Francesca Velicu, balerina care lasă arta să îi împlinească visul
Lasă deseori sala fără respirație. Intensitatea cu care trăiește și transmite povestea, magia pe care o creează în acordurile muzicii și sub lumina puternică a reflectoarelor i-au adus deja recunoaștere, admirație și respect. Se dăruiește profund artei și scenei și este complet devotată pasiunii sale, baletul. Trăiește pentru și prin balet, iar pentru performanța remarcabilă, în 2018, s-a numărat printre laureații Premiilor Olivier, cele mai importante distincții acordate de Societatea Teatrului Londonez (Society of London Theatre), ce încununează excelența în teatru și dans.
Presa britanică a numit-o atunci „micuța balerină româncă” sau „Aleasa”, cu trimitere la rolul pentru care a primit acest premiu, The Chosen One din spectacolul Sacre du printemps/ Rite of Spring al coregrafei Pina Bausch. Un premiu muncit și meritat, care i-a completat CV-ul dar și tabloul performanțelor artistice, care mai cuprinde Medalia de Aur 2012 la Concursul Mondial de Balet și Locul II YAGP (Youth America Grand Prix) categoria Junior, 2013, New York, premii ce i-au deschis calea spre elita baletului mondial.
Francesca Velicu, micuța balerină româncă, solistă junior a Baletului Național Englez este invitata noastră de astăzi în seria de interviuri speciale cu oameni speciali, Work Life Choices, un proiect susținut de ASCENDIS și Revista CARIERE.
Francesca, să vorbim puțin despre începutul aventurii tale în lumea dansului și despre cine sau ce ți-a îndreptat pașii spre balet.
(Râde ștrengărește) Într-un alt interviu, am spus că nu provin dintr-o familie de artiști, iar mama m-a certat. Așa că o să reformulez: profesional, nici părinții, nici bunicii mei nu sunt oameni de artă, dar sunt mari iubitori de artă. Părinții, de exemplu, cântă în corul bisericii și au creat tot timpul în jurul meu un spațiu, un context, în care eu să iau legătura cu arta și să aleg din ea ce îmi place. Am început lecțiile de balet când eram foarte mică, iar peste câțiva ani am urmat școala de muzică. Am făcut 8 ani de pian și chitară, apoi am luat lecții de desen, totul a fost în sfera aceasta a artei.
Balet fac de la 4 ani. La început nu mi-a plăcut. Mi se părea că este prea multă muncă, foarte multă. Chiar m-am oprit la un moment dat, pentru că efectiv nu îmi plăcea.
Ce anume nu îți plăcea, îți amintești?
Am început la Școala de Balet Educa (în prezent școala de balet Jaqueline), iar profesoară era Jaqueline Bratu, omul căruia îi datorez dragostea pentru spectacol și respectul pentru scenă. Îmi amintesc cum mă apăsa, cum mă întindea, Jaqueline lucra foarte mult la flexibilitate, iar eu nu eram deloc flexibilă. Am lucrat mult la asta, a fost greu.
Și totuși te-ai întors.
Da, m-am întors. Nu mă întreba, pentru că nu știu exact de ce. Dar m-am întors. Și m-a cuprins vraja, pentru că mi-a plăcut foarte mult odată ce am ajuns pe scenă. M-a fascinat ideea de a fi un personaj, de a crea o poveste și apoi să spun povestea aceasta cu corpul meu, pe scenă, să mă las purtată de muzică și să fiu sub lumina reflectoarelor.
Citește continuarea articolului pe Revista CARIERE.
