Taci, te rog! – de Marius Chivu
Cuvintele dor, ranesc si, uneori, ucid. De aceea, in dragoste, ca si in justitie, orice spui se poate intoarce impotriva ta.
La nervi, din imprudenta, vanitate sau dintr-o obscura pornire vindicativa, poti rosti cuvinte care, desi adevarate, te mint. In dragoste, uneori ai dreptul sa ramai tacut. „Vorba grea“, „a scapat o vorba“, „a arunca cu vorba“ – expresii care denota masa emotionala a cuvintelor, duritatea lor imateriala. Vorbe grele care, odata „scapate“ sau „aruncate“, nu mai pot fi luate niciodata inapoi. In dragoste, vorbele nu zboara niciodata cu adevarat (decat pe traiectorii precise, precum sagetile), vorbele – bune sau rele – raman imprimate pe foitele subtiri ale sensibilitatii noastre.
„Certurile nu sunt ceva obisnuit, dar cand se intampla,
Luna-i sau noua, sau plina: intotdeauna-i noapte.
Cand ne certam, cuvintelor noastre le cresc gheare sau pumni, si le lasam sa iasa, racnind a panica.
Vorbele noastre provoaca vanatai, iar substantivele ranesc. Adjectivele – cele mai groaznice dintre toate –
Taie in carne vie din noi in excizii deliberate.
Mai tarziu, vazand dezastrul, suntem uluiti,
Amutiti, prea sfartecati ca sa iertam sau sa mai cerem iertare. Ne ducem la prieteni cautand alinare…“
Fidelito Cortez, Moon Blues
Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri intr-o relatie este sa nu exprimi oricand, oricum, tot ce simti. Limbajul e inselator, are sensuri secundare si margini ascutite. Uneori e violent, si suferinta e instantanee, alteori lasa mici taieturi precum cele de hartie. Nici nu e nevoie sa curga sange, e suficient ca te ustura. Alteori te rataceste, fie in artere cu prea multe benzi, fie in fundaturi. Cel mai complex mecanism de comunicare, limbajul, este si cel mai ambiguu.
Nu e usor sa vorbesti nici despre tine, nici despre ceilalti. Si la mijloc nu e doar o chestiune de vocabular si de semantica, ci si de gramatica si, mai ales, de intonatie. Criticul literar din mine v-ar putea spune ca intriga multor povesti din romanele de dragoste este si o „problema“ de limbaj.
Dragostea este uneori rodul unei neintelegeri: nu doar ca dorinta este uneori consecinta unor proiectii iluzorii asupra celuilalt, dar limbajul creeaza sentimentele, fie inventandu-le, fie fortandu-le. „Vorbirea despre sentimente, atata sentimente“, spunea Turgheniev.
Citesc, ca si voi, sfaturi despre cum comunicarea salveaza relatii. Nimeni nu spune insa cat de dificil este sa spui adevarul tau si sa asculti adevarul celuilalt. Suntem fiinte orgolioase, ne ofensam usor, intelegerea noastra e limitata, iar pentru dezamagire si regret nu avem imunitate. Daca nu suntem pregatiti niciodata cu adevarat sa auzim orice despre noi (mai ales daca e adevarat), atunci de ce-am spune asta celuilalt atat de usor?! Iubesti? Nu vorbi, mai asteapta putin.
M-am nascut in septembrie 1978 la Horezu, am absolvit Liceul Economic si Scoala de Arte – Clasa de coregrafie, ambele din Rimnicu Valcea, apoi Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, unde sunt si doctorand. De la debutul meu din Romania literara, in toamna anului 2000, am scris cateva sute de recenzii, cronici literare si eseuri. In ultimii ani am realizat rubrici culturale de televiziune la Antena 3, TVR Cultural si TVR 1 si am coordonat volumul caritabil Cartea cu bunici (Editura Humanitas). Sunt redactor al revistei Dilema veche, editor-coordonator al revistei Dilemateca. In rest, ascult mult rock – de la Led Zeppelin la Radiohead -, am o strungareata de 4 mm si sunt daltonist.