Diana Cavallioti: „Iubesc toate rolurile la care am lucrat și toate au lăsat în mine o idee, un suflu.”

Diana Cavallioti este nominalizată la Premiile Gopo 2021 la categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal pentru rolul din filmul 5 minute în regia lui Dan Chișu. Diana a mai câștigat un premiu Gopo la aceeași categorie în 2018 pentru rolul din Ana, mon amour (r. Călin Peter Netzer).

Psychologies: Actoria a fost o pasiune încă din copilărie sau ceva de care te-ai îndrăgostit pe parcurs?

Diana Cavallioti: Nu știu dacă a fost pasiune. Cred că a fost pură determinare. Așa aș numi-o acum, răsfoind prin amintiri. Îmi imaginez că a pornit simplu și natural de la sâmbetele petrecute cu tata la cinematograf , întotdeauna urmărind filme de acțiune, sau serile cu Dallas și Twin Peaks. Dar asta este ce îmi imaginez pentru că nu îmi aduc aminte ce a declanșat această pornire. A fost însă un drum clar pe care îl aveam tot timpul în minte fără să știu ce implică și ce presupune această meserie. Am primit de multe ori această întrebare și cred că a început să mă macine și pe mine „de unde până unde”. Iar adevărul este că nu știu. 

Psychologies: Dacă nu ai fi fost actriţă, ce altă meserie ţi-ar fi plăcut să ai? De ce?

D. C.: Cred că ar fi trebuit să fie un job care să-mi trezească curiozități în fiecare zi, să mă lase să și creez probleme nu doar să le rezolv și să mă pot trezi dimineața cu sentimentul că lumea e un mare loc de joacă. Nu știu prea multe meserii de genul ăsta în lumea reală. Dar sigur nu m-aș fi potrivit pe un profil unde trebuie să te iei prea în serios pentru că aș fi clacat de supradoză de seriozitate. Hai să zicem că în lipsa mea de imaginație în ceea ce privește meseriile, șofer ar putea fi una dintre ele. 

Psychologies: Pe cine admiri din lumea artistică?

D. C.: Îmi admir colegii de generație. Enorm. Pentru că știu toată lupta din spatele unui succes, cunosc tot tăvălugul de emoții care te încearcă atunci când vrei să ai șansa să te exprimi, toată nedreptatea cu care ești lovit atunci când nu ești apreciat, doar comparat cu alte și alte generații. Și îi admir pe cei care sunt generoși și te lasă să calci pe scenă alături de ei, care te lasă să îi admiri învățând de la ei, care te inspiră și care nu au nimic de demonstrat. Aș avea o listă lungă, dar dintre toți cred că am avut norocul repetat să fiu alături de Maia Morgenstern pe scenă. Și pentru mine Ea este un model. 

Psychologies: Ai un rol preferat din cele jucate până în prezent?

D. C.: Fiecare a fost la rândul lui rolul preferat. Cel care este în lucru devine automat cel mai iubit pentru că are nevoie de toată dăruirea mea ca să poată exista. Când s-a întâmplat să nu îmi placă ceva (un personaj, o piesă, un context), am făcut în așa fel încât să ne despărțim. Iubesc toate rolurile la care am lucrat și toate au lăsat în mine o idee, un suflu. 

Psychologies: Care a fost cea mai mare provocare întâlnită pe scenă?

D. C.: M-am întors la teatru pentru a repeta o piesă nouă și dificilă când fetița mea avea 6 luni. Asta o fost luptă a mea cu mine însămi. Și asta aș putea numi eu provocare. Pentru că mi-a fost greu într-un fel pe care nu îl mai cunoșteam. În rest, m-am obișnuit cu momentele de cumpănă pe care le aduce fiecare proiect nou. Cea mai mare și mai mare provocare? Următoarea!

Psychologies: Care este filmul tău preferat?

D. C.: „The Shining” și „Midsommar”. Alegeți voi. 

Psychologies: Ce rol sau ce subiect ţi-ar plăcea să abordezi şi nu ai făcut-o încă?

D. C.: Mi-ar plăcea foarte mult să joc într-un film de acțiune sau de groază. Mi se pare extrem de greu (pentru cineva care termină școala noastră de actorie) să joace onorabil asemenea genuri. Noi știm dramă și comedie și, desigur, micul adevăr din discuțiile la masă. Dar „marele adevăr”, al omului la limită, al celui care forțează limitele, nu am avut șansa să încercăm. Mi-aș dori să văd dacă pot sau dacă aș eșua lamentabil. 

Psychologies: Care a fost cel mai important moment din cariera ta până acum?

D. C.: Momentul a fost „Ana, mon amour”. Am învățat că poate fi greu dar că pot reuși, am trecut printr-o partitură cum nu prea se scriu pentru femei de vârsta mea (cea de atunci) și mi-am dat seama că e o șansă extraordinară să trec peste toate preconcepțiile cu care fusesem îndoctrinată și să fac ce simt. Am simțit să mă arunc în furtuna care a însemnat lucrul cu Călin Netzer la acest rol și cred că a fost cea mai complexă experiență cinematografică, greu de egalat.

Psychologies: Ce aduce echilibru vieţii de artist?

D. C.: Hahahah. Jur că am râs. Nu știu. Tind să cred că munca. Dacă ai unde să te exprimi artistic, poți avea o viață. Poți încerca să crezi că ești echilibrat. Personal, nu mă consider un om echilibrat, dar am norocul să am un partener de viață care să-mi înțeleagă natura și asta mai aduce un strop de echilibru. Merg pe sârmă și îmi place.

Psychologies: Care sunt cele mai importante sfaturi pe care ţi le-ai fi dorit să le auzi la început de drum?

D. C.: Să nu ascult de sfaturi decât dacă le cer. Și, în cazul în care le cer, să mă gândesc bine și înainte și după. 🙂