Vocea Zeldei – de Marius Chivu

Distins cu Premiul Goncourt anul trecut, romanul lui Gilles Leroy este autobiografia fictiva a Zeldei, sotia scriitorului Francis Scott Fitzgerald, devenit celebru dupa publicarea romanului „Marele Gatsby”.

Fascinat de personajul Zeldei, Gilles Leroy isi insuseste vocea feminina, inventeaza cateva personaje si istorii personale, imagineaza dialoguri rescriind scrisori reale si romanul e gata sa se impuna in cultura populara drept o varianta posibila a ceea ce a fost viata privata si, mai ales, iubirea autodistructiva dintre cei doi.

Fiica unei familii burgheze, charismatica, libertina si expansiva Zelda este sedusa de gloria viitorului mare romancier si de promisiunea unei vieti boeme la New York si se casatoreste cu el, alcatuind astfel cuplul monden al anilor ‘20 adorat de intreaga America („Noi nu ne-am casatorit, am semnat un contract de publicitate. Noi suntem cei care am inventat celebritatea si comertul cu ea”). Zelda este se­du­ca­toa­re, spirituala, plina de viata, talentata si, daca n-ar fi fost maniaco-depresiva, ar fi putut ajunge scriitoare sau dansatoare profesionista.

Profitand de aventura ei cu un pilot francez, romancierul – altfel indiferent fata de ea si reprimandu-si pornirile homosexuale, in plus alcoolic si tot mai nevrotic – o interneaza intr-un sanatoriu si ii fura jurnalul, pe care-l tran­s­­­­­­­­­­­­for­ma in literatura, publicandu-l cu numele lui. Plimbata prin sanatorii si in­de­par­tata de familie, devine anorexica, boala o urateste, incepe sa bea si are o tentativa de suicid.

Romanul compune astfel destinul dramatic al unei sotii, dincolo de tulburarile ei psihice, sacrificate pentru gloria unui scriitor egocentric si inclinat spre excese („De ce barbatii trebuie intotdeauna menajati, ca si cum ar fi niste razboinici de cristal?”), o sotie al carei gust pentru viata si pentru emotii intense ramane nesatisfacut in preajma unui barbat obsedat de glorie.

Dragostea sfarseste in deziluzie, vitalitatea – in paranoia, luxul se risipeste, pentru ca, in final, la numai 47 de ani, si la putin timp dupa moartea lui, Zelda sa-si gaseasca un tragic sfarsit: moare arsa de vie. Sa nu uitam insa ca avem in fata memoriile i­ma­ginare ale Zeldei; in plus, schizofrenia se insinueaza treptat in confesiunea ei tot mai dezlanata.

De altfel, Gilles Leroy a marturisit ca n-a fost catusi de putin interesat de documente si ca nici n-a citit biografiile celor doi: „Cred ca o asemenea abordare ar fi fost incompatibila cu romanul. Am vrut sa pastrez un punct de vedere fictiv. Cand scrii insa un asemenea roman, nici nu minti, dar nici nu spui adevarul”.

Moartea Zeldei este re­a­la, dar viata ei interioara predispune in continuare la fictiune..