Hilary Swank: Viata e o terapie daca traiesti momentul

Cititi toate scenariile?
–  Da, le citesc. Imi place sa citesc. De fapt acum am o companie de productie si avem o intelegere la prima mana cu ei: exista foarte multe povesti in lume si trebuie sa avem rabdare pana ce ajung sub forma de scenarii. Apoi sa avem rabdare sa incercam sa le facem sa ajunga frumoase pe marele ecran. Am fost directorul executiv al filmului „Freedom Writers“, film care m-a inspirat in atat de multe feluri. Este foarte placut cand te implici intr-un asemenea proiect.

Primiti scrisori de la fani? Va plac gesturile romantice?
–  Daaa… o scrisoare de dragoste poate sa ia forma unui biletel pe care este scris „Te iubesc“. Sa gasesti asa ceva in buzunar, chiar si acum, in ziua de azi, este ceva mi­nunat. Dar cred ca nimic nu se compara cu o scrisoare scrisa de mana, mai ales in zilele noastre, cand nimeni nu mai face asta, lucru care ii da un aer si mai special. In era e-mailului scrisul de mana da o nota romantica si foarte intima.

Credeti ca in viata se poate iubi de mai multe ori?
–  Da. Cred ca dragostea nu ia neaparat aceeasi forma, pentru ca nimeni nu este exact ca altcineva drag din trecut. Dar cred ca sunt multi oameni demni de iubire in lume. Viata este prea scurta si nu poti sa intalnesti toate persoanele cu care ai avea o conexiune deosebita. si trebuie sa fim deschisi, constienti ca nu va fi niciodata la fel. Sunt sigura ca asta este aproape infricosator. Toti am fost indragostiti si toti am pierdut iubirea, asa ca toti ne putem da seama cum este.

Ati trait transformari mari ca actrita. Cum este?
–  O, da, in fiecare film o fac. Aceasta este frumusetea meseriei mele, faptul ca am posibilitatea, asa cum cred ca am spus si mai devreme, sa ma transpun in pielea altor persoane si sa traiesc viata la un nivel foarte profund. Nu este doar de suprafata. Chiar a trebuit sa ies in lume si sa ma dau drept baiat pentru patru saptamani. Am invatat cum este sa primesti un pumn si sa te bati intr-un ring de box si sa fii profesor. Iar apoi am trecut prin doliu, dupa ce am pierdut pe cineva, pe care l-am experimentat in totalitate pentru ca incerc sa fiu autentica cu emotiile din spatele a ceea ce arat. Iar asta imi imbogateste viata prin fiecare rol pe care il joc. Asta este frumusetea meseriei mele. Reusesc intr-ade­var sa cresc, atat ca om, cat si ca artist, cu fiecare sansa pe care o am.

Actoria este o terapie?
–  Cred ca viata in general este terapeutica in masura in care esti deschis sa traiesti momentul si sa inveti din el ceea ce trebuie.

Cum este sa traiesti la lumina reflectoarelor?
–  Este una dintre cele mai complicate parti ale meseriei mele. O sa fiu sincera. Este foarte bine. Dar nu am intrat in aceasta afacere pentru a ajunge o celebritate. Mi-am dorit sa fiu actrita de la varsta de noua ani pentru ca imi place sa interpretez, imi plac povestile si oamenii. Dar este putin intimidant. Chiar s-a schimbat. Fac asta de cand aveam 16 ani si acum am 35. Chiar s-a schimbat in perioada de timp de cand mi-am inceput cariera. Chiar si de la „Boys Don’t Cry“, cand aveam 24 de ani, s-a schimbat. Incerci sa vezi lucrurile in perspectiva si sa recunosti ca este o parte a carierei tale, ceea ce inseamna ca ai o cariera! Fii recunoscator pentru asta. Trebuie sa incerci sa faci mereu mai mult. Sunt unele persoane care, din pacate, merg putin cam departe si pot sa ajunga in situatii nelinistitoare. Exista urcusuri si coborasuri in cariera de actor.

Cat de greu este sa plangi pe ecran?
–  Cred ca este vorba doar despre a fi onest cu privire la ceea ce simte perso­najul. Daca ai citi scenariul ai plange si tu. Este decisiv felul in care este scris. Daca este scris bine, simti. Daca scena­riul este bun trebuie sa fii corect fata de emotia existenta. Uneori trebuie sa dai inapoi. Trebuie sa spui: „Voi exagera, pentru ca simt foarte mult“.

Daca esti in contact cu ceea ce simte personajul, prin ceea ce trece, este excelent. Cateodata te trezesti intr-o dispozitie foarte buna si trebuie sa te duci la serviciu si sa te pre­faci ca sotul tau a murit. si nu este intotdeauna amuzant, dar asta este. Sau sunt Maggie Fitzge­rald si viata si visul acestei femei sunt terminate. Orice personaj este emotionant daca esti in contact cu ceea ce se intampla. Toti copiii actori din „Freedom Writers“ care jucau rolurile elevilor, aveau vieti foarte asemanatoare cu cele din film, asa ca, in inima mea, am stabilit o legatura cu ei. Doar uitandu-ma la ei. Esti mereu in contact cu ceilalti actori din scena.

Sunteti o fire romantica?
–  Cu siguranta. Nu stiu daca fara speranta, cred ca sunt o moderata. Cred in iubire.

Cum vedeti barbatii?
–  Cred ca sunt fiinte in evolutie, la fel ca femeile. Noi toti crestem si evoluam si ne schimbam perspectivele si dorintele. Cred ca terbuie sa fim constienti ca nu putem ramane la fel.

De ce v-ati tuns frumosul dumneavoastra par?
–  Pentru o campanie in beneficiul bolna­vilor de cancer. Ca sa le comunic oamenilor ca trebuie sa doneze par pentru peruci.

Sunteti foarte apropiata de mama dvs., nu-i asa?
–  Da, foarte.

Vorbiti cu ea adesea chestiuni personale?
–  Mama si eu avem o relatie foarte speciala. Dar deja se stie acest lucru. Mama mi-a dat ceva foarte special, credinta ei nestramutata in mine. Iar aceasta credinta este ceva cu care eu nu ma joc. Incerc prin tot ceea ce fac sa nu o dezamagesc.

Sunteti intotdeauna intr-o forma de nota zece, cum se face?
–  As spune ca cel mai frumos dar pe care mi l-a facut tata este metabolismul. Am arderi rapide dar fac si mult sport. Pentru ca imi place. Este ceva care echilibreaza si mintea si corpul si combate stresul. Nici nu imi imaginez cum ar fi viata fara sport. Pentru mine este o terapie, ma scapa de frustrari si de stres si de sentimente ne­gative. Iar daca sunt obosita imi da energie. Combin toate exercitiile pentru placerea mea. Incerc diverse sporturi si le aleg pe cele care imi plac.

Nu vreau sa fac ceva care nu imi aduce satisfactie, care nu ma implineste. Imi place sa urc muntii de exemplu, ascensiuni usoare. Apoi fac Pilates si ceva destul de nou, „carse mcgraph“, un fel de arta martiala foarte distractiva, care ma provoaca fizic. Ma invinetesc peste tot si oamenii ma intreaba daca mai fac box si acum. Ei bine, nu. O data aveam un ochi vanat. Acum alerg, dar lejer, pentru ca mi-am obosit genunchii intr-o vreme si trebuie sa ii las sa se odihneasca.

Biografie

• 30 iulie 1974: se naste Hilary Swank, intr-o familie modesta din Washington. Este descoperita de producatoarea Suzy Sachs la varsta de noua ani. Din acest moment joaca constant in piese de teatru.
• 1982: Hilary are 16 ani si locuieste impreuna cu mama ei in Los Angeles, intr-o rulota. Aceasta perioada de saracie va fi evocata in momentul primirii celui de-al doilea Oscar, in 2005.
• 28 septembrie 1997: Se casatoreste cu producatorul Chad Lowe dupa 5 luni de relatie. Casnicia lor va dura 10 ani.
• 1999: castiga Oscarul pentru „Boys Don’t Cry“.
• 2005: Oscar pentru „Million Dollar Baby“.
• 2006: incepe o legatura romantica cu John Campisi, agentul ei, care dureaza pana in prezent. Pasionata de sport inca din copilarie (si campioana la gimnastica), lui Hilary Swank ii plac parasutismul, raftingul si sporturile de iarna.

Interviu: Hepta
Foto: Hepta

Vedetele de pe coperta revistei PSYCHOLOGIES: