama fusese de cateva ori la ea. Amanase de frica de a nu ramane de tot. Avea cu 20 de kg mai mult si isi pierduse „lumina“.

Dupa o luna aici, a facut drum intors si de atunci are o eczema pe toata pielea: „Ma scarpin si nu iubesc pe nimeni”, a scris unei amice, iar mie mi-a spus: „Ieri m-am uitat la pozele din Romania, pe un site, nu stiu cum ii zice, poze pe care le-as fi facut si eu, din dragoste pentru locul ala. Fotografiile de clipe, nu de locuri, exact ce iei cu tine cand pleci, nu monumente”..

Irina Pacurariu

Este un foarte apreciat jurnalist de televiziune. Dupa proiectele Poveste fara sfarsit, Inima de roman si Profesori de milioane pe care le-a prezentat si realizat, Irina Pacurariu a realizat o serie de documentare despre romanii care au ales, in ultimii 15 ani, ca solutie de supravietuire o tara de imprumut prin seria de reportaje Cealalta Romanie. Nu intamplator, din 1996 pana in 2000, Irina Pacurariu a fost premiata anual de catre APTR pentru activitatea ei jurnalistica (premii pentru reportaj in 1996, 1997, 1999 si 2000, Marele Premiu in 1998 si Premiul Jurnalistul anului in 1999). In a doua jumatate a anului 2006 si inceputul lui 2007, am vazut-o pe Irina cutreierand Europa, pentru a gasi Un european ca mine, emisiune in care a pus in oglinda meseriasi romani si europeni. Tot in 2007, vedeta a realizat si emisiunea Descopera Europa ta! Vedeta s-a implicat si in campania TVR – Mari Romani. Despre proiectul din care a facut parte, ea declara: Am trait de zeci, sute de ori, taceri in fata unei intrebari pe care o auzeam de la altii: „ De ce oare ne-am nascut aici? Cu ce-s nemtii sau ungurii mai buni? tara bogata, dar fara noroc! Dar cred ca trebuie sa existe un moment, fie el si dupa 45 de ani de istorie schioapa si 15 de manuale alternative, cand poporul roman va avea curaj sa se uite in oglinda. S-ar putea sa fie surprins, sa-i placa ceea ce vede.