Pacatul posetelor de Nobel – de Irina Pacurariu
Am fost aseara la o prezentare de moda si astazi dimineata inca ma intrebam daca planeta mai este in criza economica sau nu. Atat de multe posete care valorau venitul mediu al unui roman de rand pe cel putin un an n-am vazut la un loc in toate revistele pe care le-am rasfoit pana acum.
O fi bine, o fi rau, habar n-am. Doar ca mi-am adus aminte de o stire din 2006 care suna asa:
„Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat astazi la Oslo, in cadrul unei ceremonii impresionante, lui Mohammad Yusuf si bancii sale pentru saraci, Grameen Bank. Economistul in varsta de 66 de ani din Bangladesh este considerat artizanul microcreditelor pentru saraci.”
Am auzit stirea si in seara respectiva, zappand lenes, am dat peste o editie speciala a CNN care il avea invitat pe proaspatul laureat. Sincer, n-am prea priceput despre ce ireala revolutie in spiritul si litera afacerilor se facea vinovat sfiosul personaj invesmantat intr-un caftan colorat in culorile pamantului.
Era inconjurat de cateva zeci de conationali si ascultandu-i am aflat ca pe insula Mindao – una dintre insulele cele mai sarace din Filipine – traieste o tanara vaduva cu un copil, Natividad Monticello, care produce si vinde prajituri din orez. Pentru ca ii este greu sa supravietuiasca a imprumutat fara garantie 70 de dolari de la BABAS, o institutie de microfinantare aparuta in 1988, dupa modelul creat de Yusuf. Asta i-a permis sa cumpere mai mult orez si sa-si mareasca productia de la 2 la 4 kg pe zi; a putut astfel sa-si trimita copilul la scoala.
Candelaria Ferrel Hurtado, vinde fructe de 20 de ani si isi creste nepotul al carui tata – fiul Candelariei – este departe. Pentru a-si cumpara mai multe fructe ea a imprumutat 490 de dolari. La Ouida, in Maroc, Fatiha Hiouane, maritata si mama a cinci copii, imprumuta fara garantie 200 de dolari pentru a deschide o croitorie de rochii traditionale.
La prima vedere povestile n-au nimic spectaculos, ca sa nu mai spunem ca pentru posesoarele de posete din debutul paginii sumele despre care vorbim nu inseamna nici macar minimul necesar pentru o vizita la coafor. Cu toate acestea totalitatea acestor microcredite in intreaga lume depaseste 8 miliarde de euro (!) iar rata medie de rambursare este de 98%, net superioara ratelor de rambursare ale clientilor bancilor comerciale. De fapt, Mohammad Yusuf a inventat, prin modelul lui de banca de unde saracii pot imprumuta fara dobanda, singura institutie in care caritatea face loc demnitatii.
Desi cuvantul „caritate” le este familiar doamnelor cu posete – majoritatea organizeaza indispensabile campanii, baluri sau marsuri – sunt sigura ca 70, 200 sau 490 de dolari nu le-au facut niciodata sa se simta atat de demne cat pe clientele bancilor lui Yusuf. Asta ca sa nu mai spun ca Herm¨s nu se asorteaza cu Nobel. Mare pacat!
