Hilary Swank: Viata e o terapie daca traiesti momentul

O frumusete bizara, departe de clasicele papusi telegenice si totusi o aparitie hipnotizanta. Hilary Swank e prototipul actritei misterioase, al femeii obsedante prin expresivitate mai mult decat prin frumusete. Este o adevarata regizoare de emotii.

Frumusetea ei androgina este greu de digerat de catre producatorii de filme mainstream. Ce poti face cu un corp de inotatoare de performanta? Pur si simplu un balet al expre­sivitatii. Poate juca a­proa­pe orice si acest fapt este realmente o performanta pentru un actor. S-a tuns baieteste pentru „Boys Don’t Cry“ dar si pentru o campanie de solidaritate Pantene cu femeile bolnave de cancer care si-au pierdut parul. Schimbarea de imagine pare sa fie experimentul ei favorit. Face sporturi extreme, dar traieste cu mare grija pentru discretie. Citeste mult si crede ca exista o anumita inginerie sufleteasca ce te poate face sa castigi sau sa pierzi.

„Ca in viata, mintea poate fi cel mai mare ob­s­tacol sau cea mai buna unealta, depinde cum vezi lucrurile. stiu oameni care spun «voi face chestia asta» si pe altii care spun «nu pot». Cei din a doua categorie pierd.“ Cele doua Oscaruri castigate au solicitat-o la maximum. si-a schimbat aproape in intregime identitatea. De la fata transexuala la luptatoarea pe viata si pe moarte, iata dimensiunea dramatica a acestei femei fragile, cu talent de fier.

Ce cautati sa obtineti de la un rol?
–  Provocarea. Este extraordinar cand te gandesti ce evolutie personala iti aduce un rol bun si extravagant. Evident, mie imi place sa joc in drame. Din anumite puncte de vedere filmele in care joc au un aspect dramatic, trist sau violent. Dar sunt, evident, si roluri pentru care a trebuit sa sufar nicio modificare fizica, asa ca in „Boys Don’t Cry“ unde am avut rolul unui baiat sau „Million Dollar Baby“ unde a trebuit sa pun 19 kilograme de muschi pe mine! Cand am jucat in „PS I Love You“, rolul lui Holly cea romantica a fost cel mai aproape de mine.

Provocarea din acest film a fost foarte interesanta. A fost de natura emotionala. Sa gasesti umorul in consecintele celor intamplate si, in acelasi timp, sa fii autentic in intreaga pleiada emotionala asociata cu doliul… oho… asa cum a fost cu „PS I Love You“… Am auzit pe ci­neva zicand „Am ras printre lacrimi“. Si cred ca este cel mai bun compliment care i se poate face acestui film deoarece acelasi lucru mi s-a intamplat cand am citit scenariul. Am ras printre lacrimi si este intr-adevar o oda inchinata regizorului, modului sau mi­nunat de a scrie si capacitatii sale de a regiza.

Ati apelat la consiliere in etapa de cercetare a personajului?
–  Asta este o intrebare foarte buna. Pentru „PS I Love You“ aveam toata informatia necesara in scenariu, era totul acolo, urcusurile si coborasurile si fiecare stadiu al doliului. De la negare la soc si furie si tristete, era totul acolo. Nu a trebuit decat sa incerc sa fiu in contact cu ele si sa gasesc toate emotiile acestea in mine, pentru ca intr-un moment poti sa fii furios si in alt moment sa te afli in negare, poti sa fii in stare de soc, stare care poate sa dureze destul de mult.

Dar frumusetea acestui film este ca tocmai persoana pe care ea a pierdut-o este cea care o ajuta sa treaca peste, sa mearga mai departe. Era acolo in viata, dar este acolo si din moarte. Este un dar deosebit pe care poti sa-l faci cuiva, sa-i fii aproape mereu. Este un extraordinar dar de iubire si in acelasi timp o reamintire a felului in care dragostea ne ilumineaza. Este unul dintre rolurile mele preferate.

Cum alegeti personajele?
–  Nu cred ca am un anumit tip de rol. Chiar si cand este vorba de rolurile mele din drame, cred ca amestec foarte multe elemente si am fost norocoasa pentru ca nu am fost captiva unui anumit tipar. stiu ca nu am jucat inca rolul fetei dragute, dar de obicei aceste partituri sunt foarte plictisitoare intr-un film. Sunt fetele de la bratul baiatului care nu au nimic de facut. M-am gandit ca este plictisitor si ca nu re­prezinta o provocare. Exista mult mai multa profunzime posibila in aceste „fete de la bra­tul cuiva“, de ce nu pot sa scrie scenaris­tii despre asta? Nu prea caut roluri care sa fie deosebite. Caut doar roluri care sa-mi placa, filme care sa-mi placa, povesti care sa-mi placa si fac parte dintre cei care le po­ves­tesc. si cateodata sunt surprinsa ce forma si ce configuratie rezulta in final. Un film e o surpriza pentru mine.