Profesorul de vise – de Irina Pacurariu
Intr-o sambata dimineata, m-am hotarat sa raspund unei invitatii primite de la un vechi prieten, distins profesor de psihiatrie, care mi-a anuntat conferinta pe care avea sa o sustina sub cupola Academiei Romane ca fiind cea mai tampita intamplare din cariera.
„Dupa 50 de ani de practica la Socola, mi-a mai ramas ceva de facut: sa imi aleg o tema la fel de saraca in certitudini cum este un om dezbracat”, mi-a spus. „Vreau sa vorbesc despre VIS”, a adaugat, si a completat imediat ca este la fel cum si-ar fi propus sa dizerteze despre cer…
Nu cred ca as fi raspuns invitatiei daca venea din partea altcuiva. S-ar fi gasit rapid un motiv semivalid care sa ma scape de apretul unei ore docte intr-un spatiu ostil profanilor exemplari ca mine, categorie in care ma incadrez de altfel cu totala relaxare. Fermecatorul meu conferentiar mi-a servit insa un argument de care mi-a fost greu sa nu tin cont: „Visul nu poate fi ortografiat”, licenta de care m-am agatat pe loc, precum o haina purtata in cuiul descoperit dupa usa.
Corect, profesore – mi-a venit sa-i raspund din toata inima. Cea mai complicata functie fiziologica produce ravagii, romante erotice, sinucideri, dar nu se poate vedea. Si nici povesti. Fenomen secret, neplanuit si necontrolat, el nu poate fi nici revisat. Tocmai am auzit de un cuplu, ea – stralucita absolventa de Medicina, el – tanar si talentat arhitect, care se pregateste sa renunte la viata pe care o are ca sa-si incerce norocul tocmai in Vietnam.
Asa au visat, ca vor deschide acolo un restaurant traditional si o cafenea! Si mai stiam despre o doamna care astepta cu nerabdare fiecare noapte ca sa fie impreuna cu iubirea ei interzisa. Cum adormea, se visa in bratele inginerului cu care avea de multi ani o relatie clandestina si fara viitor. Omul, insurat si tata de copii mici, ii devenea pereche intr-un vis consumat mereu undeva, in America de Sud. Doar spunea cineva ca „visul este singurul loc in care devenim Dumnezei“.
Ce-am aflat la conferinta venerabilului psihiatru? Ca singurul specialist in vise ramane inconstientul, a doua noastra fiinta. Si mai este cineva. Tipa voluminoasa, foarte tuciurie si plina de bijuterii care invita dintr-o vitrina de termopan din Piata Matache: „Dezleg si leg toate visele in toate limbile. Onorata clientela poate sta la coada de la 5 dimineata”.
Cu precizarea ca relatarile vesele se scuza la Academia Romana, desi la Sorbona, unde profesorul a dezvoltat un Centru de Neurostiinte, studierea viselor n-a primit aprobarea Consiliului de etica al Guvernului Francez. Bine ca cenzura viselor este contemporana cu noi. Cum ar fi fost sa i se interzica lui Beethoven sa scrie melodia visata intr-o noapte? N-am fi avut „Sonata Lunii“.
Este un foarte apreciat jurnalist de televiziune. Dupa proiectele Poveste fara sfarsit, Inima de roman si Profesori de milioane pe care le-a prezentat si realizat, Irina Pacurariu a realizat o serie de documentare despre romanii care au ales, in ultimii 15 ani, ca solutie de supravietuire o tara de imprumut prin seria de reportaje Cealalta Romanie. Nu intamplator, din 1996 pana in 2000, Irina Pacurariu a fost premiata anual de catre APTR pentru activitatea ei jurnalistica (premii pentru reportaj in 1996, 1997, 1999 si 2000, Marele Premiu in 1998 si Premiul Jurnalistul anului in 1999). In a doua jumatate a anului 2006 si inceputul lui 2007, am vazut-o pe Irina cutreierand Europa, pentru a gasi Un european ca mine, emisiune in care a pus in oglinda meseriasi romani si europeni. Tot in 2007, vedeta a realizat si emisiunea Descopera Europa ta! Vedeta s-a implicat si in campania TVR – Mari Romani. Despre proiectul din care a facut parte, ea declara: Am trait de zeci, sute de ori, taceri in fata unei intrebari pe care o auzeam de la altii: „ De ce oare ne-am nascut aici? Cu ce-s nemtii sau ungurii mai buni? tara bogata, dar fara noroc! Dar cred ca trebuie sa existe un moment, fie el si dupa 45 de ani de istorie schioapa si 15 de manuale alternative, cand poporul roman va avea curaj sa se uite in oglinda. S-ar putea sa fie surprins, sa-i placa ceea ce vede.