Sunt un sensibil – de Sorin Lavric
Tot incerc sa-mi explic sugestibilitatea de care sufar. Caci stiu prea bine ca am momente cand sunt cu mult mai impresionabil decat de obicei. In aceste cazuri, sansa de a-mi fi insinuate convingeri nefiresti creste. Se produce o crestere a receptivitatii gratie careia devin un medium predispus sa ma incarc cu emotiile altora. Iata, de pilda, doua amintiri.
In liceu, o colega mi-a trecut unghiile peste piele ca o atingere in fuga, ca atunci cand vrei sa inlaturi niste scame de pe haina. Gestul a durat cateva secunde si mi-l amintesc si azi. Senzatia aceea tactila mi-a provocat o tresarire interioara a carei intensitate a fost ravasitoare: un efect disproportionat de mare in comparatie cu gestul care il produsese. Asta m-a facut sa inteleg ca teoria hazardului nu e vorba in vant: bataia aripilor unui fluture poate provoca o furtuna.
A doua amintire: scancetul unui caine cu coloana fracturata care s-a chinuit pana in zori sa moara. Scancetul acela m-a facut sa sufar. Ambele amintiri mi-au indus o stare de sporita vulnerabilitate. Un fel de slabiciune fizica insotita de o atentie difuza, de semitrezie, asemanatoare cu starile crepusculare ale constiintei. Eram treaz si totusi nu eram, si tocmai de aceea puteam percepe amanunte pe langa care, in alte imprejurari, as fi trecut indiferent.
Amandoua intamplarile au in comun trei trasaturi. Prima: au avut un grad mare de surpriza. Ceva neasteptat mi-a dat peste cap orizontul de asteptare. Imprevizibilitatea a nascut vulnerabilitatea psihica. Am lasat garda jos, si impresiile au venit peste mine tavalug. Un tonus mental de expectativa hipnotica, un fel de asteptare nedefinita a ceva ce nu stiam cand se va termina.
A doua trasatura a fost intarzierea cu care am reactionat. Efectul a aparut mai tarziu, ca o reverberatie a amintirii. A fost ca in bolile infectioase: cu cat perioada de incubatie e mai lunga, cu atat simptomele vor fi mai grave. Desi lovit, am plecat pe propriile picioare, ca sa ma prabusesc mai tarziu, cand nu ma vedea nimeni.
A treia trasatura e natura. Trebuie sa ai o sensibilitate patologica ca sa poti reactiona ca un balon intepat la intalnirea cu varful minuscul al unui ac.
De pe urma unor asemenea experiente de impresionabilitate patologica m-am ales cu mult mai mult decat am capatat din lectura unor carti celebre.
Educatia unui om se face prin episoade de sugestibilitate extrema: atunci ti se intiparesc in memorie nuante ce depasesc putinta lexicului de a le exprima.
Sorin Lavric – Nascut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Medicina Generala, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila“ (1987–1993) si Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucuresti (1991–1996). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucuresti (2005). A lucrat un an (1993-1994) ca medic stagiar si apoi a renuntat la practica medicala. Din 1997 este redactor la Editura Humanitas. Din 2003 tine cursuri semestriale la Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, a caror tematica este axata pe filozofia lui Constantin Noica. Scrieri: Cartea de Craciun (Humanitas, Bucuresti, 1997); Ontologia lui Noica. O exegeza (Humanitas, Bucuresti, 2005); Noica si Miscarea Legionara (Humanitas, 2007) Traduceri (împreuna cu Bogdan Minca): Martin Heidegger, Parmenide (Humanitas, Bucuresti, 2001); Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (Humnitas, Bucuresti, 2006)