Daniela Nane – Am mai multa liniste interioara

O femeie de o frumusete clasica, statuara, dar calda si abordabila. O mama fara nevroze obositoare, relaxata si prietenoasa, mandra ca poate vorbi orice cu Codrin, fiul ei. O actrita care se bucura ca ii bucura pe ceilalti prin rolurile sale comice. Cu complexitatea femeii mature, cu discretie si umor, dupa ce a demonstrat totul pe toate planurile, Daniela Nane inspira orice femeie.

 

Info

Nascuta in Iasi, 29 noiembrie.

Are un fiu, Codrin, in varsta de 13 ani.

A fost Miss Romania in 1991, prima romanca la Miss Universe.

Actrita a Teatrului Bulandra din 1995.

Debut in rolul EMILIA din „Patul lui Procust“, regia Catalina Buzoianu, 1995.

A jucat in 15 piese de teatru si 26 de filme romanesti si internationale.

In stagiunea care incepe o puteti vedea in „O scrisoare pierduta“, „Mamouret“, „O noapte furtunoasa“ si „Black&White“.

 

Pe Daniela Nane o prinzi greu pentru interviu. Intre teatru si cursurile de actorie cu copiii, taberele in care isi ia in serios rolul matern cu tot grupul generatiei urmatoare, Daniela isi gaseste echilibrul perfect si identitatea complexa, de femeie sofisticata, dar activa, intrepida, plina de viata. A ignorat la inceput intrebarea mea cu privire la ceea ce ii da sens pe parcursul unei zile, semn ca nu se intreaba prea des. E un om care face lucrurile sa se intample, cu simplitate, cat poate ea de bine, cu atentie, cu chef si nerv.

 

Psychologies: Se spune ca actorii pot avea mai multe personalitati simultan. Este acesta un tip de cunoastere de sine? In ce fel?

Daniela Nane: Eu cred ca asta ar fi schizofrenie, nu actorie… Eu am o singura personalitate, bine conturata in atatia ani de experienta de viata, iar pentru personaje imprumut din bagajul emotional pe care l-am trait, in functie de cerintele regizorale. Un personaj e ca o constructie arhitecturala: are un suport concret, care consta in viziunea dramaturgica si regizorala, care se mobileaza apoi cu incarcatura emotionala, in functie de resursele interioare si de capacitatea de exprimare a actorului.

 

Ce fel de personaje va place sa jucati?

D. N.: Imi plac foarte mult personajele care nu seamana cu mine deloc, asa simt ca lucrez, simt o bucurie interioara, creez, imi pun la lucru talentul. Pentru personajele care seamana cu mine, nu sunt solicitata intelectual si afectiv, imi „ies“ mai usor, dar nu mai simt aceeasi bucurie.

 

Cum v-ati defini azi, prin comparatie cu, sa zicem, 15 ani in urma? Ce ati castigat si ce ati pierdut?

D. N.: Am pierdut candoarea din privire si prospetimea tenului, insa am castigat in putere interioara. Acum ma cunosc pe mine mult mai bine, am descoperit care-mi sunt resorturile si preferintele si am invatat sa ma exprim pe mine insami fara teama de critici si sa traiesc in functie de ceea ce e important pentru mine, nu dupa criteriile altora. Am mai multa pace interioara decat acum 15 ani si relationez cu mai multa relaxare si amuzament.

 

Cum e sa fii mama de baiat? Este adevarat ca e o relatie fuzionala?

D. N.: Nu. Mie mi se pare nociv sa coplesesti un copil cu grija exagerata, pentru ca poate deveni anxios, neputincios. El trebuie sa se stie iubit si sustinut si indemnat sa devina autonom si responsabil, sa-si rezolve singur problemele si sa intervii doar acolo unde nu se descurca singur. Mare bucurie am simtit acum cateva zile cand, dupa o discutie, Codrin mi-a zis: „Mama, cu tine chiar pot vorbi orice“. Copilul meu stie ca are in mine o mama care il sustine si il iubeste neconditionat si ca el singur trebuie sa-si asume consecintele alegerilor sale. I-am spus ca poate face orice alegeri in viata, insa orice alegere are si consecinte, care nu mai sunt la alegere. Daca e dispus sa-si asume consecintele, il indemn sa aiba curaj si sa mearga pe calea lui, sa-si implineasca visele.

 

Este frumusetea fizica un atu? Si in afara scenei?

D. N.: Nu, daca nu e dublata de inteligenta si finete.

 

Ce considerati ca e cel mai important lucru in viata? Dar cel mai putin important si de ce?

D. N.: Fiecare are scara lui de valori, nu pot generaliza. Pentru mine, cel mai important lucru este sa-mi traiesc viata frumos, curat, sa fac ceea ce mi-e dat mie sa fac pe pamant, spre slava lui Dumnezeu. La cel mai putin important nu m-am gandit, nu i-am dat importanta…

 

Amanati lucrurile? De ce? Care e stilul dvs. de a lucra? Sunteti workoholica, relaxata, echilibrata…

D. N.: In primul rand, nu-mi place sa incep sa lucrez decat cand e ordine in camera. Nu aman lucrurile, incep cu cele importante, continui cu prioritatile si abia pe urma vin maruntisurile. Sunt foarte bine organizata, pentru ca am mai multe proiecte in paralel: repetitii la teatru, cursuri pentru copii, tabere, spectacole si film cu copiii, audiobook-uri cu teme crestine, filmari la televiziune, fac si voci pentru reclame, evenimente etc., plus copilul, care e prioritatea mea numarul unu. Recunosc ca nu trag de mine decat pentru lucruri importante, pe celelalte le mai las, cand nu mai pot sau nu am suficient timp.

 

Ce maestri aveti?

D. N.: Am inceput sa invat actorie sub bagheta lui Petrica Gheorghiu. In facultate m-au sustinut profesorul Virgil Nicoara, un om cu o cultura vasta, profesorul nostru de Istoria teatrului universal, apoi Adrian Titieni, precum si regretatii Catalin Naum si Dinu Manolache. In teatru, le sunt recunoscatoare tuturor celor cu care am lucrat, dar mai ales doamnei Catalina Buzoianu, domnului Victor Rebengiuc, lui Doru Ana pentru rolul principal feminin din O scrisoare pierduta, precum si regretatilor Florian Pittis, Adrian Pintea, Rodica Tapalaga si George Constantin, de la care am invatat mult.

 

Ce va tine treaza noaptea? Dar ziua ce va da sentimentul de sens?

D. N.: Adorm greu daca am avut spectacol in acea seara, pana trece adrenalina scenei. Sau cand am multe griji… Acum, in taberele cu copii, adorm abia dupa ce l-am linistit pe fiecare, le citesc povesti celor mici, le sparg petrecerea in pijama celor mari… Iar pe la trei-patru noaptea,ma trezesc sa vad daca n-au deschis vreo fereastra peste noapte si s-a facut prea frig, daca sunt inveliti… Iar sentimentul ca are rost ceea ce fac, apare mai ales la finalul comediilor pe care le joc, cand publicul aplauda in picioare minute in sir si pleaca acasa cu sufletul plin de bucurie… Si atunci cand ii observ pe copiii timizi care vin la curs cu ochii in pamant si care, in doua-trei luni, infloresc pur si simplu, devin veseli, relaxati, mai increzatori in ei insisi…

 

Care sunt trasaturile care conteaza la un partener? Dar la un coleg? Dar la un prieten?

D. N.: E important sa aiba credinta in Dumnezeu, fara de care nu se poate construi o relatie onesta si durabila.

 

Care e cea mai veche amintire? Aveti un vis recurent?

D. N.: Cred ca aveam trei-patru ani si eram de doua saptamani la bunici, in Moldova, si au venit parintii sa ma ia acasa. M-au gasit murdara de cirese din crestet pana-n talpi, mama m-a spalat cu apa calda de ploaie si m-a imbracat curat. Apoi am alergat prin curte, iar un gansac s-a tinut dupa mine si m-a ciupit de… turul pantalonilor!

 

Ce aveti de spus femeilor din Romania, daca ar fi sa le adresati un mesaj?

D. N.: Sa nu mai alerge sa fie egale cu barbatii, sa-si pastreze feminitatea! E mai important cum gandesc, cum vorbesc si cum se poarta, decat cate rochii si pantofi isi cumpara… Si inca ceva: cu blandete, aduci mai multa pace si rezolvi mai usor orice situatie!

 

Dar barbatilor?

D. N.: Daca vor sa fie fericiti, sa-si iubeasca si sa-si pretuiasca partenera, nu sa alerge in zece directii!

 

Dar copiilor mai mari?

D. N.: Sa descopere cate lucruri frumoase au in suflet, sa incerce cat mai multe directii in care au aptitudini si sa aleaga pentru viitor ceea ce le place mai mult sa faca.Confucius spunea ca, alegandu-ti o profesie care iti place, nu vei fi nevoit sa muncesti din greu niciodata… Asta nu inseamna ca nu vei munci, ci ca nu ti se va parea vreodata o corvoada.