Taine si prietenie – de Sorin Lavric
Meditatie despre relatii sociale si secrete. Pana unde poate merge nevoia de a ne confesa?
Avem o intelegere cat se poate de facila despre lucrurile confidentiale. De pilda, ne inchipuim ca doi oameni sunt cu adevarat intimi daca isi ingaduie unul fata de altul confidente, ca, asadar, relatia dintre ei e cu atat mai confidentiala, cu cat intimitatea lor e mai stransa. Si cum strangerea unei legaturi se face numai printr-o indepartare de morala publica, confidente nu se fac decat intre cei care au inteles sa puna o granita intre ei si vulg, traindu-si intimitatea dupa cu totul alte conventii decat cele sociale. Tocmai de aceea, in cazul lor, divulgarea lucrurilor confidentiale e marele pericol ce ii paste.
Ce poate fi mai simplu? Fac marturisiri celui care imi este foarte apropiat si ma feresc de cei ce reprezinta „gura lumii“.
Din pacate, unghiul acesta de vedere e gresit: in realitate, intr-o relatie in care constiinta confidentialitatii a aparut, acolo intimitatea a luat sfarsit, si asta pentru ca ideea confidentei este ea insusi o conventie sociala, caz in care ochiul public, cel de care m-am straduit atata sa scap, izbucneste direct in intimitatea mea.
De pilda, tot ceea ce vorbesc cu preotul, cu medicul sau cu avocatul sunt lucruri strict confidentiale tocmai pentru ca de ei nu ma leaga nici o intimitate. Asa se face ca, cel mai adesea, cand doi oameni se considera intimi, ei nu banuiesc ca sunt robii unei conventii publice. Adevarata intimitate e cea in care grija secretului nu exista. Asta inseamna ca exista o intimitate ce nu poate fi divulgata, deoarece ea nu ia nastere prin opozitie fata de vulg, ci prin trairea prezentei celuilalt. E ceva care, netransmisibil fiind, e intim.
Nu mai conteaza ce spune gura lumii, de vreme ce, oricum, la ea nu ajunge nimic. Doi oameni sunt intimi atunci cand pot tacea impreuna ore intregi. Tocmai de aceea, adevarata intimitate e cea in care nu se mai simte nevoia confidentelor.
Exemple: legatura dintre soti sau viata detinutilor in aceeasi celula. Contraexemple: legatura dintre amanti si relatiile de afaceri. In primul caz, exista o retea de subintelesuri care sudeaza relatia umana. In cel de-al doilea caz, nu exista decat plasa precautiilor si a suspiciunilor, de aici si nevoia de a-i cere mereu celuilalt semne de atentie sau de fidelitate. „De ce nu-mi spui nimic? Spune-mi ceva!“ Cuvintele acestea nu se fac auzite decat acolo unde intimitatea n-a aparut sau deja s-a risipit.
Sorin Lavric – Nascut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Medicina Generala, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila“ (1987–1993) si Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucuresti (1991–1996). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucuresti (2005). A lucrat un an (1993-1994) ca medic stagiar si apoi a renuntat la practica medicala. Din 1997 este redactor la Editura Humanitas. Din 2003 tine cursuri semestriale la Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, a caror tematica este axata pe filozofia lui Constantin Noica. Scrieri: Cartea de Craciun (Humanitas, Bucuresti, 1997); Ontologia lui Noica. O exegeza (Humanitas, Bucuresti, 2005); Noica si Miscarea Legionara (Humanitas, 2007) Traduceri (împreuna cu Bogdan Minca): Martin Heidegger, Parmenide (Humanitas, Bucuresti, 2001); Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (Humnitas, Bucuresti, 2006)