Alexandra Postelnicu: De la dezvoltare personală la transformare colectivă

Alexandra Postelnicu este doctor în psihologie holistică și fondatoarea Pachamama România. Arată și se mișcă precum o sportivă de performanță, iar dimensiunea ei cea mai frumoasă se revelează simplu de fiecare dată când se află alături de micuța Bendis, fiica ei. Alexandra are o poveste formidabilă și o misiune în care crede!

 

„Încântarea mă ajută să merg înainte și să mă bucur de fiecare moment din viața mea.”

 

„Mi-am dat seama că vindecarea personală se întâmplă numai când suntem în armonie cu natura și comunitatea noastră.”

 

„Sportul și mișcarea sunt pentru mine viață sănătoasă și libertate! Așa îmi exprim vitalitatea și procesez orice stare emoțională.”

 

„Poate că sunt o visătoare, dar eu văd Roșia Montană și Sarmisegetuza ca pe niște locuri sacre, așa cum sunt Machu Pichu și Everest din Munții Hymalaia.”

 

 

Care este cel mai frumos cuvânt pentru tine?

 

ÎNCÂNTAREA! A fi încântată de frumusețea orbitoare a naturii care ne înconjoară, de oamenii dragi de lângă mine, iată ceea îmi dă putere și dorința de a realiza proiecte constructive pentru societatea modernă în care trăiesc. Încântarea mă ajută să merg înainte și să mă bucur de fiecare moment din viața mea.

 

Cum era și ce-și dorea Alexandra mică?

Era fetiță curioasă să descopere lucrurile în adevărata lor esență – partea profundă pe care ochiul nu o vedea la lumina zilei. Prima amintire pe care o am despre mine este de la vârsta de 4 ani: stăteam în pat și mă gândeam, ca un filozof „oare ce este moartea și unde merg oamenii după ce mor?”.

Îmi plăcea foarte mult să merg la țară, lângă Focșani și, ca toți copiii, îmi doream să fiu văzută, iubită, înțeleasă și apreciată pentru ceea ce făceam și pentru cum eram.

Acum, după mulți ani, înțeleg că nu era nici pentru adulți atât de ușor în perioada comunismului din România. Se simțea stresul în aer, părinții mei nu erau foarte liniștiți. Eu asta îmi doream foarte mult de la ei – să-i văd în armonie și să mă bucur de mai mult timp petrecut împreună.

Într-un fel, am știut mereu ce vreau, și îmi cunosc destul de bine trăirile și emoțiile. În fiecare etapă a vieții mele am dorit altceva, ceva mai mult, pentru a reuși să-mi înțeleg capacitățile de muncă în toate sensurile. Ființa noastră este ca un Diamant – cu multe fațade și în fiecare etapă a vieții activăm o anumită parte din noi – câteodată partea profesională, altă dată rolul de mamă sau de fiică, de soră sau de iubită. Depinde de ceea ce ne cere viața într-un anumit moment. Este ca un dans cu Viața, pe care trebuie să-l descoperi clipă de clipă.

 

Cum ai ajuns la psihologie?

 

De mică mi-am dorit să fiu medic. Asta ziceam tuturor încă de la vârsta de 6 ani. Iar când am intrat la liceu s-a născut în mine dorința de a studia în SUA; a fost ca o chemare. În anii ’95-’99 America era pentru mine țara viselor împlinite. În clasa a 12-a am dat testele SAT si TOFEL și am aplicat la universitățile din SUA. Am fost admisă la Boston University și la 18 ani plecam în Statele Unite. A fost ca o aruncare în gol pentru că nu știam aproape nimic despre această țară, doar ce văzusem în serialele americane. În viața reală mi-a fost grea adaptarea, îmi lipsea foarte mult sprijinul emoțional al familiei mele din București. Dar știam că i-am bucurat foarte mult pe ai mei, pentru că învățam foarte bine și am terminat medicina cu Magna Cum Laude, plus specialitate în limba italiană.

Însă în ultimul an de facultate, în timp ce-mi pregăteam lucrarea de licență, am devenit devin conștientă (și suspicioasă) în ceea ce privește industria farmaceutică și influența ei globală în medicina tradițională și tratamentele standard aplicate de către medicii generaliști. Mi-am dat seama că nu doresc (în calitate de medic) să fiu condiționată de acești factori obligatorii pentru această profesie.

M-am gândit că vindecarea profundă nu poate fi rezolvată doar la nivel fizic, ci și la nivel psihologic și emoțional, într-un tot unitar holistic și integrat din punct de vedere medical. În perioada aceea începuse să mă intereseze conceptul de ”coming to wholeness” și interconectivitatea trup-minte-suflet.

În 2003 am aplicat pentru un doctorat în psihologie la California Institute for Integral Studies, o universitate foarte specială, care avea o abordare holistică în tratamente, îmbinând partea psihică cu cea spirituală. A fost una dintre marile oportunități imediat după licență, deoarece mi-a dat posibilitatea să mă conectez cu personalități importante din domeniul psihologiei integrate și, în aceelași timp, să îmi continui căutările legate de interconectivitatea dintre om, natură, sacru și divinitate.

 

Ce înseamnă psihologia pentru tine?

 

Un instrument de lucru în descoperirea cotidiană a minții și a emoțiilor mele. Este instrumentul de suport prin care reușesc să ascult mesajul emoțiilor mele ca apoi să comunic mai bine cu cei din jur.

Am fost atrasă în mod particular de trei ramuri ale psihologiei:

1 psihologia budistă, unde am avut ca mentori pe Kaisa Puhakka și Jack Cornfield, care spun că starea noastră nu depinde atât de mult de circumstanțele vieții, ci de modul în care reacționăm la tot ceea ce ne aduce viața. Noi, oamenii, încercăm să evităm durerea inevitabilă a vieții prin mecanisme de atașament, aversiune și iluzie – iar exact acestea sunt de fapt cauzele suferinței noastre. De la ei am învățat să fac meditație buddhistă (Vipassana și Silent Meditation), o meditație profundă prin care înveți încetul cu încetul să-ți observi mintea din exterior.

2 Guided Imagery deprinsă de la dr. Leslie Davenport – este un tot un proces de meditație prin care accesezi și explorezi imaginile care vin din subconștient. Această metodă combină intuiția cu capacitatea logică de gândire, oferindu-ne un suport permanent în a gestiona mai bine încercările și deciziile noastre cotidiene. Leslie a fost un mentor de lungă durată pentru mine.

3 Ecopsychology, unde ca  mentor am avut-o pe Joanna Macy,  care ne îndruma să ne petrecem cât mai mult timp în natură pentru ca starea noastră de sănătate să fie și mai bună.

 

Povestește-ne despre întâlnirea ta cu proiectul Pachamama

 

Momentul meu de cotitură a fost noiembrie 2008, când am participat la primul meu simpozion Pachamama, intitulat  „Trezirea Visătorului, Schimbarea Visului”. Am simțit atunci adevărata chemare a sufletului meu și am știut care este cu adevărat misiunea mea pe acest pământ. Mi-am dat seama că vindecarea personală se întâmplă numai când suntem în armonie cu natura și comunitatea noastră. Am înțeles că nu mai e vorba despre o transformare personală, ci despre o transformare colectivă.

Nici atunci și nici acum nu reușesc să exprim în cuvinte ce mi s-a întâmplat exact – pot să spun numai că am avut senzația că la nivel celular mi s-a transmis chemarea vieții. Mi-am dat seama imediat că doresc să fac parte și eu din această mișcare internațională de transformare colectivă.

După terminarea studiilor universitare și încheierea doctoratului în psihologia holistică, în 201,  m-am întors la București și am înființat Asociația Pachamama România. Aceasta este activitatea mea principală începânde de atunci; o dezvolt continuu și o îmbogățesc cu noi programe, evenimente și proiecte educaționale pentru elevi și studenți. Totul a fost creat împreună cu un grup tânăr, mulți colaboratori și asociați. Din 2013 organizăm Roșia Montană Marathon, un eveniment sportiv, ecologic și socio-cultural. Recent a fost scris și un proiect de lege pentru Ecosistemul Roșia Montană.

Am început proiectele Pachamama cu o energie care se apropia mai mult de cea masculină – eram concentrată foarte mult pe rezultate. În 2019 a venit pe lume fiica mea Bendis Isabella, și timp de câțiva ani m-am dedicat total rolului de mamă. De anul trecut am revenit la activitatea mea profesională, unde am încercat să-mi folosesc mai mult energia feminină; suavitate, blândețe, empatie și frumusețe.

 

 

Ce înseamnă gândirea și conduita ecologică?

 

Mama Natură este tot ceea ce ne înconjoară. Respectând și iubind natura, te respecți și te iubești pe tine însuți și implicit generațiile viitoare. O gândire ecologică înseamnă să-ți pese de această planetă Pământ. Conduita ecologică apare când oamenii lucrează, personal și colectiv, la formarea unei conștiințe ecologice și la conservarea biodiversității. Am fost de două ori în jungla amazoniană din Ecuador și pot spune că modul în care trăiesc indigenii este un exemplu de conștiință ecologică. Natura, Pachamama în limba Quecha, este cea care ne dă oxigen pentru a fi în viață, este casa noastră: ne găzduiește, ne hrănește, ne vindecă, și este lăcașul bisericii noastre – pentru că în inima naturii mergem să ne reculegem, sā ne eliberăm de stresul cotidian și ne aerisim mintea. Înainte de a intra în pădure, achuarii, grupul de indigeni din Ecuador, cer îngăduința spiritului pădurii, care să le permită să pășească în acest loc sacru și să îi ghideze.  Locuitorii achuari din Ecuador simt reverență pentru tot ce îi înconjoară – plante, copaci, apă, aer, munți, etc. Pentru ei, fiecare element al naturii are un spirit cu care se poate comunica, un spirit care îți poate da putere și în același timp te poate ghida.

 

Cum putem forma la copii și adolescenți  gāndirea ecologică?

 

Copiii învață prin joacă și prin imitație – ca atare, ce facem noi adulții astăzi, vor face și copiii noștri mâine. Educația trebuie să pornească de la noi, adulții. În primul rând să avem o relație sănătoasă cu natura. Să conștientizăm și să fim atenți la modul în care ne purtăm atunci când suntem într-o pădure.

Un alt mod de a forma gândirea ecologică este să le oferim povești care să conțină povețe despre rolul fiecărui element prezent în natură. Povești care să vorbească despre simbioza și interconectivitatea omului cu natura. Când copilul nostru mănâncă un strugure, să-l ajutăm să devină conștient, povestindu-i despre importanța solului, apei, soarelui,  agricultorului, transportatorului, vânzătorului și asa mai departe, să-i povestim cum acest întreg lanț de oameni, munci și destine a făcut posibil ca acel strugure să ajungă în mâna lui pentru a-i savura dulceața și aroma.

 

Cum ți s-a lipit de inimă Roșia Montană? Ce ai simțit și ce te-a atras acolo?

 

A fost o întâmplare – unii i-ar zice destin. Lucram la Clinica West Cal din San Francisco, când recepționerul clinicii, dl John m-a întrebat: “Alexandra, care mai e situația la Roșia Montanā?” M-am uitat la el surprinsă – nu auzisem niciodată de această localitate. Nici nu știam că e în România. Când am ajuns acasă m-am uitat pe hartă și am căutat informatii – așa am aflat despre situatia Roșiei și a proiectului Gold Corporation. Practic Roșia Montană m-a găsit pe mine în anul 2006.  Am început asiduu sa ma informez despre mișcarea de rezistență  a oamenilor din sat, ajutați de alte grupuri din țară și din străinătate. Am luat decizia să particip, să fac și eu ceva.

În 2013, când trebuia să se dea avizul de mediu pentru exploatare, am decis să particip activ și să-mi aduc una dintre pasiunile mele în folosul comunității. Am hotărât să organizez maratonul Roșia Montană pentru Drepturile Naturii – așa am reușit să fac cunoscută localitatea în special în rândul iubitorilor de alergare montană. Începutul a fost plin de provocări: o parte din localnici nu ne-au primit bine, am obținut cu greu aprobarea pentru desfășurarea evenimentului și marcajul traseelor ne-a fost schimbat. Primele 3 ediții au fost organizate alături de Ilie Roșu și a fost o experiență prin care am simțit ca iarăși mă aruncam în necunoscut.  Nu mai văzusem zona și nu aveam experință în astfel de evenimente. Dar starea de încântare mi-a dat încredere și curaj că lucrurile vor ieși bine. În august 2013 călcam pentru prima oară pe pământul Roșiei Montane: am fost copleșită de frumusețea zonei, am simțit o deschidere a inimii ca un izvor de iubire care iese la suprafață și îmi aprinde si mai mult dorința de a contribui la susținerea acestei localități. M-a atras liniștea pe care am simțit-o și un val ocrotitor de blândețe feminină, mai ales în apropierea Pietrei Corbului. Am simțit liniștea universului și am avut sentimentul că timpul se oprește în loc pentru a-ți regenera sufletul. De la an la an, relația noastră cu localnicii a devenit din ce în ce mai deschisă, s-a format o încredere reciprocă, iar Maratonul a evoluat intrând în anul 2018 în Circuitul Carpaților.

Astăzi, Roșia Montană pentru mine este un exemplu de viață, prin puterea de luptă și rezistență a localnicilor, a fiecăruia care a spus că „această casă nu este de vânzare”. Nu știu câți dintre noi am fi rezistat la presiunea mentală care a fost asupra localnicilor din Roșia.

Alături de maratonul propriu-zis am organizat și acțiuni de ecologizare și evenimente educaționale de protejare a mediului în care am implicat copiii din Roșia Montană și localitățile vecine.

Roșia Montană Marathon promovează valorile cultural-istorice ale localității: în cadrul Maratonului organizăm “Drumentia Interconectivității” alături de un ghid local, care ajuta turistii se bucure de frumusețile culturale și naturale ale Roșiei însoțite de poveștile acestora. Se fac vizite la Galeriile Romane (cele mai lungi din Europa) si întâlniri cu localnicii și reprezentanții proiectelor locale.

Ultimul proiect pe care l-am realizat pentru Roșia Montană a fost un draft de lege pentru ecosistemul de aici, prin care sa i se dea drepturi juridice. La începutul aceste toamne vom lansa o petiție prin care această lege să poată intra în Parlament pentru a fi aprobată.

 

De ce are acum nevoie Roșia Montană, intrată deja în Patrimoniul Unesco?

 

Intrarea în Patrimoniul Mondial UNESCO a fost un pas important pentru dezvoltarea Roșiei Montane, dar pentru a beneficia cu adevărat de pe urma acestei reușite este încă nevoie de promovare și de vizibilitate a localității și asta pentru oamenii care iubesc istoria, diversitatea culturală și conectarea cu natura.

Roșia Montană are nevoie de investiții, promovare și dezvoltare. Cea mai sustenabilă pentru dezvoltarea armonioasă a Roșiei Montane este promovarea prin Ecoturism. Sunt aici multe obiective de vizitat, naturale și cultural-istorice. La Roșia sunt profesionisti care pot să ghideze grupuri de turiști.  Sunt și pensiuni unde pot fi cazați vizitatorii. Sigur, este nevoie de investiții în infrastructură, în special cea rutieră. Ar fi de un real folos investirea în programe educaționale pentru a oferi copiilor Roșiei accesul la o dezvoltare armonioasă pe toate planurile și oportunități prin care să-și descopere abilitățile și ceea ce vor să facă în viitor.

Continuitatea proiectelor culturale este un alt mod prin care Roșia Montană va evolua. A început cu FânFest-ul, eveniment care a atras zeci de mii de oameni pe colinele localității și a reușit sub o formă pașnică să arate că Roșia Montană are nenumărate forme de a se autosusține, și continuă în prezent cu Adoptă o casă – proiect ce a contribuit la renovarea a numeroase clădiri istorice din localitate, și Festivalul de teatru ALIVE – ce a atras numeroși turiști și în această vară.

 

Ce te menține frumoasă și fericită?

 

În primul rând familia și prezența copiilor: fetița mea Bendis Isabella, nepoții, finii si copii care participă la Roșia Montană Marathon. Să am mereu în jurul meu copii mă face fericită. Ador la ei candoarea, inocența și iubirea necondiționată pe care mi-o dăruiesc în fiecare clipă împreună.  Vitalitatea și ghidușiile lor mă țin atentă și ancorată la clipa de față; așa uit de griji sau supărări.

Încerc să interpretez semnele pe care mi le dă viața prin manifestările ei zilnice, și deseori mă las ghidată de ele. Seara înainte de culcare mă întreb dacă am reușit să dau tot ce-a fost mai bun din mine tuturor celor cu care m-am conectat în ziua respectivă.

Îmi plac plimbările în natură, apusurile de soare, marea, nisipul: momentele în natură mă fac să mă simt frumoasă și împlinită; mă fac să simt că sunt pe drumul cel bun.

Sportul și mișcarea sunt pentru mine viață sănătoasă și libertate! Așa îmi exprim vitalitatea și procesez orice stare emoțională. Ori de câte ori simt o supărare sau stare de angoasă, merg la o plimbare sau la o alergare ușoară într-un parc – așa reușesc să mă eliberez de emoțiile negative, transformându-le în emoții pozitive și constructive.

Prin sport și plimbări în aer liber, mintea se liniștește și revine la acum și aici; corpul nostru există și trăiește doar în momentul prezent.

 

Ce intentionezi să faci în viitorul apropiat pentru Roșia Montană  și pentru tine?

 

Visul meu de viitor este să construiesc un centru de activitate multiculturală la Roșia Montană prin care să oferim excursii și programe transformaționale, un spațiu unde oamenii și tinerii participanți să reușească să se conecteze cu chemarea sufletului lor.

Roșia Montană este un loc sacru care oferă un suport energetic foarte mare în activitățile pe care noi le propunem oamenilor, astfel încât ei să reușească mai ușor să-și descopere aurul din inima lor și, odată descoperit, să întreprindă acțiuni concrete întru împlinirea visurilor lor.

Poate că sunt o visătoare, dar eu văd Roșia Montană și Sarmisegetuza ca pe niște locuri sacre, așa cum sunt Machu Pichu și Everest din Munții Hymalaia. Îmi doresc ca mesajul Roșiei Montane să fie cunoscut la nivel european și mondial. Think big!

Pentru sufletul meu, îmi doresc să dansez mai mult anul asta. Îmi place să dansez. Când dansez mă simt liberă, este ca o meditație pentru mine și un mod de a-mi elibera emoțiile, a-mi exprima feminitatea și partea artistică/creativă. 

 

Ce am învățat de la indigenii din Amazon

Experiența din junglă mi-a dat posibilitatea să conștientizez cât de mult folosesc partea rațională a minții. Mereu mi-am dorit să realizez lucruri mărețe și de impact, numai că această dorință venea dintr-un loc al seriozității și al fricii că nu va ieși cum îmi doresc eu. Ce-am învățat de la indigeni este că nu depinde doar de o singură persoană (în acest caz, eu) ca lucrurile să reușească. Depinde de puterea echipei, a comunității din care facem parte și de cât de strânsă este legătura între noi, membrii echipei și ai comunității. La nivel individual pot doar să lansez o intenție, să dau startul unei acțiuni, dar restul depinde de fluxul vieții, de schimbările care apar pe parcurs, de adaptabilitatea de care dau dovadă eu și restul grupului pentru ca să reușim. Faptul că am realizat că nu totul depinde de mine mi-a adus o mare ușurare. Acum, chiar dacă îmi doresc să fac lucruri importante, nu mai iau totul la fel de în serios ca înainte, ci cu mult mai multă ușurință și încredere. Viața este doar o energie asemenea valurilor mării care vin la tine în fiecare moment. Tu doar trebuie să primești acel val și să te lași purtat de el.

Proiectul Pachamama legat de drepturile naturii ca ființă vie.

„Drepturile Naturii” este un proiect legislativ prin care ne dorim ca Natura să fie recunoscută ca o Ființă Vie cu drepturi juridice.  Drepturile reprezintă cel mai înalt nivel de protecție pe care legile îl pot oferi. Natura ar deveni un subiect al legii cu personalitate juridică şi cu drepturi de sine stătătoare. În acest moment, cu toată legislația de mediu, natura este văzută ca o resursă, o proprietate. În ultimii 50 de ani peste jumătate din biodiversitate a dispărut. Sistemul legislativ care încurajează creşterea economică legitimează actele care conduc la distrugerea naturii.

În contrast cu aceasta, Alianța Globală pentru Drepturile Naturii este o mișcare mondială care lucrează pentru a crea și întări comunitățile umane care respectă și apară Drepturile Mamei Terra. Ne dorim ca și în România să implementăm pentru început în localitatea Roșia Montană pentru Masivul Cârnic drepturi juridice, așa cum multe monumente al naturii au primit în diverse locuri ale lumii.

Ecosistemul Roșia Montană este o entitate vie, ca orice alt ecosistem din România și din întreaga lume, ce ar trebui să aibă drepturi legale, care să includă, dar nu să se limiteaze la:

drepturile de a exista, de a înflori, de a se regenera și de a evolua în mod natural;

drepturile la restaurare, recuperare și conservare;

dreptul la un mediu natural sănătos;

dreptul la biodiversitate naturală;

dreptul la un sistem climatic sănătos și stabil;

dreptul la aer curat și nepoluat;

dreptul la sol curat și nepoluat;

dreptul la apă abundentă, pură, curată și nepoluată;

dreptul de a-și îndeplini funcțiile sale naturale;

dreptul de a fi protejat împotriva oricăror activități care interferează sau încalcă aceste drepturi.

 

În 2008, Ecuador devenea prima țară din lume care adopta legal în Constituția sa Drepturile Naturii.

Articolul 71 din Constituția Ecuadoriană : “Natura sau PACHAMAMA, unde viața se reproduce și există, are dreptul la existență, să persiste, să își mențină și să își regenereze ciclurile vitale, structura, funcțiile și procesele evolutive. Orice persoană, om, comunitate sau națiune poate solicita respectarea drepturilor mediului natural în fața organelor publice …”

Articolul 72: “natura are dreptul de a fi complet restabilită”

În 2006, Tamaqua Borough din Schuylkill County, Pennsylvania devenea prima comunitate din Statele Unite care recunoaște drepturi legale pentru natură. Ei i s-au alăturat comunități din Maine până în  Maryland și din Virginia până în  New Mexico care propun legi pentru Drepturile Naturii, urmate de California și Hawaii (în total 36 de comunități).

Grupuri pentru protecția mediului sunt in Nepal, Italia, Noua Zeelandă și Australia care promovează cu tărie Drepturile Naturii în legile din țările lor.

În aprilie 2010 a fost adoptată “Declarația Universală a Drepturilor Mamei Terra” la Conferința Mondială despre Schimbările climatice organizată în Bolivia.

 

Privit de departe, acest proiect pare extrem de ambițios și încă departe de obișnuințele legislative românești și europene. Totuși, Alexandra privește cu încredere înainte. Din psihologie a învățat că oamenii sunt cei care mișcă lumea, iar de la indigenii din Amazonia că oamenii mișcă lumea dacă se mișcă ei înșiși sinergic unii cu alții și toți în armonie cu natura. De aceea obiectivele ei imediate țin acum de sensibilizarea oamenilor de la noi și din toată Europa pentru a percepe ritmurile interne ale lumii, scrise în natură și exprimate în tot ce avem noi oamenii mai profund și mai spiritual.