Despre emoții, cu actrița antreprenoare Ada Galeș
„Uneori căutăm emoții, stări, ceva ce ne-ar putea face să ne simțim mai bine”. Asta spune actrița antreprenoare Ada Galeș, care, începând cu vârsta de 28 de ani și-a dat seama din ce în ce mai mult că îi e bine cu ea: „Eu pentru asta m-am tot pregătit. Să fiu autonomă emoțional, să reușesc să înțeleg ce mi se întâmplă și să pot să ofer sprijin celor din jurul meu”.
Multe dintre emoțiile pe care le simțim sunt generate de gânduri. Cum putem să ne bucurăm mai mult de noi înșine, cât de important e să fim atenți la ceea ce simțim, trăim, transmitem și care sunt cele mai importante emoții și simțiri pentru Ada Galeș, aflăm chiar de la ea.
1. Iubirea
„Iubirea e nesfârșită și nesecată. Tot ce putem face e să o oferim.”
„Cred că e cea mai importantă emoție pentru mine. Dincolo de emoție, e o paradigmă de viață, e un motor și un fel în care aleg să privesc lucrurile. Din iubire. E nesfârșită și nesecată. Tot ce putem face e să o oferim.
De fiecare dată când simt că am nevoie de iubire, există chiar momente când sunt obosită sau trec prin situații tensionate, în care am impresia că nu sunt iubită, dar mă gândesc dacă eu mi-am făcut suficient timp și spațiu cât să ofer iubirea de care am nevoie.
Ceea ce trebuie să conștientizăm este că în momentul în care avem nevoie de ceva și așteptăm asta de la alții, putem să alegem să oferim noi înșine.
Am nevoie de o îmbrățișare. Pe cine aș putea lua în brațe?
Am nevoie să comunic. Cum aș putea să fiu disponibilă pentru celălalt și cum aș putea să îl/o invit la o discuție?
Vă provoc să vedeți ce se întâmplă dacă oferiți ceea ce aveți nevoie să primiți.
În ceea ce privește relațiie (romantice sau nu), cred că iubirea poate fi doar necondiționată, dar felul în care trăim împreună trebuie să fie în beneficiul nostru și al partenerelor/ partenerilor noștri.
Am ținut minte o întrebare care mi-a fost adresată de un bun prieten despre relațiile pe care le avem și mi-ar plăcea să v-o împărtășesc, poate vă ajută: „te face să fii un om mai bun?”.”
2. Fericirea
„Fericirea, pentru mine, este o atitudine de viață.”
„Mi se spune că am un entuziasm incurabil. El este odată înnăscut și totodată cultivat. Sunt atentă să mă bucur de lucrurile pe care le fac. Mi-am dat seama că ține de perspectivă. Că așa cum aș putea să nu mă bucur, aș putea și să mă concentrez pe lucrurile bune care mi se întâmplă. Este totodată important să îmi validez emoțiile, fie ele și negative. Nu ne definesc ca persoane și nu ne perturbă fericirea.
Personal, cred că fericirea este prezentă, indiferent de ce mi se întâmplă. Oricât de grea ar fi ziua, observ că încă îmi place gustul cafelei, că zâmbesc când mă dau cu parfum, că soarele îmi încălzește corpul. Suntem capabili să simțim mai multe emoții în același timp, iar fericirea, pentru mine, e o atitudine de viață, mai mult decât un deziderat de a fi constant exuberantă.
Mama, Antoneta Galeș, care a scris Caietul fericirii (www.antonetagales.ro), vă invită să încercați câteva exerciții săptămânale pentru a vă crește calitatea vieții.”
3. Echilibrul
„Ce fac când sunt într-o situație grea sau tensionată? Încerc să-mi dau seama că orice ar fi, sunt în siguranță cu mine.”
„Aplicația de meditație pe care o folosesc se numește Waking Up (cei care sunteți interesați, vă rog să îmi scrieți pe Instagram să vă ofer o lună gratuit, să o puteți încerca). Ea mi-a structurat felul în care observ lucrurile pe parcursul unei zile.
Ceea ce e valoros la felul în care pune problema Sam Harris este că definește meditația ca o acțiune conștientă continuă. În orice moment am fi, putem să observăm ce se întâmplă cu noi. Putem să ne observăm corpul, respirația, emoțiile, gândurile, fără să vrem să le schimbăm, fără să le judecăm.
Un alt exercițiu pe care îl fac ca să mă readuc în prezent este să observ 5 lucruri pe care le văd, 4 pe care le aud, 3 pe care le simt, 2 pe care le miros și (1) – gustul din gură.
Mai mult, echilibrul pentru mine există și în dezechilibru.
Ce fac când sunt într-o situație grea sau tensionată? Încerc să-mi dau seama că orice ar fi, sunt în siguranță cu mine. Mă am pe mine și sunt disponibilă pentru mine.
Toate lucrurile trec. Și alea bune, și alea rele.”
4. Înțelepciunea
„De cele mai multe ori, înțelepciunea, pentru mine, înseamnă răbdare.”
„Înțelepciunea înseamnă capacitatea de a-mi oferi spațiu să fiu și de a le oferi și celorlalți spațiu să existe. Cred foarte tare că, atunci când rănim sau suntem răniți, cel mai înțelept ar fi să încercăm să înțelegem care e rana din care vorbim și ce am putea face pentru noi înșine sau pentru celălalt ca să se simtă în siguranță.
Sunt adepta limitelor, în același timp, cred că ne ajută să înțelegem că în orice fel de interacțiune, fiecare vorbește despre el însuși și că uneori, din frică, ne e mai greu să ajungem la celălalt sau să vorbim doar despre noi înșine.
E important să spunem cum ne simțim, ce ne dorim, ce avem nevoie, iar ceea ce am învățat eu e că e important să respirăm, să ne readucem în prezent și să încercăm să vorbim sau să luăm decizii dintr-un spațiu comun, real.”
În jurul acestor atribute și emoții în care crede și pe care le consideră extrem de puternice, Ada Galeș, actrița antreprenoare, așa cum îi place să se prezinte, a creat conceptul businessului We Are Phoenix. Și asta, pentru că știe cât de important e să îți aduci aminte că ceea ce cauți e deja în tine. Așa cum spune Ada: „în timp ce lumânarea care se cheamă Iubire arde, sau în timp ce folosești scrub-ul de baie care se cheamă Energie, creierul tău recunoaște cuvântul și primește invariabil un semnal care să te aducă mai aproape de emoția pe care o cauți”.
Așadar, ești pregătită să fii mai bine cu tine? Care sunt emoțiile care te definesc?