George Clooney – Odata cu varsta, devii mai tolerant

Are un farmec ce pare sa sporeasca odata cu anii. Se mentine in forma, face sport, iubeste femei fara sa se insoare cu ele. E un hedonist lucid, care lupta pe toate fronturile politice in care crede. Da bani in dreapta si in stanga, joaca pe multe milioane de dolari pe care apoi le doneaza, face caiac langa casa, in Italia, pe Lacul Como. George Clooney are stilul inimitabil si eleganta lui Frank Sinatra si un spirit de intelectual… Plus un temperament plin de umor realist si sanatos.

 

Bio

George Timothy Clooney s-a nascut pe 6 mai 1961 in Lexington, Kentucky, SUA. Mama sa a participat in tinerete la mai multe concursuri de miss, iar tatal sau a fost prezentator tv.

Desi are doar 1,80 m, baseball-ul si baschetul au fost printre pasiunile sale, aspirand sa joace pentru Cincinatti Reds, dar nu a fost acceptat.

Este un cunoscut activist politic, foarte implicat si in misiuni umanitare. In martie 2012, impreuna cu tatal sau, s-a alaturat protestelor ce se desfasurau in fata Ambasadei sudaneze din Washington, si amandoi au fost arestati.

A fost casatorit cu actrita Talia Balsam (1989-1993), iar dupa divort a jurat ca nu se va mai casatori niciodata.

Michelle Pfeiffer si Nicole Kidman au pariat cu acesta pe 10,000 dolari ca va deveni tata pana la 40 de ani. Clooney le-a returnat cecurile si a ridicat miza, spunand, dublu sau nimic pentru acelasi ramasag la varsta de 50 de ani.

Are o forma de malarie ce nu se poate vindeca si, ocazional, devine activa.

Timp de 18 ani l-a avut ca animal de companie pe Max, un porc primit cadou de la actrita Kelly Preston.

 

Are o casa pe malul Lacului Como, in Italia, unde ii gazduieste pe amicii cei mai apropiati, intre care si pe cuplul Brangelina si pe copiii lor. Afirma adesea ca nu doreste sa fie tata. Ca ii ajunge ce vede la acesti prieteni si ca nu are nimic de transmis mai departe. Apare mereu pe covorul rosu cu cate o prietena mai tanara, dar niciuna nu reuseste sa il faca sa fie monogam pe termen lung.

Usuratic? Cine stie? George Clooney crede ca, in viata, exista lucruri mai importante decat familia. Copiii din Sudan, de exemplu, politica americana disfunctionala. Pentru toate acestea, trebuie sa ai energie, nu sa o consumi la Disneyland. Dar celibatul iti permite si o relaxare, si o detasare de lume, care nu poate fi decat odihnitoare si filozofica.

 

Ce parte a Europei va place cel mai mult?

George Clooney: St. Moritz, merg cu motocicleta peste Alpi si am ajuns. Este superb vara acolo! Acum stau acasa, in Italia. E nostim, pentru ca drumurile sunt mai bune in Elvetia, dar mancarea e mai buna aici, in Italia. Aici e painea, ciocolata, unele feluri de carne. E divin! Cand treci granita, ti se pare jalnic. Dar drumurile sunt impecabile si peisajul imbatator. Italia are peisaje minunate, si ea, dar vor tranti pe undeva vreun McDonald’s in peisajele alea ale lor…

 

Faceti mult fund raising si donatii. Povestiti, va rog, despre aceste cauze.

G. C.: Haiti Telethon a fost unul dintre ele. A rulat o saptamana. Dar tot ai senzatia ca nu faci ce trebuie pentru ei. Si trebuie sa pui laolalta oameni care nu se cunosc, dar care trebuie sa concureze la lucrurile astea care ii depasesc. E o munca titanica!

Pentru mine, a dona bani pentru astfel de cauze este o decizie personala foarte importanta. Eu am fost si sarac, am fost si foarte bogat. Si daca spun ca am fost sarac, asta inseamna ca in copilarie mergeam totusi cu familia pe la cei care o duceau si mai prost decat noi si ne asiguram ca au si ei ceva de pus pe masa de Craciun.

Asa am fost eu crescut si stiu ca, oricat de jos te-ai afla, sunt unii care o duc si mai rau. Trebuie sa ii ajuti. Deci, din pozitia privilegiata pe care o am eu acum, ma simt obligat. Responsabilitatea e ceva cu care te nasti sau nu. O ai sau nu in tine. Nu vreau sa ii fac pe oameni sa se simta vinovati daca nu doneaza, dar vreau sa ii responsabilizez pe cei care au destul. E o pierdere de vreme sa te duci cu iahtul pe undeva, cand stii ca in Sudan sunt oameni care mor de foame…

 

Americanii sunt zgarciti sau generosi?

G.C.: Trebuie sa spun ca, oricat ne critica altii, americanii sunt mult mai generosi decat alte popoare. De departe! Am fost la evenimente de fund raising in alte tari si stiu. America e o tara cu oameni foarte bogati, dar care sunt educati de mici ca pot sa cheltuiasca mult si cu altii. Este o calitate de care sunt mandru la americanii mei.

 

Are economia vreo influenta in sumele care se doneaza?

G. C.: In anumite perioade, poate deveni haotic. Uneori este imposibil sa scoti bani de la cineva! Dar e ciclic. Cate crize au fost de la cea din 1929? Tot ne lovim de chestiile astea si ele revin, si pleaca. Si mereu mi se pare uimitor ca oamenii gasesc spatiu in inimile lor sa ofere si celorlalti ceva, oamenilor pe care nu ii cunosc deloc.

Da, cand loveste criza e greu. E foarte greu pentru toata lumea, e dificil pentru organizatiile caritabile, pentru ca trebuie mai intai sa ai grija de ai tai. Dar mereu sunt uimit sa vad ca ne descurcam. Cand am organizat teledonul pentru sinistratii din Haiti, economia era la pamant. Si, cu toate astea, am reusit sa strangem bani pentru cei care nu mai aveau nimic.

Absolut nimic! Si in America exista saracie, dar nu la nivelul celei pe care o vezi in Haiti. O intreaga societate e in nevoie, ca in Somalia aproape. Sau mergi in Sudan, sau in Ciad si vezi oameni care abia supravietuiesc sau fac foamea. E greu zilele astea, dar e infinit mai greu in Africa. Cred ca oamenii vad asta si admir dragostea pe care o au cei care poseda mai mult, sunt mandru de compatriotii mei! Generozitatea acestei tari este recunoscuta peste tot.

 

Care e cauza care nu va da pace?

G. C.: Pentru mine, Sudan. Am un satelit plasat pe orbita si fac mereu poze acelor locuri prin satelit. E scump, dar e foarte eficient. Voi continua sa o fac. Si tin cuvantari pe bani, ca sa imi sustin satelitul cu care fac un bine in Sudan. Am ceva cunostinte la acest capitol, sunt fiul unui jurnalist si mai stiu cateva chestii tehnice si despre comunicare.

Si poti sa bati toba peste tot atunci cand vezi oameni care sunt ucisi aproape zilnic acolo. Nu poti bate toba 24 de ore pe zi, sapte zile din sapte, pentru ca adesea radarul cade. Daca se intampla o revolutie intr-o tara araba, atentia va migra. Dar e vorba de gasirea lucrurilor care fac oamenii sa treaca la actiune.

 

Cat din timp acordati refugiatilor de acolo?

G. C.: Uneori, si cateva ore pe zi. Am invatat ca trebuie sa te concentrezi pe lucruri specifice, ca sa fii informat. Trebuie sa mergi la fata locului, sa stai ceva timp acolo. Am fost acum cateva luni in muntii Nuba, un loc foarte greu accesibil. Si mi-a venit greu, pentru ca drumul a fost teribil de greu, mult desert.

Si e greu nu doar pentru ca e fizic foarte greu, dar si pentru ca nu vezi vreo lumina la capatul tunelului, vreo speranta. Eu merg acolo intr-o zona de razboi si vad cadavre omenesti in dreapta si in stanga. Trebuie sa devii responsabil cand vezi asta. Trebuie sa le spui altora povestea celor care au murit acolo, povestea familiilor lor. Si mai ai si o gramada de adrenalina prin vene in zilele acelea, ca sa fii sigur ca nu mori si tu pe acolo…

 

Faceti si regie de film. Ce fel de regizor sunteti?

G. C.: Nu stiu, nici nu m-am gandit la asta. Trebuie sa te separi de eul tau de actor daca vrei sa faci regie. Eu sunt acelasi, aceeasi inaltime si par alb. La fel ca actorul George Clooney. Sunt insa norocos sa am aproape actori care cred in ceea ce fac eu. Secretul unei bune regii este sa lucrezi cu oamenii potriviti.

 

Pentru The Descendants ati interpretat rolul unui tata care isi pierde sotia si apoi trebuie sa teasa relatiile complicate de familie cu copiii sai. Cum a fost? Pentru ca dvs. nu aveti familie. Cum v-ati documentat pentru rol?

G. C.: Am facut un fel de exercitii de atasament. Le-am zis sa stea intr-un colt si sa nu vorbeasca cu mine, doar sa ma priveasca. Fiecare rol, fiecare scenariu e diferit. Si difera de la o repetitie, la alta. Stateam pe holul spitalului si repetam privirile de la unul la altul si ne iesea de fiecare data ceva diferit. Dar cel mai important e sa ai incredere in restul echipei, sa ii simti si ei sa te simta pe tine. Apoi, merge totul de la sine. Si norocul a fost ca sunt tineri talentati si ca am avut un scenariu bun.

 

Cum a fost sa purtati acei pantaloni Hawaii, dumneavoastra, barbatul admirat pentru eleganta lui?

G. C.: Nu am nimic impotriva culorii khaki, insa depinde la cel nivel o duci. Dar eu am crescut la tara, in Kentucky; asa ca purtam ceva standard, doar culoarea era diferita.

 

Mai mult ca sigur ca George Clooney din viata reala nu va fi inselat vreodata de vreo femeie, dar ce ati face daca ati pati-o?

G. C.: Habar nu am! Stiu ca nu conteaza asta. Cred in iertare.

 

In contextul filmului sau in viata de zi cu zi?

G. C.: Nu stiu. Pe dvs. va iert, de pilda, ca insistati… Dar, daca vorbim despre acest film, cred ca iertarea are legatura si cu iubirea, el se uita la ea si o saruta de „la revedere“. Da, ea l-a inselat, dar nici el nu fusese acolo ca tata si ca sot. Cel putin nu cat credea ca este. Era ocupat, se mai intampla. Eu am inteles acest fapt si cred ca iertarea joaca un rol important in toate relatiile umane.

Trecem toti prin experiente care ne fac mai intelepti. Ajungi sa fii mai indulgent cu greselile altora. Cand esti tanar, crezi ca tot ceea ce nu concorda cu viziunea ta, e gresit. Unele dintre rudele mele mi-au zis, cand eram tanar, ca sunt bigot. Le-am iertat pentru astfel de judecati prea dure la adresa mea. Odata cu varsta devii mai tolerant, dar nu cu cel care conduce cu peste 45 mile la ora…

 

Cum va vedeti in viitor?

G. C.: Vreau sa fac proiecte care dureaza mai mult decat weekendul de deschidere, premiera. Cand ai 75 de ani si mergi cu punga de colostomie dupa tine, nu vrei sa se spuna despre tine ca esti ala care a facut zece filme blockbuster.

Cui ii pasa? Lucrez intr-o forma de arta ce costa milioane de dolari, inteleg ca trebuie sa producem avere, dar eu vreau sa fac lucruri de care oamenii isi amintesc. Daca faci cinci sau zece astfel de lucruri intr-o viata, ai invins. Doar sa nu calce careva peste punga de colostomie…