Viata mortilor? – de Marius Chivu

Will Self este genul de scriitor nonconformist, imprevizibil si capricios (fost heroinoman), de mare talent. Prin urmare, si controversat.

Subiectele neconventionale si extravagante, absurde si fanteziste pana la scandalos, combinand, cu tuse grotesti, satira cu umorul negru, au facut sa se vor­beas­ca de el ca despre un mic geniu al literaturii punk britanice. In „Cum traiesc mortii” avem confesiunea lui Lily Bloom, o sexagenara care moare de cancer si se „trezeste” mutata intr-o suburbie londoneza, unde un ghid mortuar ii prezinta moartea ca pe un fel de viata intr-o dimensiune paralela realitatii stiute.

Corpul este eteric si poftele, in­satiabile; in rest, ca-n viata: taxe, joburi, viata sociala, vicii, invidii, antipatii. O schim­bare notabila in noua ei conditie de „moarta” este faptul ca va trebui sa „traiasca” alaturi de copilul ei mort de mic intr-un accident, de un lithopedion (un foetus fosilizat care ii canta continuu melodii pop din anii ‘70) si de trei dubluri ale ei alcatuite din grasimile pe care, in viata, Lily le-a pus sau le-a slabit – un fel de resturi corporale autiste care, in moarte, i-au luat chipul si asema­na­rea.

Dar marea dezamagire a mortii o reprezinta blazarea si plictisul. Moartea nu izbaveste, este doar o copie (si o memorie) palida a vietii, cu libido si alte simturi ce nu mai pot fi satisfacute: bau­tul, mancatul, fumatul, sexul, tot ce in viata aducea placere corpului si spiritului au devenit gesturi mecanice placate pe vid. Lily incearca sa ramana in preaj­ma vietii si cauta in moarte un surogat de existenta, o existenta prin procura, urmarind indeaproape destinul celor doua fiice. Numai ca fetele esueaza dramatic in a se bucura de viata, spre frustrarea mamei moarte, care regreta postum ca n-a profitat mai mult de placerile oferite de viata insasi.

Memoria fiind singurul atribut al mortii, Lily Bloom desco­pera cu amaraciune ca cel care nu si-a trait viata nu va putea sa-si traiasca nici moartea – aceasta pare a fi morala unui roman existentialist rezidual, infinit mai complex decat pot rezuma si analiza eu aici. Prin vocea moartei frustrate, proliferand tot soiul de reflectii si comentarii sociale, culturale si politice extrem de savuroase, insa teribil de cinice si de incorecte politic, Will Self dinamiteaza orizontul tuturor conventiilor si al credin­telor despre lumea in care traim, o lume plina de oportunitati ratate.

Romanul descumpaneste si excita, iti face sila si te cucereste cu reveriile lui, te deprima si te pune pe ganduri. Caci viata pe care o traiesc mortii nu este cu nimic mai buna decat moartea pe care o traiesc viii.

de citit
Cum traiesc mortii
Will Self
traducere de Alexandra Coliban
Editura Humanitas, 2007.