Interviul de 5 zile. Mădălina Dobrovolschi despre frumusețea imperfecțiunii

Cum vorbești despre autenticitate fără să pari prea serios? Simplu: îi trimiți câte o întrebare pe zi unui om care știe totul despre curajul de a fi diferit și aștepți răspunsuri care te fac să-ți muți gândurile pe alt palier. Așa am făcut cu Mădălina Dobrovolschi, o femeie care îmbină eleganța cu o sinceritate dezarmantă, și care a transformat ceea ce unii ar numi defect într-un simbol al puterii – „Paradoxul trifoiului cu patru foi”.

Timp de cinci zile, i-am trimis câte o întrebare (dar cu un mic twist de curiozitate) și am primit înapoi mesaje vocale care m-au făcut să zâmbesc, să reflectez și, da, să mă gândesc la propriul meu trifoi imperfect.

Cine este Mădălina Dobrovolschi?

Dacă numele ei îți sună cunoscut, probabil ai văzut-o fie moderând dezbateri cu substanță, fie purtând un microfon serios la Palatul Cotroceni, ca fost purtător de cuvânt. Dar Mădălina este mai mult decât atât. Este jurnalistă, scriitoare, mamă și, mai nou, autor de cărți care te scot din zona de confort mental. Cartea ei, „Paradoxul trifoiului cu patru foi”, este o invitație la a-ți îmbrățișa imperfecțiunile și la a transforma ceea ce pare diferit într-o superputere personală.

De ce un interviu de 5 zile?

Am vrut ceva diferit, ceva care să-i dea Mădălinei spațiu să se desfășoare pe teme mari, dar și să vină cu detalii intime, poate neașteptate. Așa că am luat decizia să îi trimit o întrebare pe zi, timp de cinci zile. Pe lângă faptul că formatul este un pic neconvențional (hei, cine mai face asta?), i-a oferit timp să reflecteze la răspunsuri și să intre în profunzimea fiecărei teme. Bonus? Răspunsurile au venit sub formă de mesaje vocale, ceea ce le-a făcut să fie naturale și autentice – exact ca ea.

Ce am aflat în cele cinci zile?

Ziua 1:

Dacă ar fi să trimiți o copie a cărții tale „Paradoxul trifoiului cu patru foi” într-o capsulă a timpului, cum crezi că ar reacționa cititorii din viitor la ideile tale despre autenticitate? Crezi că ar zâmbi, s-ar mira sau s-ar regăsi?

Mădălina Dobrovolschi: Cred că cititorul nostru din viitor cel mai probabil s-ar regăsi în ideile din carte despre autenticitate pentru că încercând să găsim un răspuns la întrebarea în ce constă autenticitatea noastră, s-ar putea să concluzionăm că motivele pentru care suntem astăzi aici sunt aceleași pentru care vom fi și în viitor aici, pentru că ele au fost și motivele care au făcut posibil trecutul nostru și aceste motive se nasc din autenticitatea noastră, din umanitatea noastră.

După aia putem să ne gândim umanitatea noastră, la ce înseamnă miezul acesta al omului care cred că va rămâne la fel indiferent de cât de mult se va schimba peisajul în jurul nostru și indiferent de cât de multe tehnologie va apărea.

Oricât de mult se va schimba modul în care vom lucra, prezența inteligenței artificiale, piața muncii și câte și mai câte schimbări pe care probabil că le putem doar intui sau poate pe multe dintre ele nici măcar atât. Dar ceea ce ne face oameni, ceea ce ne dă autenticitate, ei bine, lucrurile acestea cred că vor rămâne constante.  În carte invit la un moment dat pe cititori să-și pună următoarea întrebare: de ce suntem noi astăzi aici? adică de ce noi și nu alții și ce ne-a ajutat ca specie să prosperăm și să dezvoltăm această dinastie a umanității.

Și aduc în discuție una dintre marile întrebări rămase fără un răspuns clar în istoria omenirii: de ce acum aproximativ 40.000 de ani neanderthalienii care au dominat lumea timp de 300.000 de ani au dispărut brusc? E chiar un studiu al Universității Cambridge, pe care îl citez în carte și care face un pic de lumină. Oamenii moderni care au evoluat în Africa au ajuns în Europa cu o populație de peste 10 ori mai mare decât cea a neanderthalienilor și au reușit să câștige supremația, având niște sisteme de comunicare complexe. Ceea ce i-a ajutat să se organizeze, să dezvolte strategii de luptă, de obținere a hranei. Oamenii ăia practic s-au bazat unii pe alții pentru ajutor. Activitățile mult mai coordonate ale grupurilor umane moderne au asigurat succesul lor față de grupurile neanderthalienilor și relaționarea i-a făcut capabili să-și tranzacționeze resursele în vremuri de lipsuri. Așadar dinamica de grup se baza pe relaționare, pe schimbul de resurse. Colaborarea, organizarea până la urmă, au fost instrumentele succesului în lupta pentru supraviețuire și supremație. Cred că e un studiu care pledează perfect pentru importanța comunicării, a relaționării cu celălalt. Chiar spun în carte la un moment dat că merită să-i facem reclamă studiului. Comunicarea, probabil cea mai importantă armă a omenirii, a garantat de la neanderthalieni până în prezent, iar comunicarea eficientă, din punctul meu de vedere se întâmplă atunci când ești autentic în fața celuilalt.

Ziua 2:

Dacă cititorii ar putea primi un „bilet de călătorie” într-o zi importantă din viața ta când ți-a fost frică, unde i-ai duce? Ce ai vrea să înțeleagă despre tine și despre lecțiile pe care le-ai transmis în carte?

Mădălina Dobrovolschi: Au fost foarte multe momente în viața mea când mi-a fost frică și, dacă ar fi să aleg unul dintre aceste momente și să ofer cititorilor un bilet de călătorie ca să simtă ce am simțit eu și ca să înțeleagă cum am reușit eu să depășesc momentele acelea, i-aș purta probabil într-o redacție de știri, să mă cunoască pe mine la început de drum. Un tânăr reporter care abia făcea cunoștință cu Bucureștiul, un oraș copleșitor de mare și necunoscut, rece, cu străzi întortocheate.

Un reporter care însă avea un vis foarte mare: să își construiască o carieră în domeniul acesta al jurnalismului, dar care avea frici la fel de mari precum era de mare acest vis. Și acest reporter se află într-un seară în redacția de știri, gata să predea cheile, metaforic vorbind, pentru un material pe care îl făcuse pentru principalul jurnal de știri din acea seară. Doar că echipa redacțională hotărâse să se facă transmisiune în direct și pe materialul pe care îl făcusem eu.

E bine de precizat că transmisiunile în direct sunt făcute de obicei de către reporterii experimentați. Evident nu era cazul meu, eram la început de drum, dar pentru că toți reporterii aceia experimentați aveau deja alte lucruri de făcut, redactorul șef și-a îndreptat privirea către mine și a spus ”să facă asta mică transmisiunea în direct” și, în momentul acela mi-am dat seama că despre mine era vorba și a fost într-adevăr un moment de panică și de blocaj pentru că nu știam dacă sunt în stare să fac. Deși vocea cu visul meu era foarte puternică în mintea mea și m-a făcut cumva să mă mobilizez și să plec la transmisiunea în direct.

Nu aveam nici măcar un sacou am împrumutat, am luat un sacou de la o colegă, pe care l-am prins așa cu o clamă mare la spate și am ajuns în locația în care urma să fac transmisiunea în direct. Totul era pregătit, lăsasem scris în calculator textul pe care trebuia să îl citească prezentatoarea jurnalului de știri, dar și textul pe care urma să-l spun eu în transmisiunea în direct.

Ei bine, am auzit la un moment dat regia, aveam o cască în ureche cum se întâmplă într-un astfel de context și mi se aducea în atenție faptul că mai sunt câteva secunde și intră în materialul nostru. 321 și am auzit-o pe prezentatoarea jurnalului făcând introducerea materialului meu și a intervenției mele, doar că îmi dădeam seama cu fiecare secundă că ceea ce spunea nu era introducerea pe care o pregătisem pentru prezentatoare, ci era chiar ceea ce ar fi trebuit să spun eu.

Deci cineva făcuse o greșeală și inversase textele acelea. Și îmi dădeam seama că eu voi rămâne cu text zero, deci nu mai aveam ce să comunic. A fost așa înspăimântător și totul a culminat în momentul în care am auzit o pe prezentatoare spunând: Mădălina, ai legătura! Ce informații ai despre acest subiect? Moment în care am intrat în blackout, adică am văzut pur și simplu negru în fața ochilor. A fost blocaj total, nu mai aveam ce să spun. Ce să spună Mădălina? Tot ce era de spus fusese spus înainte.

Numai că, evident în carte detaliez tot ce s-a întâmplat acolo și ce mecanisme am pus în mișcare,  numai că eu deja eram pregătită pentru pasul acesta al transmisiunii în direct și am pus în aplicare un întreg buchet de instrumente în așa fel încât am reușit să ies din starea aceea de frică paralizantă și să vorbesc. Mi-am dat seama că eu fusesem prezentă la realizarea acelui material, eu făcusem reportajul, deci știam despre ce este vorba acolo.

Și, ce aș vrea să înțeleagă despre mine cititorii și lecțiile din carte despre această frică paralizantă pe care am întâlnit-o de mai multe ori, că, dacă eu, un copil la început de drum profesional, am reușit să ies cumva din blackout, am reușit să parcurg în tunelul acela de întuneric și de frică am identificat puterea din mine și am început să aud vocea visului meu, oricine poate să facă la fel.

Mecanismul este unul simplu, mai întâi identificăm frica și apoi o desfacem în bucăți așa cum am desface un puzzle foarte mare. Ținta e, de fapt, să îi înțelegem sursa, iar de cele mai multe ori sursa este în lipsa de control pe care o simți atunci când te afli în fața a ceva necunoscut, stresant, dar, dacă necunoscutul îți devine cunoscut, în carte de fapt propun mecanisme care pot fi aplicate foarte ușor și prin care poți dobândi control și poți transforma acel necunoscut în ceva cunoscut și până la urmă teama în bucuria comunicării pentru că ,de fapt, cred că aceasta este ținta pentru fiecare dintre noi.

Ziua 3:

Dacă l-ai putea invita pe Edward Munch, despre care ai vorbit în carte, la o discuție despre teama de eșec în brandingul personal, ce întrebări i-ai pune? Crezi că și el ar simți presiunea de a se „conforma” cu așteptările?

Mădălina Dobrovolschi: M-a fascinat întotdeauna tabloul Țipătul lui Edvard Munch, e o portretizare perfectă a fricii care te paralizează, te blochează, care te împiedică să fii, să te dezvolți, să crești, să evoluezi.

Este tabloul care pentru mine ilustrează spaima aceea teribilă pe care eu am simțit de multe ori, fie că a fost vorba despre frică de eșec, de respingere, de singurătate sau frică de pierdere sau uneori chiar de lipsa controlului.

Am citit despre viața lui Edward Munch în încercarea de a înțelege din ce s-a născut Țipătul și probabil că asta l-aș și întreba, dacă ar fi în fața mea, dacă l-aș avea invitat într-o emisiune,  așa visând cu ochii deschiși.

Din ce cotloane a reușit să erupă spre exterior acest acest țipăt. El însuși i-a dat un răspuns, scriind un mesaj cu creionul pe lucrare doar un nebun l-ar fi putut picta. Și aș mai spune că îl admir pentru puterea de a exprima vulnerabilitatea proprie, ceea ce ne-a oferit nouă ocazia să ne vedem propria vulnerabilitate. Cred că tabloul Țipătul e dovada clară a faptului că Munch nu a avut vreo intenție să se conformeze așteptărilor. Dimpotrivă, actul său artistic este despre exprimare și acceptarea vulnerabilităților, despre expunerea chipului propriilor frici. Doar un nebun l-ar putea picta este autoironie, carte de vizită, brand personal. L-aș întreba pe Munch despre mesajul misterios pe care l-a lăsat pe tablou, ce semnificație are de fapt.

Ziua patru:

Dacă spui că „a patra foaie” este unică prin anomalia ei, poți spune care sunt micile tale excentricități sau trăsături pe care le iubești și pe care le-ai inclus în carte, fie ele și subtile?

Mădălina Dobrovolschi: Da, trifoiul cu patru foi este o anomalie a naturii, un accident genetic, un defect până la urmă, dar ceea ce am realizat este că noi valorizăm tocmai unicitatea trifoiului cu patru foi. Unicitate care vine din defect și trifoiul cu patru foi nu are o voce interioară care să-i spună că e cazul să-și ascundă cea de a patra foaie, ca să fie ca ceilalți confrați, ca să se poată integra în marea de verde, ca să fie acceptat, ca să nu fie respins pentru că e diferit și mă întreb undeva în carte, atunci noi de ce nu dăm mai multe șanse frumuseții noastre imperfecte în definitiv?

De ce ne-am ascunde cea de a patra foaie, dacă este exact ceea ce ne-ar putea oferi ocazia de care aveam nevoie? Eu am descoperit că mă simt că sunt mai puternică de când am curajul să-mi accept vulnerabilitățile și să vorbesc pur și simplu deschis despre ele. Am realizat că nu trebuie să încerc să fiu perfectă în fața celorlalți și, mai ales, a mea.

De fapt, pentru că e o țintă nerealizată. Spre exemplu, una dintre fricile mele a fost că nu voi fi o mamă bună pentru că sunt de o viață atât de concentrată pe meseria mea, pe care o iubesc. Am avut o lungă perioadă de frământări și de întrebări. Cum o să renunț eu la cariera mea ca să stau mai mult cu fiica mea? Am realizat însă că nu trebuie să fiu perfectă, că nu trebuie să renunț la ceva, ci să mă adaptez la o nouă realitate și, că probabil asta o să însemne că nu voi mai fi nici carierista perfectă, dar nici mama perfectă. Iar acum iubesc cel mai mult această latură a mea, maternitatea, dar nu mă tem să recunosc faptul că la început nu știam cum să-i fac loc în viața mea. Deci trăsătura despre care aș vorbi aici este curajul de a nu îmi ascunde imperfecțiunea, iar acceptarea aceasta, să știți că mi-a adus liniște și, de fapt mi-a adus mai multă încredere în mine.  Nu mi-a mai fost frică de faptul că nu voi fi perfectă, pentru că am acceptat că nu sunt și nici măcar nu trebuie să fiu perfectă.

Ziua 5:

Dacă „Paradoxul trifoiului cu patru foi” ar fi transformat într-o operă de artă – un tablou, o melodie sau chiar o piesă de teatru –, cum ai imagina-o? Cum ar prinde viață mesajul tău despre curajul de a fi diferit?

Mădălina Dobrovolschi: De multe ori arta e un manifest pentru curajul de a fi diferit. Paradoxul Trifoiul cu patru foi este la rândul său și un manifest pentru exprimarea curajului de a fi diferit, de a ne accepta defectele care reprezintă însăși umanitatea noastră. Dar m-am gândit la o altă abordare ca răspuns la această întrebare. Cum e percepută umanitatea noastră?  Cum vede chatGPT că arăta paradoxul trifoiul cu patru foi dacă ar fi operă de artă.

Drept răspuns am primit următoarea imagine însoțită de această descriere și o citez: am creat o interpretare artistică a temelor centrale din Paradoxul trifoiului cu paru foi Mădălina Dobrovolschi. Imaginea surprinde un trifoi cu patru foi, strălucitor, simbolizând unicitatea și curajul, în contrast cu un fundal abstract întunecat care sugerează fricile și provocările vieții. Este o reprezentare modernă și sugestivă potrivită pentru a exprima mesajul autenticității și al depășirii limitărilor personale, am încheiat citatul.Interesant, nu-i așa? Altfel, dacă ar fi o melodie Paradoxul trifoiului cu patru foi mi-ar plăcea să aibă vocea lui Freddy Mercury.

Câteva gânduri de final

Acest interviu de 5 zile nu este doar despre Mădălina Dobrovolschi sau despre „Paradoxul trifoiului cu patru foi”. Este despre fiecare dintre noi, despre curajul de a spune „da, sunt imperfect, dar exact asta mă face să strălucesc”. Într-o lume care ne cere să ne aliniem perfect la șabloane, cartea și răspunsurile Mădălinei sunt un memento că autenticitatea nu este negociabilă.

Pe scurt? Dacă trifoiul cu patru foi simbolizează norocul, „a patra foaie” simbolizează cine ești tu cu adevărat. Și poate că fix acest „defect” e cel care te va face să câștigi totul.

A consemnat Laura Pascu, PR & Personal Branding Expert