Interviu Ioan Andrei Ionescu: „Brancusi nu poate fi decat povestit, exclamat, sau tacut”
Constantin Brancusi este, in acest an, un personaj centru al filmului romanesc. Pe marile ecrane a intrat, de scurt timp, filmul „Brancusi din eternitate”, un film care vorbeste despre marele nostru artist plastic. Actorul Nationalului bucurestean, Ioan Andrei Ionescu, este cel care ii da viata lui Brancusi si ne povesteste despre experienta sa actoriceasca.
Cat de greu este sa intri in pielea unui astfel de personaj complex, precum este Brancusi?
Eu zic ca e greu. Nimeni, dupa parerea mea, nu poate fi Brancusi. Nici macar nu se poate preface ca este. Poti sa intelegi si sa gandesti in spiritul lui Brancusi.
Poti sa fii credibil si sa iti asumi situatiile din scenariu, dar Brancusi nu poate fi decat povestit, exclamat, sau tacut. Nicidecum duplicat ca pe calculator, sau folosit in vreun fel.
Pentru ca Brancusi si-ar pierde atunci spiritul si ar deveni o imitatie ieftina de talcioc. Si asta e ceva ce oamenii simt imediat. Pot spune ca am avut noroc.
Pe rationamentul acesta s-a bazat si scenariul filmului “Brancusi din eternitate”. Personajul principal este mai mult o proiectie febrila povestita de o femeie care isi traieste ultimele clipe.
Este un amestec din franturi de realitate si fantasme, toate sub imperiul personalitatii lui Brancusi si al iubirii dintre cei doi. Asa ca mi-am luat libertatea propriei mele proiectii a acestui mare creator.
Cine te-a inspirat in interpretare?
Tatal meu. Este pictor abstract. Am crescut cu stradania lui de a povesti cu minim de mijloace realitatea. De altfel e ceea ce urmaresc si in rolurile mele. Chiar acest mecanism de gandire artistica era folosit de Brancusi si nu altul.
O transcendere de la real la idee si apoi iar catre o realitate realcatuita. Sau ca la functii matematice, daca vreti, unde fiecarui element al multimii lucrurilor reale ii corespunde o curba, sau unghi al sculpurii. Desigur, mai sunt si alte fatete ale personajului.
Cat timp ai studiat personajul si resorturile lui interioare?
Eu cred ca rolurile vin cand esti pregatit pentru ele. Deci raspunsul corect ar fi treizeci si ceva de ani. Dar bineinteles ca am avut o perioada de pregatire dedicata acestui rol.
Am citit mult, ba chiar m-am intalnit cu un specialist in arta lui Brancusi. M-am apucat sa modelez in lut intr-un atelier studentesc. Am cheltuit ceva timp.
Care au fost sacrificiile facute pentru acest personaj?
In primul rand am tinut o cura de slabire sub un regim drastic. Asta m-a pus si intr-o conditie de asceza, daca vreti, necesara rolului. Totul a devenit mai usor.
Nu neaparat fizic, desi am slabit aproximativ 15 kilograme. Dar totul era mai aproape de starea de zbor pe care ti-o da “Pasarea in spatiu”. Restul a venit de la sine pe platoul de filmare. Bine, mai putin barba pe care am lasat-o sa creasca vreo sase luni.
Daca ar fi sa ii indemni pe romani sa vina sa vada „Brancusi din eternitate”, ce le-ai recomanda?
Sa rasfoiasca inainte un album Brancusi. Se vor bucura sa isi simta vii reperele. Iar dupa film sa citeasca putin despre viata lui bogata. Vor avea o seara minunata cu prietenii comentand, de care poate ca isi vor aduce aminte.
A existat un rol pana acum care te-a marcat mult timp dupa ce nu l-ai jucat, un personaj care a ramas in tine?
Probabil ca Brancusi va fi unul dintre ele, dar cel pe care il resimt intim cel mai mult este cel din “Anonimul venetian” de la TNB in care joc alaturi de Ilinca Goia. O piesa puternica si densa in doua personaje. Rolul acesta ma consuma in fiecare seara, dar imi si aduce aminte de bucuria de a trai si de a iubi.
Interviu de Mioara Tudor
