Daniela Luca: Poezia are o valoare de vindecare
Daniela Luca este doctor in psihopatologie si psihanaliza si poeta. Care e legatura dintre cele doua? Foarte simpla: poezia este un fel de terapie, este expresia unor afecte aflate in inconstient. Deci poate vindeca.
Psychologies: De ce scrieti poezie? Care e motivatia?
Daniela Luca: Scriu poezie fiindca este un fel de a fi. Face parte din natura mea, din actul de a trai pentru a rosti, dintr-un respect pentru cuvant si om, pentru frumos si trainic. Am citit foarte mult si poezie, si proza, si eseistica, si critica literara. Esential pentru mine a fost sa am „o voce a mea”. Cred ca exista o legatura intre valoarea ta autentica asa, ca om, si valoarea unei scriituri, in sensul unei constientizari, al asumarii unei identitati, dar si al unui proces creator in care existi, te transformi, te prezinti celuilalt, exprimand mai mult decat iti poti inchipui, fiindca el, cititorul, te primeste in propria sa lume, cu propriile sale valori.
Care e legatura dintre psihanaliza si literatura?
Pornesc de la exemplul personal: poeziile mele, atunci cand le-am selectat pentru publicare, s-au grupat (fara intentia mea constienta), in patru sectiuni, pe care le-am numit nigredo, rubedo, albedo, pohetica. Am realizat atunci ca in mine, in ultimul an, s-a produs o transformare, un „proces alchimic”, pe care l-am constientizat mai mult sau mai putin la momentul scrierii. Pana in minutul cand am trimis la editura volumul, nu am stiut ce cuvant ar putea reda subtil, fin si clar, totodata, acest proces launtric, si sa faca si legatura intre poezie/creatie – psihanaliza – spiritualitate. Dar cuvantul „s-a nascut pe sine”: am avut un Insight.
Un al doilea raspuns este ca psihanaliza (ca terapie) imbogateste creatia, faciliteaza creativitatea, sublimarea, actul creator. Mai mult, prin abordarea, cu instrumentele sale teoretice (psihanaliza aplicata), a operelor de arta, a literaturii, a fenomenelor culturale si sociale, aduce un plus de cunoastere, o deschidere spre explorarea si mai profunda cunoastere a sufletului, mintii, spiritului uman.
Poate fi poezia o… terapie?
„Un poem frumos ne face sa iertam o durere foarte veche”, spunea criticul francez Gaston Bachelard, preocupat de psihanaliza. Sandor Ferenczi, un alt psihanalist, avea un principiu propriu: „Fara simpatie, nu exista vindecare”. Si fac astfel o punte intre procesul creator si procesul analitic si terapeutic.
Poezia (arta, in genere) are si o valoare cathartica, si de limpezire, de atenuare a unor angoase, de calmare a unor afecte, sa spunem de vindecare. Dar poezia nu se limiteaza la atat. Arta in sine nu e o cale sau o metoda terapeutica. Aici este si diferenta intre sublimare si exprimare de sine printr-un produs cu valente mai mult sau mai putin artistice, cum este poezia. Ea se scrie din cuvinte, in care se impregneaza afecte, pulsiuni, amintiri, dureri etc. Dar poetul nu este facut numai din cuvant. Asa cum si pentru psihanalist „terapia este prin cuvant si prin iubire”, prin re-scrierea istoriei psihice, sufletesti a subiectului, prin re-dare de sens a „intamplarilor” interioare, pentru poet cuvantul este un corp viu. Litera este insufletita, fiindca nu ne regasim deplin decat acolo unde ne aflam dintotdeauna, asta implicand si ne-spusul, figurabilul, imaginabilul sau neganditul, tacerea din cuvant.
Foto: Sebastian Enache.
