Dan Calotă: Burnoutul și sănătatea emoțională în industria muzicală

În spatele unor acorduri memorabile și a unor versuri de succes, artiștii din industria muzicală se confruntă adesea cu provocări interioare și presiuni copleșitoare. În căutarea echilibrului, mulți se pierd într-un labirint de stres, burnout și blocaje creative. Pentru a aduce lumină asupra acestui subiect, l-am invitat pe Dan Calotă, expert în psihologie, să împărtășească cu noi gândurile sale asupra sănătății mentale în această industrie dinamică.

Dan Calotă va participa la începutul lui septembrie la Mastering The Music Business unde va vorbi, alături de patru reprezentați ai industriei muzicale, despre sănătatea mintală și modurile prin care artiștii pot depăși blocajele creative și evita burnoutul. În cadrul conferinței Mastering The Music Business vor fi dezbătute cele mai actuale subiecte din industria muzicală între 5 și 7 septembrie la București. Timp de trei zile, artiști și reprezentanți ai industriei vor avea ocazia să asculte și să cunoască nu mai puțin de 120 de speakeri, profesioniști și artiști din întreaga lume. Structurată în peste 40 de paneluri, workshop-uri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB abordează principalele teme de interes, oferind o perspectivă de 360 de grade a industriei. Programul complet poate fi accesat pe site – https://www.masteringthemusicbusiness.ro/schedule/ 

Cunoscut pentru experiența sa vastă în psihologie, Dan Calotă aduce în prim-plan o perspectivă profundă asupra conexiunii dintre sănătatea mintală și potențialul creativ al artiștilor. În acest interviu, el dezvăluie cum presiunea din industrie poate influența creativitatea, cum pot fi depășite blocajele creative și ce tehnici proactive pot ajuta artiștii să-și mențină echilibrul mental.

Dan Calotă, cu o experiență vastă de peste 16 ani în lucrul cu oamenii și peste 10.000 de ore de practică 1:1, aduce în discuție aspecte sensibile precum burnout-ul și dependențele, oferind un cadru profund pentru înțelegerea interacțiunii dintre starea emoțională și creație. În timp ce industria muzicală poate fi un vârtej de provocări și presiuni, Dan Calotă explică cum pot naviga artiștii prin aceste ape tulburi. De la barierele create de burnout și blocajele creative, la importanța descoperirii de sine și a acceptării, acest interviu oferă o privire detaliată în spatele cortinei industriei muzicale, aducând sfaturi prețioase pentru cei care doresc să atingă un potențial creativ înalt fără a-și compromite bunăstarea mentală.

Într-o industrie atât de dinamică și intensă precum cea muzicală, artiștii se confruntă adesea cu burnout-ul. Cum consideri că impactul psihologic al acestui fenomen poate influența creativitatea și performanța lor în general?

Dan Calotă: Burnoutul înseamnă epuizare. Înseamnă prea puțină energie pentru că este prea mult stres, iar stresul este un efect al dezechilibrului prea mare între necesarul pentru a îndeplini o sarcină și resursele interioare. În acest dezechilibru, avem așteptări să performăm rapid, ușor și la calitate înaltă. Practic, cu cât este dezechilibrul este mai mare, rămânem și fără energie. 

Ce se întâmplă cu noi când rămânem fără energie? Apar: cinismul, dezinteresul, epuizarea, un nivel de implicare scăzut. Nivelul de deschidere, curiozitate și implicare spre mediul extern scade, iar o dată cu acesta, scade și capacitatea de concentrare. Cu cât ne speriem că nu avem rezultate și încercăm să echilibrăm nivelul de energie, cu atât obosim și mai mult. Până când nu ne concentrăm pe mecanismele necesare care să micșoreze de fapt diferența între necesarul sarcinii și resursele interne, ne va fi foarte dificil să ne recuperăm tonusul psihic.

Creativitatea este un mix de procese interne, de la imaginație, explorare, până la soluționarea de probleme. Presupune un nivel ridicat de concentrare și lărgirea câmpului de atenție. Ca să putem fi creativi, este nevoie să fim relaxați, iar în burnout numai creativi nu suntem, pentru că ne vor lipsi exact resursele necesare pentru a fi creativi: atenție, deschidere și curiozitate.

Iar ca și consecință, performanța va scădea, pentru că o mare parte din performanța noastră se bazează pe un nivel de energie suficient de mare pentru a susține un nivel optim de acțiuni. Dar când nu mai avem energie, ne dorim pur simplu ca sarcina să se termine cât mai repede.

În burnout, reacția principala este de închidere, de izolare, de abandonare a acțiunilor și a inițiativelor. Astfel, să performăm și să fim creativi, în timp ce o parte din noi vrea să se închidă și să se izoleze, este ca și cum am accelera cu frâna de mână trasă. Dacă nu apar schimbări în responsabilitățile și inițiativele noastre, este doar o problemă de timp până când o să abandonăm traseul într-o manieră foarte neplăcută sau o să exagerăm un simptom care o să dezvolte alte probleme, precum anxietatea sau depresia.

Blocajul creativ este monstrul de sub pat al fiecărui artist. Ce anume contribuie la această problemă, și ce sfaturi le-ai oferi artiștilor pentru a depăși astfel de blocaje?

D. C.: Cum spuneam și înainte, creativitatea este fundamentată pe deschidere și curiozitate. 

Iar din dorința de eficienţă și performanță,  o să creăm patternuri care ne pot ajuta să luăm decizii mai rapide, dar ne vor îngusta câmpul de atenție. Adică, cu cât eficientizăm o acțiune, cu atât mai mare este riscul să nu vedem și alte modalități de a realiza acțiunea respectivă. Cu alte cuvinte, tocmai din dorința de a performa, riscăm să ne pierdem creativitatea. Este vorba despre un balans între patternuri și o viziune deschisă.

De asemenea, este vorba despre presiunea pe care o punem asupra creativității. Creativitatea funcționează foarte bine când nu avem miză. Când punem o miză, vorbim despre motivația noastră. Astfel, devenim foarte atașați de rezultate. Și atunci, actul creativ nu mai este despre procesul de a crea, ci devine despre rezultatele/ beneficiile actului. În momentul acela, începem să ne întrebăm ce avem de pierdut și astfel, o să începem să pierdem. Pierdem că ne focusăm pe rezultate, în loc să ne concentrăm asupra acţiunii în sine. Practic, este o situație paradoxală, cu cât urmărim mai mult un rezultat sau o stare, cu atât există riscul ca aceasta să ne scape. Este un paradox al respingerii.

Pasiunea înflorește în momentul în care renunțăm la așteptări și la norme, iar patternurile sunt eficiente atâta timp cât construim pe baza lor, fără a le transforma în norme sau obiective. 

Prea multă performanță înăbușă creativitatea, iar prea multă creativitate poate fi chiar destructurantă și ineficientă.

Ideea este de a găsi un balans optim între performanță și creativitate, balans care poate fi obținut doar prin experimentare și cu o curiozitate față de a descoperi ce este bun pentru noi, ce ne ajută să evoluăm și ce ne stimulează în același timp. Spre exemplu, poate ne ajută călătoriile în natură, muzică, prietenii, plus disciplina de a menține o rutină care sprijină evoluția abilităților artistice.

În lumina experienței tale ca psiholog și a convingerii că fiecare individ are potențial creativ, cum ai aborda situația în care un artist resimte o presiune intensă de a performa și de a livra în mod constant noi creații?

D. C.: Presiunea intensă înseamnă stres. Stresul este strâns legat de așteptări, iar așteptările sunt legate de percepția noastră asupra realității și asupra noastră. 

Adică, pot există două situații. Prima situație este momentul în care avem o părere desconsiderantă despre noi înșine și, atunci, unele sarcini le putem percepe ca fiind prea mult pentru noi. O să începem să ne îndoim de abilitățile noastre și o să începem fie să dezvoltăm mecanisme prin care să compensăm părerea desconsiderantă despre noi înșine, fie o să începem să ne retragem din acțiune. În acest caz, este important să începem să construim o relație de compasiune față de noi înșine, prin care să ne confruntăm temerile.

A doua situație este despre momentul în care sarcina asumată este prea mare, în comparație cu resursele noastre interne. În astfel de momente, este important să trasăm limite sau să începem să ne luăm în considerare propriile limite. Asta înseamnă să ne negociem contractele și să fim mai atenți la ce angajamente ne asumăm. Este important ca angajamentele asumate să fie în concordanță cu resursele pe care le avem. Spre exemplu, să fim atenți la ce deadline-uri ne asumăm sau ce deadline-uri ne impunem singuri. Pentru ca o limită să fie de succes, este important nu doar modul în care o comunicăm, ci și angajamentul nostru față de propria limită.

Ceea ce au în comun cele două situații este identificarea. Înainte să continui, vreau să spun câteva cuvinte despre identificare. Identificarea este o percepție, o imagine pe care avem despre propria persoană, pe care putem să o admirăm sau de care să ne fie rușine. Identificarea este diferită de identitate – în timp ce identificarea este o percepție de sine, identitatea reprezintă chiar sinele. Practic, este o diferență între percepție și subiectul perceput, iar scopul (și idealul) este să percepem subiectul așa cum este el.

Când vorbim despre actul artistic, există riscul ca o persoană să se identifice cu rezultatele sale sau chiar cu rolul de artist. Și atunci când avem rezultate mai scăzute, acestea ne oglindesc faptul că nu suntem creativi sau artiști. În acel moment, există riscul de a ne pierde identitatea și astfel, de a dezvolta diferite episoade de anxietate. Oricine s-ar simți amenințat va începe să se apere. Doar că, în contextul dat, amenințarea suntem noi înșine și, mai exact, capacitatea noastră de a livra rezultate. Astfel, actul de performanță se transformă într-un act de apărare față de propria noastră incapacitate, din frică de a nu deveni mai puțin sau de a ne simți insuficienți. Astfel, performanța noastră se transformă într-un act de supraviețuire. Și nu este de mirare că apoi vom dezvolta un sentiment de alertă continuă și ne vom simți într-o luptă continuă, o luptă cu noi înșine pe care nu vrem nici să o câștigăm, dar nici să o pierdem. 

În astfel de momente, este important să începem să ne privim dincolo de etichetele cu care am fost obișnuiți, să ne vorbim și să începem să ne îndoim de firul narativ din mintea noastră, pentru ca apoi să devenim mai înțelegători cu noi înșine în varianta noastră vulnerabilă.

Industria muzicală poate fi competitivă și imprevizibilă, ceea ce poate genera stres și anxietate pentru artiști. Ce tehnici sau strategii le recomanzi pentru a-și menține echilibrul mental în fața acestor provocări?

D. C.: Curiozitatea și descoperirea de sine. Cum spuneam și înainte, recomand o abordare deschisă, fără judecată și curioasă în relație cu propria persoană. Orice acțiune sau întâmplare poate fi o oportunitate de a descoperi și înțelege mai multe despre propria persoană.

Acceptarea și compasiunea de sine. O dată ce ne descoperim, începe o etapă dificilă, și anume, să înțelegem și să acceptăm ceea ce am descoperit despre noi înșine. De obicei, unul din motivele pentru care este dificil să acceptăm ceea ce descoperim la noi înșine este faptul că ne este frică, rușine sau ne simțim vinovați cu noi înșine. Acesta este un moment de confruntare în care ne ajută să fim curioși, dincolo de sentimentele de frică, rușine sau vinovăție.

Valoarea dincolo de performanță. Aceasta este o altă strategie prin care să reușim să accesăm valoarea noastră intrinsecă, dincolo de rezultatele noastre. Am fost învățați de mici că valoarea noastră constă în rezultate, dar o mare parte din valoarea noastră constă în faptul că suntem conștienți, avem o forță creatoare cu care ne naștem, mintea noastră este atât de avansată și nu avem nevoie să performăm ca să devenim.  

Performanța poate fi un act al iubirii. Performanță înseamnă acțiune. Dacă ne uităm la acțiunile noastre doar prin prisma rezultatelor noastre, atunci acțiunile noastre se pot transforma într-o corvoadă, din cauza căreia simțim că rămânem fără energie. 

Dar dacă acțiunea ar reprezenta nu doar un mod de a obține rezultate, ci ar putea fi un alt mod prin care să oferim, prin care să ne dezvoltăm o relație de încredere cu noi înșine? Ce vreau să subliniez aici este că, atunci când realizăm o acțiune, este important să nu ne focusăm doar pe rezultat, ci și asupra intenției de a ne dezvolta și a menține o stare de bine generalizată, iar o variantă mai interesantă ar fi ca acțiunile noastre să reprezinte o oglindă a relației de încredere pe care o avem cu noi înșine. 

Astfel, acțiunea nu este doar un mijloc de a obține o relație de încredere cu noi înșine, ci este chiar exprimarea relației de încredere pe care o avem cu noi înșine.

Să punem limite. Deseori sunt întrebat cum să punem limite. Da este important modul în care ne comunicăm limitele, fără să devenim agresivi, dar în același timp este important să ne menținem poziția. Dar ceea ce este cel mai important, în opinia mea, este angajamentul nostru față de limitele puse. A pune limite este un act de onorare de sine, nu este neapărat un act care să ne asigure că ceilalți ne și respectă limitele. Întrebarea este, de fapt, cât de mult ne respectăm noi limitele?

Să ne inspirăm din natură. Ce este interesant la natură este oportunitatea de a intra în legătură cu noi înșine. Fiind un pic mai izolați, lipsiți de comunitate, suntem în afara identificărilor făcute de către public și comunitate. În natură, putem să observăm diferite fenomene naturale simple și suntem în afara normelor și cutumelor comunitare. În natură avem ocazia să ne auzim pentru că suntem în afara bombardamentului informațional și, astfel, avem ocazia astfel să ne ascultăm cu adevărat.

Să îi inspirăm pe ceilalți. A da este a primi. Motivul pentru care dăruim nu este neapărat așteptarea de a primi înapoi, ci dăruim pentru că ne face plăcere actul în sine de a dărui. Dar aici este important să fim sinceri cu noi înșine și să știm când chiar ne dorim să dăruim, nu să să dăruim pentru că este ceva ce ne impunem să facem. Asta înseamnă, însă, să fim destul de mult în contact atât cu limitele, cât și cu valorile noastre.

Ai menționat că ai lucrat cu persoane care se confruntă cu diverse tipuri de dependențe. Cum vezi relația dintre starea emoțională precară și riscul de a dezvolta astfel de dependențe în rândul artiștilor din industria muzicală?

D. C.: Consumul de substanţe are foarte multe faţete şi este fi facilitat de foarte mulţi factori. Dar, dacă ar fi să fac o sinteză, consumul de substanţe reprezintă o tentativă de salvare şi de escapism din presiune, stres sau pentru a evita deciziile dificile. Deciziile dificile nu sunt decizii pe care ni le dorim şi, astfel, încercăm să le evităm. Dar a evita nu este tot timpul o soluţie. 

Este foarte simplu să spun ceea ce spun, dar procesul în sine este unul foarte dificil, pur şi simplu doare. Doare să luăm decizii pe care nu vrem să le luăm sau să ne acceptăm suferinţa acumulată până acum, plus realizarea faptului că foarte multă investiţie de timp, resurse şi/sau emoţii pur şi simplu nu a ajutat la nimic.

Când vorbim de evitare şi escapism, practic în mintea noastră există atât o ameninţare, cât şi o parte din noi care este ameninţată. Într-un fel, consumul de substanţe este o formă de evadare, dar şi de protecţie. Fiind o formă de protecţie, avem foarte multe rezistenţe care ne apără consumul, pentru că acest consum, la rându-i, protejează ceva.

Până la urmă, acest pattern este printre ultimele bastioane de apărare care sprijină omul să reziste unui conflict intern şi care ne ajută să funcţionăm, în pofida temerilor noastre. Dar, în acelaşi timp, are un cost foarte mare pe termen lung, pe care puţini şi-l permit şi care este imposibil de susţinut, „câştigul” fiind rezistarea în conflict, dar nu şi soluţionarea lui.

Consumul de substanțe toxice are ca efect amorţirea. Amorţirea simţurilor şi a trăirilor, în unele cazuri exacerbarea lor, dar această exacerbare are ca efect amorţirea simţurilor care ne ţin ancoraţi în realitate. O sp las aici două întrebări pentru cei care se confruntă cu acest consum:

• Ce anume nu vreţi să trăiţi?
• Ce anume vă împinge să continuaţi să consumaţi?

Mari șanse ca răspunsul la aceste întrebări să fie cheia care deschide drumul către acceptarea de sine. 

În calitate de partener în călătoria de autodescoperire a artiștilor, cum crezi că ar trebui abordată problema sănătății mintale în mod proactiv în această industrie? Ce mesaj ai transmite artiștilor care doresc să își îmbunătățească bunăstarea mentală și să-și atingă potențialul creativ?

D. C.: Când vorbim despre modul în care cred că ar trebui abordată problema, aici am mai multe mesaje care pot fi abordate prin mai multe canale. 

Primul, cum am menționat și înainte, atingerea potențialului creativ nu este o problemă de performanță, ci mai mult de acceptare. Potențialul se eliberează, nu se obține. Potențialul este deja acolo. Fiecare moment este un potențial, iar scopul acestui mesaj este ieșirea din zona de performanță, de rezultate și cifre. Există această idee, conform căreia, prin performanță devenim mai buni – și ne tot întrebăm cum, și ne chinuim să devenim mai buni – dar omitem să înțelegem că tot ceea ce este bun în noi există deja și are nevoie doar să fie acceptat. Cred că acest mesaj are efectul de a ne relaxa din fuga după performanță și putem începe să ne uităm mai mult la propria persoană, chiar dacă uneori poate fi dificil.

Al doilea mesaj este că sănătatea mintală este o latură a existenței noastre cotidiene. De obicei, ne punem problema când am dezvoltat deja un simptom. Când apare un simptom, înseamnă că unul din mecanismele noastre de apărare nu mai funcționează. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău, poate să semnalizeze faptul că este cazul de o schimbare. Ceea ce vreau să subliniez aici este că, atunci când vorbim despre sănătatea mintală, putem vorbi și despre o igienă cotidiană mentală. Așa cum avem grijă de igienă noastră fizică, este important să avem grijă și de igienă noastră mentală. Deseori începem să ne gândim la aceasta abia când apar deja diferite simptome.

Canalele de comunicare ale celor două mesaje pot fi mult mai multe, bineînțeles, și le putem categoriza în funcție de responsabilitate. Și anume:

• La nivel individual. Este responsabilitatea fiecăruia să ceară ajutorul. Asta înseamnă demararea unui proces terapeutic.
• La nivelul rolului nostru social. Aici mă refer la creșterea nivelului de conștientizare și normalizarea conceptului de sănătate mintală, prin mesaje transmise de către artiști. Problema sănătății mintale este o problema umană. Așa cum cântăm, pictăm sau vorbim despre dragoste, la fel și sănătatea mintală este un subiect universal și uman.
• La nivel de sistem. Aici mă refer la climatul organizațional al întregii industrii. Modul în care industria își tratează artiștii are o latură extremistă: de la rege la roboțel. Îți dăm tot, dar ne dai tot.

Cred că este important și de modul în care artistul își negociază contractele și angajamentele, dar cred că este vorba și despre așteptările nerealiste ale industriei bazate pe rezultate. În unele cazuri, industria prezintă elemente de consumerism, ceea ce înseamnă că o interesează cantitatea, frecvența și viteza, în detrimentul calității. 

Acum, este foarte ușor să pledez pentru o industrie echilibrată, dar, deși aceasta este poziția mea, nu înseamnă și că schimbarea poate fi acceptată. De asemenea, câteodată, industria oglindește și publicul, dar, totodată, industria poate să ofere educație și inspirație.

Schimbarea poate fi susținută și de către public (o să detaliez mai jos), dar partea de responsabilitate a industriei presupune o schimbare. La prima vedere, când ne gândim la o schimbare, o să observăm că există o pierdere. Ceea ce înseamnă că schimbarea este pierdere. Cred că, dacă ar fi să adresez o întrebare pentru industrie, aceasta ar fi: Dacă pierderea este, de fapt, un cost? Și atunci, acest cost reprezintă o plată pentru ce anume?

• La nivel de public. Artiștii reprezintă foarte multe pentru fiecare dintre noi și inspiră diferite părți din noi. Pentru public, artistul poate fi un standard, un model de perfecțiune, un model de succes, un profesor. Publicul își idealizează artistul preferat și îl investește cu toate speranțele. Artistul ne este un partener de drum în existență. Creația lui ne este alături în momente de cumpănă, tensiune, iubire, bucurie, durere, furie sau tristețe.

De asemenea, artistul ne inspiră diferite fațete: ludicul, performerul, vulnerabilitatea.

Dar, la finalul zilei, este important să privim artistul dincolo de rolul lui și să acceptăm că are o latură umană. Asta înseamnă să-l dezidealizăm. Și pentru a îl dezidealiza, aceasta presupune nu doar să acceptăm că nu este perfect, că are limitări și neputințe, ci și să ne dăm seama că perfecțiunea nu există. Asta înseamnă că absolut tot ce există are și o latură mai puțin luminoasă. Și este posibil să punem prea multe așteptări asupra imaginii artistului și poate că și noi, publicul, avem de lucrat la acceptarea fațetelor mai puțin luminoase ale realității.

În ceea ce privește a doua întrebare, am de fapt mai multe mesaje, dar o să aleg cinci dintre acestea:

1. Primul mesaj este să exploreze ce este așa de dificil de iubit la varianta lui „proastă”.
2. Al doilea mesaj este că un vultur lovit în aripă, rămâne tot un vultur.
3. Al treilea mesaj este că artistul să fie prima persoană din viața sa care își dă o șansă.
4. Al patrulea mesaj este că potențialul se hrănește, nu se dobândește.
5. Al cincilea mesaj este: „Îți mulțumesc pentru darurile tale.”