Profesorul de vise – de Irina Pacurariu
Intr-o sambata dimineata, m-am hotarat sa raspund unei invitatii primite de la un vechi prieten, distins profesor de psihiatrie, care mi-a anuntat conferinta pe care avea sa o sustina sub cupola Academiei Romane ca fiind cea mai tampita intamplare din cariera.
„Dupa 50 de ani de practica la Socola, mi-a mai ramas ceva de facut: sa imi aleg o tema la fel de saraca in certitudini cum este un om dezbracat”, mi-a spus. „Vreau sa vorbesc despre VIS”, a adaugat, si a completat imediat ca este la fel cum si-ar fi propus sa dizerteze despre cer…
Nu cred ca as fi raspuns invitatiei daca venea din partea altcuiva. S-ar fi gasit rapid un motiv semivalid care sa ma scape de apretul unei ore docte intr-un spatiu ostil profanilor exemplari ca mine, categorie in care ma incadrez de altfel cu totala relaxare. Fermecatorul meu conferentiar mi-a servit insa un argument de care mi-a fost greu sa nu tin cont: „Visul nu poate fi ortografiat”, licenta de care m-am agatat pe loc, precum o haina purtata in cuiul descoperit dupa usa.
Corect, profesore – mi-a venit sa-i raspund din toata inima. Cea mai complicata functie fiziologica produce ravagii, romante erotice, sinucideri, dar nu se poate vedea. Si nici povesti. Fenomen secret, neplanuit si necontrolat, el nu poate fi nici revisat. Tocmai am auzit de un cuplu, ea – stralucita absolventa de Medicina, el – tanar si talentat arhitect, care se pregateste sa renunte la viata pe care o are ca sa-si incerce norocul tocmai in Vietnam.
Asa au visat, ca vor deschide acolo un restaurant traditional si o cafenea! Si mai stiam despre o doamna care astepta cu nerabdare fiecare noapte ca sa fie impreuna cu iubirea ei interzisa. Cum adormea, se visa in bratele inginerului cu care avea de multi ani o relatie clandestina si fara viitor. Omul, insurat si tata de copii mici, ii devenea pereche intr-un vis consumat mereu undeva, in America de Sud. Doar spunea cineva ca „visul este singurul loc in care devenim Dumnezei“.
Ce-am aflat la conferinta venerabilului psihiatru? Ca singurul specialist in vise ramane inconstientul, a doua noastra fiinta. Si mai este cineva. Tipa voluminoasa, foarte tuciurie si plina de bijuterii care invita dintr-o vitrina de termopan din Piata Matache: „Dezleg si leg toate visele in toate limbile. Onorata clientela poate sta la coada de la 5 dimineata”.
Cu precizarea ca relatarile vesele se scuza la Academia Romana, desi la Sorbona, unde profesorul a dezvoltat un Centru de Neurostiinte, studierea viselor n-a primit aprobarea Consiliului de etica al Guvernului Francez. Bine ca cenzura viselor este contemporana cu noi. Cum ar fi fost sa i se interzica lui Beethoven sa scrie melodia visata intr-o noapte? N-am fi avut „Sonata Lunii“.
