Gabriel Bebeșelea: „Experiența unui concert cu muzică clasică e una senzorială.”

Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale uitate sau neglijate. În 2017, pentru a aduce la lumină o astfel de muzică, a înființat ansamblul de muzică veche și nouă Musica Ricercata. În afară de faptul că este director artistic al ansamblului Musica Ricercata, începând cu anul 2019, este director artistic al Festivalului Musica Ricercata din orașul său natal, Sibiu.

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, Gabriel Bebeșelea este și Dirijor Principal al Filarmonicii „George Enescu” din București, al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, Director Muzical și Dirijor Principal al Filarmonicii Naționale a Macedoniei.

Psychologies: Care a fost prima dumneavoastră întâlnire cu muzica clasică? Care a fost momentul în care ați realizat că vreți să fiți dirijor?

Gabriel Bebeșelea: Având în vedere că m-am născut într-o familie cu mulți muzicieni, cred că prima mea întâlnire cu muzica a fost, fără exagerare, încă înainte să mă nasc. Așadar, din primele clipe am trăit înconjurat de muzică și sunet, lucru care mi-a modelat copilăria. De la vârsta de 3 ani am fotografii în care imitam dirijori cu andrelele mamei mele, lucru care se întâmpla de fiecare dată când părinții îmi puneau să ascult un LP cu muzică clasică. Cred că atunci s-a sădit ideea de a deveni dirijor. Mai târziu, la finalul gimnaziului și începutul liceului, am îmbrățișat tot mai puternic această chemare, simțind că e drumul pe care trebuie să continui studiile muzicale, așa că am început să mă pregătesc pentru calea dirijatului.

Ce fel de muzică ascultați în copilărie? Dar în prezent?

G. B.: În prima parte a copilăriei, ascultam ceea ce ascultau părinții mei, prin casă: foarte multă muzică clasică, dar și jazz și rock. Tatăl meu, un mare pasionat colecționar de muzică, avea în acea vreme sute de LP-uri și casete audio, majoritatea cu muzică clasică de cea mai înaltă calitate, dar și Beatles, Queen, Michael Jackson, Phoenix, Miles Davis, John Coltrane sau chiar Celine Dion. Iar cadou de ziua mea în clasa I, am primit de la părinții mei un abonament la Filarmonica din Sibiu și o carte cu sonete de Shakespeare, ambele modelându-mi întreaga copilărie. De atunci și până la încheierea liceului, am ratat extrem de puține concerte ale filarmonicii, dar și foarte puține ediții ale Festivalului de Jazz din Sibiu.

În prezent, când doresc să ascult muzică pentru a mă relaxa, ascult foarte mult jazz și rock: Avishai Cohen, Aziza Mustafa Zadeh, Muse, Queen. Se pare că multe lucruri din copilărie au rămas.

Pe cine admirați din lumea muzicală?

G. B.: Sunt mult prea multe persoane ca să încapă într-o listă. Am avut și am în continuare modele și mentori, dar n-aș vrea să omit din greșeală pe cineva. Admir pe oricine e pasionat de muzică și o face cu iubire și dedicație. Dar, în primul rând, le sunt recunoscător tuturor profesilor și mentorilor care mi-au direcționat drumul, atât în România, cât și în străinătate: Petre Sbârcea, Horia Andreescu, Dan Dediu, Mark Stringer, Kurt Masur, Bernard Haitink și mulți alții.

Adevărat sau fals: e nevoie ca publicul să fie educat (muzical), ca să poată aprecia muzica clasică? De ce?

G. B.: După părerea mea e fals. E nevoie doar de oameni fără preconcepții și cu o inimă deschisă pentru recepționa stările pe care le induce muzica clasică. Pentru o persoană neinițiată, experiența unui concert cu muzică clasică e una senzorială, nu una intelectuală și analitică, așa că dacă persoana e doritoare de a recepta emoțional mesajul și dacă nu-și impune bariere, clișeul cu „muzica e limbajul universal” poate deveni realitate.

Cum a prins aripi ideea acestui festival și ce v-a convins să o transformați în realitate?

G. B.: Ideea a venit de la dorința de a descoperi și prezenta publicului cât mai mult din istoria muzicală a Transilvaniei, demonstrând sincronismul cultural dintre această zonă și vestul Europei. Numele festivalului vine de la titlul unei piese compuse de György Ligeti, unul din cei mai mari compozitori ai secolului XX, născut foarte aproape de locul de desfășurare al festivalului, la Târnăveni. În această piesă, Ligeti aduce, prin tehnici componistice ale finalului de secolul XX, un omagiu barocului italian timpuriu și compozitorului Girolamo Frescobaldi. Așadar, exact același lucru l-am dorit și noi cu festivalul: să aruncăm o privire asupra istoriei culturale a Transilvaniei prin ochii secolului XXI. Denumirea festivalului Musica Ricercata nu e aleasă întâmplător, titlul piesei lui Ligeti însemnând și „muzică cercetată”. Tocmai din acest motiv, totul în festival se naște după cercetări asidue de manuscrise muzicale și documente în biblioteci și arhive din întreaga Europă.

Cum faceți legătura dintre tema festivalului și piesele selectate pentru repertoriul respectivei ediții?

G. B.: Fiecare ediție are o tematică foarte clară în jurul căreia se construiesc toate evenimentele. Fiecare ediție conține în titlu un joc de cuvinte care descrie, uneori ludic, uneori filosofic, conceptul ediției. În prima ediție, denumită „BaROCKin’ Transylvania”, am pus laolaltă compozitori transilvăneni cu mentorii sau sursele lor de inspirație din barocul german, adevărate super-staruri ale epocii. A doua ediție, „Beethoven conTempo” s-a conturat în jurul lui Beethoven și a compozitorilor contemporani cu acesta care au compus pe actualul teritoriu al României. A treia ediție, „Hidin’ Haydn in Transylvania”, și-a dorit să reveleze în fața publicului legăturile mai puțin cunoscute dintre Joseph Haydn și Transilvania și să-l scoată pe acesta din „ascunzătorile” din acest spațiu geografic.

Povestiți-ne mai multe despre ediția de anul acesta a festivalului – „Ramificări”. Ce v-a determinat să alegeți această tematică? Are ea vreo legătură cu perioada pe care o traversăm în prezent?

G. B.: Titlu acestei ediții, „Ramificări” este inspirat dintr-o altă piesă a lui Ligeti – Ramifications, iar toate evenimentele pornesc de la două idei: pace și natură. Festivalul e deschis de o lucrare scrisă acum 300 de ani, „Dansul marii pipe a păcii” din opera Indiile galante de Jean-Philippe Rameau și se închide cu cel mai puternic și important simbol al păcii din întreaga istorie a muzicii: Simfonia a IX-a „Oda bucuriei” de Ludwig van Beethoven.

Avem onoarea ca importante personalități ale culturii internaționale să fie prezente în festival: Kalevi Aho (cel mai important compozitor contemporan finlandez), Sayaka Shoji (una din cele mai valoroase violoniste, interpretând pe vioara Stradivarius cumpărată de Napoleon pentru Madame Recamier), extraordinarul Emil Hurezeanu (Ambasadorul României la Viena), reputatul flautist Matei Ioachimescu, celebrii scriitori Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie, cunoscutul poet Radu Vancu, talentatul dirijor Cristian Spătaru, excelentul cvartet de voci din Beethoven: Rodica Vică, Lilia Istratii, Tiberius Simu, Sergiu Garabajii.

Într-un mod absolut extraordinar, pe 1 august, în Piața Mare din Sibiu, vor fi pe scenă 120 de muzicieni din Ucraina, Moldova, România și alte țări din Uniunea Europeană, toți reuniți pentru a transmite acest mesaj de pace. Absolut emoționant este faptul că pe scena din Piața Mare, interpretând această capodoperă a păcii, alături de ceilalți muzicieni, va fi corul Filarmonicii din Vinița (Ucraina), oraș care chiar cu câteva zile în urmă a fost bombardat îngrozitor.

Cum putem folosi muzica, în această perioadă de profundă încărcătură emoțională, într-una de reconectare cu sine?

G. B.: Cred că în această perioadă dificilă, muzica poate servi atât ca suport emoțional, dar și pentru a transmite mesaje. Tocmai pentru forța mesajului am ales ca în finalul festivalului să prezentăm cea mai pacifistă compoziție, în care este vorbim despre unitate, solidaritate și umanitate. Dar suportul emoțional personal este, poate, cel mai important. Sunetul e un factor important în găsirea unui echilibru.