O bomboana sau… doua?
In schimb, daca nu va putea rezista tentatiei, va fi de ajuns sa sune din clopotel si cineva va veni sa ii dea voie sa manance bomboana. Dar, atunci nu va mai primi a doua bomboana.
Camera video care il filmeaza pe Teddy in timp ce e singur, surprinde starile prin care trece baietelul. Incepe sa se foiasca pe scaun, apoi se forteaza sa se uite in alta parte ca sa reziste tentatiei. Cateva minute mai tarziu, cand i se face din nou pofta, incepe sa loveasca in gol cu picioarele, sfarsind prin a-si acoperi ochii cu mainile.
Dar rezista. Si nu suna din clopotel. Dupa cincisprezece minute, asa cum a promis, profesorul Mischel revine, il felicita si ii ofera cea de-a doua bomboana, pe care Teddy o primeste cu un mare zambet.
Multi copii supusi aceluiasi experiment ca si Teddy nu au rezistat la fel ca el. Unii au cedat dupa primul minut. Altii au rezistat mai mult, dar nu cincisprezece minute. Laboratorul profesorului Mischel a urmarit timp de treizeci de ani copiii care facusera acest test, pentru a vedea evolutia lor si unde ajung la maturitate.
Rezultatele studiilor au zdruncinat viziunea moderna cu privire la ceea ce conteaza cel mai mult in viata pentru a atinge fericirea. In primul rand, nu era decat un raport foarte mic intre coeficientul de inteligenta (IQ) si capacitatea de a controla pofta de bomboane.
Cei mai „inteligenti“ cedau mai repede decat cei care aveau un IQ mai mic. Copiii care stiusera sa-si pastreze obiectivul si sa isi foloseasca imaginatia pentru a scapa de pofta, erau mai bine integrati ca ceilalti: aveau mai multi prieteni, erau mai apreciati de catre profesori, isi administrau mai bine stresul, se exprimau mai bine si aveau note mai bune, chiar daca IQ-ul lor nu era de fiecare data foarte ridicat. Aveau scoruri bune si la examene si intrau la cele mai bune facultati.
Ulterior, obtineau locuri de munca mai bune si nu aveau probleme cu alcoolul sau drogurile la 32 de ani, comparativ cu cei care la 4 ani. Nu stiusera sa reziste tentatiei dulciurilor. S-a demonstrat ca ce prevestea mai bine reusita la varsta adulta nu era IQ-ul masurat la 4 ani ci capacitatea de a-si controla impulsurile la testul cu bomboana.
E un mesaj de speranta, pentru ca IQ-ul este un punct de plecare de la care e mai greu sa progresezi. In schimb, fiecare dintre noi, la fel ca si copiii, poate invata sa isi intareasca personalitatea si capacitatea de a se distanta de dorinta de satisfactie imediata. Yoga si exercitiile de meditatie invata pe oricine le practica sa devina observatorii propriilor dorinte si sa stie cum sa le controleze.
Ce ii ajuta cel mai mult pe copii sa se dezvolte in sensul asta, este recompensa si faptul ca sunt felicitati pentru eforturile si rezistenta lor, mai mult decat pentru „inteligenta“. Iar la varsta adulta, ceea ce te ajuta este ca pentru nimeni nu este usor sa astepte a doua bomboana, ca trebuie cateodata sa iti acoperi ochii pentru a rezista, insa asa vei putea sa iti observi propriile dorinte, fiindu-ti din ce in ce mai usor sa le controlezi.
Cronicar foarte citit al revistei « Psychologies » inca de la lansarea acesteia, David Servan Schreiber este fiul lui Jean Jaques Servan Screiber, politician si jurnalist francez. Astazi, scriitorul si doctorul David Servan Schreiber este profesor de psihiatrie la University of Pittsburgh School of Medicine. De asemenea, este lector la Facultatea de Medicina Lyon I. David Servan Schreiber este co-fondator al Centrului de Medicina Integrativa de la University of Pittsburgh Medical Center. In 2002 a primit Premiul pentru cariera exceptuionala in psihiatrie al Pennsylvania Psychiatric Society. Intre cartile pe care David Servan Schreiber le-a scris se numara “Vindeca depresia fara psihanaliza sau medicamente” tradusa si in romaneste la Elena Francisc Publishing. Cartile lui cunosc un succes imediat la scara internationala pentur ca ele descriu metode de vindecare accesibile oricui, noninvazive si care respecta dreptul omului la vindecare prin puterea proprie.