Pacatul posetelor de Nobel – de Irina Pacurariu
Am fost aseara la o prezentare de moda si astazi dimineata inca ma intrebam daca planeta mai este in criza economica sau nu. Atat de multe posete care valorau venitul mediu al unui roman de rand pe cel putin un an n-am vazut la un loc in toate revistele pe care le-am rasfoit pana acum.
O fi bine, o fi rau, habar n-am. Doar ca mi-am adus aminte de o stire din 2006 care suna asa:
„Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat astazi la Oslo, in cadrul unei ceremonii impresionante, lui Mohammad Yusuf si bancii sale pentru saraci, Grameen Bank. Economistul in varsta de 66 de ani din Bangladesh este considerat artizanul microcreditelor pentru saraci.”
Am auzit stirea si in seara respectiva, zappand lenes, am dat peste o editie speciala a CNN care il avea invitat pe proaspatul laureat. Sincer, n-am prea priceput despre ce ireala revolutie in spiritul si litera afacerilor se facea vinovat sfiosul personaj invesmantat intr-un caftan colorat in culorile pamantului.
Era inconjurat de cateva zeci de conationali si ascultandu-i am aflat ca pe insula Mindao – una dintre insulele cele mai sarace din Filipine – traieste o tanara vaduva cu un copil, Natividad Monticello, care produce si vinde prajituri din orez. Pentru ca ii este greu sa supravietuiasca a imprumutat fara garantie 70 de dolari de la BABAS, o institutie de microfinantare aparuta in 1988, dupa modelul creat de Yusuf. Asta i-a permis sa cumpere mai mult orez si sa-si mareasca productia de la 2 la 4 kg pe zi; a putut astfel sa-si trimita copilul la scoala.
Candelaria Ferrel Hurtado, vinde fructe de 20 de ani si isi creste nepotul al carui tata – fiul Candelariei – este departe. Pentru a-si cumpara mai multe fructe ea a imprumutat 490 de dolari. La Ouida, in Maroc, Fatiha Hiouane, maritata si mama a cinci copii, imprumuta fara garantie 200 de dolari pentru a deschide o croitorie de rochii traditionale.
La prima vedere povestile n-au nimic spectaculos, ca sa nu mai spunem ca pentru posesoarele de posete din debutul paginii sumele despre care vorbim nu inseamna nici macar minimul necesar pentru o vizita la coafor. Cu toate acestea totalitatea acestor microcredite in intreaga lume depaseste 8 miliarde de euro (!) iar rata medie de rambursare este de 98%, net superioara ratelor de rambursare ale clientilor bancilor comerciale. De fapt, Mohammad Yusuf a inventat, prin modelul lui de banca de unde saracii pot imprumuta fara dobanda, singura institutie in care caritatea face loc demnitatii.
Desi cuvantul „caritate” le este familiar doamnelor cu posete – majoritatea organizeaza indispensabile campanii, baluri sau marsuri – sunt sigura ca 70, 200 sau 490 de dolari nu le-au facut niciodata sa se simta atat de demne cat pe clientele bancilor lui Yusuf. Asta ca sa nu mai spun ca Herm¨s nu se asorteaza cu Nobel. Mare pacat!
Este un foarte apreciat jurnalist de televiziune. Dupa proiectele Poveste fara sfarsit, Inima de roman si Profesori de milioane pe care le-a prezentat si realizat, Irina Pacurariu a realizat o serie de documentare despre romanii care au ales, in ultimii 15 ani, ca solutie de supravietuire o tara de imprumut prin seria de reportaje Cealalta Romanie. Nu intamplator, din 1996 pana in 2000, Irina Pacurariu a fost premiata anual de catre APTR pentru activitatea ei jurnalistica (premii pentru reportaj in 1996, 1997, 1999 si 2000, Marele Premiu in 1998 si Premiul Jurnalistul anului in 1999). In a doua jumatate a anului 2006 si inceputul lui 2007, am vazut-o pe Irina cutreierand Europa, pentru a gasi Un european ca mine, emisiune in care a pus in oglinda meseriasi romani si europeni. Tot in 2007, vedeta a realizat si emisiunea Descopera Europa ta! Vedeta s-a implicat si in campania TVR – Mari Romani. Despre proiectul din care a facut parte, ea declara: Am trait de zeci, sute de ori, taceri in fata unei intrebari pe care o auzeam de la altii: „ De ce oare ne-am nascut aici? Cu ce-s nemtii sau ungurii mai buni? tara bogata, dar fara noroc! Dar cred ca trebuie sa existe un moment, fie el si dupa 45 de ani de istorie schioapa si 15 de manuale alternative, cand poporul roman va avea curaj sa se uite in oglinda. S-ar putea sa fie surprins, sa-i placa ceea ce vede.