Mihai Morar – Frecvența Fainfulness este cheia să faci totul în viață Fain și Simplu

Am avut privilegiul să stăm de vorbă cu Mihai despre starea de „Fainfulness,” modul său de a menține echilibrul între viața profesională și cea personală, dar și despre impactul și evoluția podcasting-ului în România. Ne-a dezvăluit cum a ajuns să redefinească succesul și să aprecieze micile victorii zilnice, iar sfaturile și experiențele sale sunt o sursă de inspirație pentru toți cei care îl urmăresc.

Mihai, într-o lume în care viteza informației este uluitoare, cum reușești să identifici poveștile cu adevărat valoroase și să le aduci în fața publicului prin „Fain și simplu”?

M.M.: Cred că e mai degrabă o stare decât o metodă. Și o numesc starea de FAINFULNESS, un fel de flux intim în care trebuie să intru, un
algoritm personal după care îmi stabilesc mereu următorii invitați sau viitoarele teme. Fainfulness e un fel de liniște interioară, de încredințare în ceea ce știu și am învățat despre meseria asta, dar și de conectare la o “minte colectivă” – comunitatea Fain & Simplu, iar când intru în starea asta am claritatea că mi se arată drumul în față. Vreo 13 ani, în televiziune, criteriul (aproape) singular a fost audiența. Sigur, ea e importantă și în cazul podcastului. Dar în niciun caz nu e cea mai importantă. Nu e suficient să fie o persoană celebră pentru a fi un invitat fain și simplu. La fel cum, nu ajunge să fie un expert într-un domeniu pentru a fi pe lista invitaților. De aceea spun că nu am o metodă, pentru că, în general, metodele nu funcționează, dacă nu intri în starea de funcționare. Asta numesc eu fainfulness și cred că fiecare dintre noi, în activitatea lui, poate intra în starea asta. Unii o numesc intuiție. Dar intuiția te ajută atunci când ai în spate multă experiență – ani de repetiție și feedback – și structură.

Dincolo de microfon și ecran, cum reușești să menții un echilibru între viața profesională agitată și cea personală?

M.M.: Sunt născut în Balanță și tot ceea ce știu despre zodia mea e că nu e niciodată în echilibru, dar e mereu în căutarea lui, pendulând puternic între extreme. Nu cred în work-life balance, cred că viața e una și aceeași, nu sunt două tărâmuri diferite. Ce aș fi fost eu profesional
dacă nu aș fi avut liniștea, echilibrul și încrederea de acasă?!? Deasemenea, ce aș fi fost profesional dacă nu aș fi creat niște relații personale cu oamenii alături de care lucrez? Am ajuns în acel punct în care relațiile profesionale nu pot exista fără o relație personală. Asta mă ține sănătos și mă ajută să îmi selectez proiectele profesionale în care intru. Când rezonezi și crezi în oameni, din experiența mea, cresc și șansele de reușită ale acelor proiecte. Pe scurt, când merg la muncă, viața mea personală nu intră într-o cutie, iar când vin acasă îmi iau
combustibil pentru următoarea zi de muncă. Iar, când în miezul unei zile, aud la telefon “Tati, mi-e dor de tine!” e un semnal puternic că în ultimele zile nu am avut grijă de echilibru.

Citește continuarea articolului în ediția octombrie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!