Elena Manea: Povestea reînoirii și a puterii interioare

Elena Manea ne dezvăluie cum a transformat o experiență extrem de limitativă, marcată de un grav accident medical, într-o călătorie plină de speranță și transformare personală. Veți descoperi cum a reușit să își regăsească puterea interioară, să trăiască fiecare zi cu recunoștință și să aplice aceste lecții prețioase atât în viața personală, cât și în cariera sa.

Psychologies: Povestea ta de viață este remarcabilă și inspiratoare. Cum ai reușit să îți găsești forța interioară pentru a depăși toate aceste încercări extreme?

Elena Manea: Am luat decizia să fiu bine. Ne putem apleca în orice moment spre deznădejde sau spre o viaţă frumoasă şi împlinită. Din punctul în care am decis că am un drum de parcurs, nu m-am mai uitat înapoi. Şi am avut ajutor în rugăciune şi în promisiunile Domnului. Am conştientizat că Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce, iar încercările nu sunt spre pieire, ci spre învăţarea unor lecţii care ne fac mai puternici, mai înţelepţi şi mai înţelegători cu noi înşine şi cu cei din jur.

Psychologies: Ce te-a motivat să îți împărtășești experiența prin intermediul unei cărți și ce impact speri să aibă asupra cititorilor tăi?

Elena Manea: În carte este dovada că se poate. Sunt om, iar dacă eu am putut trece prin acele întâmplări extreme, la graniţa cu moartea şi în pragul cedării psihice, dar nu am căzut, atunci oricine poate să depăşească problemele prin care trece. Indiferent de natura lor. Vreau să arăt prin scrierea mea, că în faţa încercărilor nu doar că sunt om obişnuit, mai mult, sunt femeie, la vremea aceea speriată, singură şi foarte vulnerabilă. Şi totuşi în mine am găsit resursele pentru o nouă cale.

Sper ca cititorii să se regăsească, citind cartea, în încercările pe care le au şi ei de înfruntat şi dacă un singur om se lasă inspirat de povestea mea şi trece mai usor printr-o situaţie aparent imposibilă, eu mi-am atins scopul. Cred, de asemenea, că supravieţuirea mea miraculoasă, demonstrată ştiinţific, în carte, este o mărturie de credinţă pe care eram datoare să o împărtăşesc oamenilor.

Psychologies: În cariera ta de peste 20 de ani în televiziune, cum a influențat această experiență personală modul în care îți desfășori activitatea profesională?

Elena Manea: Orice interacţiune pe care o am cu oamenii este marcată de empatie şi dorinţa de a ajuta. Apoi orice zi primită ca un dar spun eu, după situaţia limită prin care am trecut, mi-amintesc să o trăiesc cu entuziasm şi recunoştinţă. Nu în ultimul rând, în mijlocul evenimentelor presante, la zi, din sfera cotidiană, pun pe primul loc liniştea interioară, pentru a privi obiectiv şi a relata evenimentele detaşată.

Ceea ce am trăit mă învaţă că viaţa, nevoia de a mă depăşi doar pe mine însămi trec pe primul plan: înaintea competiţiilor cu alţii sau nevoii de recunoaştere. Pentru mine, acestea din urmă sunt doar exerciţii de a-mi tempera egoul.

Psychologies: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în procesul de recuperare și reintegrare după accidentul transfuzional și coma profundă?

Elena Manea: Voi începe cu latura fizică. Am fost nevoită să învăţ din nou să merg, să vorbesc, să mănânc. Nu ai cum să mai iei de-a gata aceste abilităţi dăruite nouă, oamenilor întregi. Uităm că ceea ce facem cu uşurinţă zi de zi poate să dispară. Nu ştim vreodată ce ne rezervă viaţa. Apoi am învăţat că puterea şi responsabilitatea sunt la mine. Scriu şi în carte că mă aşteptam că doar pentru că trăiesc, miraculos, medicii, terapeuţii de toate felurile vin să mă ajute şi să-mi uşureze traseul. Nu a fost aşa: la fiecare pas a trebuit să determin singură ce urmează, cât pot duce şi să intuiesc de ce am nevoie. Apoi să-mi adun puterile să cer ajutor.

Dacă provocările fizice erau grele, cele psihice erau cumplite. Am înţeles încă de pe patul de spital că omeneşte sunt singură, că nu mai am sprijinul soţului meu, care a devenit fostul soţ. Unii oameni atât pot să ducă, atât le este drumul împreună cu tine. Doar că nu suntem niciodată pregătiţi să acceptăm. Şi atunci am cerut sprijinul Domnului. Am cerut să-mi dea putere, credeam că nu mă aude, ca să realizez apoi că m-a ridicat mai repede decât aş fi crezut.

 

Citește continuarea articolului în ediția septembrie a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!