Monique Fradot: Putem invata sa iubim

Monique Fradot este psihoterapeut de cuplu si autoarea unor carti vindecatoare prin ele insele. A venit in Romania pentru a-si lansa o carte si a fost surprinsa sa vada cati cititori are aici. E calda, ii place sa povesteasca si sa pozeze. Pe scurt, o prietena si un… maestru.

Psychologies: Ce face ca doi parteneri sa se intalneasca si sa se iubeasca?
Monique Fradot: La inceput, sunt lucruri despre care nu ne pu­tem da seama sau aminti. Sa zicem, chestii fizice, un zambet, apoi pot fi valorile. Dar, la inceput, sunt chestii impalpabile („El e un dulce, ea e plina de viata“…). Uneori e contradictoriu ceea ce spunem despre celalalt. Sunt lucruri incons­tiente.

Intalnirea sentimentala tine de hazard?
In viata nu exista hazard. Dar in jargonul nostru de psihologi si analisti tranzac­tio­nali spunem ca prima data e hazardul, a doua oara e coinciden­ta, a tre­ia oara e vorba deja despre un sce­nariu. Daca intalnim acelasi tip de persoana, in cupluri succesive rezulta ca e vorba des­­­pre un scenariu sentimental in­con­stient.

E si umbra si lumina, sunt si defecte si calitati pe care le vedem la partener, dar nu exista hazard. Totul intra in aceste con­cep­­te. E posibil sa repetam, in alege­rile noastre sentimentale, istoria familiei. Eu abia la 60 de ani incep sa inteleg destinul, un destin de ca­re suntem totusi liberi. Destinul ar putea spune: „E facut/a pentru mine“, dar nu, exista o mul­ti­me de persoa­ne care pot fi „fa­cu­te pen­­tru mi­ne“. Hazardul e acolo, da. Dar ce facem noi din acest hazard?

Cum ne construim relatia?
Cand suntem vindecati, intalnim persoane diferite. Dar cuplul, daca vrem sa dureze, tebuie sa evolueze. In cuplu ne putem transforma. Da­ca traiasc 60 de ani cu un om, eu nu sunt la fel in cursul acestei re­latii. Asta inseamna „doliul“ psihologic, despartirea de ceea ce a fost pentru ceea ce va veni. Trebuie sa facem doliul zilei de ieri pentru ca sa pu­tem spune azi: „Buna ziua, tie, ce­lui sau celei altfel decat ieri“.

Vedem cupluri de durata care nu mai au nimic intre ei. Cum supravietuiesc ?
Da, exista. E adevarat ca putem avea partea negativa, pe care nu o pu­tem evita. Daca ar fi atenti, si-ar da seama ca mai exista ceva. Acest lucru, iubirea de la in­ce­put, exista acolo, mereu, undeva, ca un diamant in gunoi. Chiar daca ma aflu in mai multe cupluri succe­si­ve, eu sunt aceeasi persoana si pot repeta greseala pe care am fa­cut-o anterior. Pot sa ma remarit du­pa o criza, dar pot sa fac aceleasi greseli.

Intr-o intalnire amo­roasa, noi, femeile, avem nevoie sa stim ca la barbat inima com­pleteaza se­xu­alitatea si ca la femei „inima are un sex“. In cabinet, aud de la fe­mei: „ma simt ca un obiect si nu pot fi o fiinta sexuata“. Dar iubirea este si sex, acesta este aspectul unic al iubirii de cuplu! La mine vin oameni care sunt gata sa se ucida. Dar cand ii intreb „cum era la in­ce­put cuplul lor“ ea imi ras­pun­de: „Pai, el era atent etc. …“

Si cum se regaseste acel sentiment initial?
Trebuie ca in primul rand sa vrea amandoi si sa nu cedeze in acest e­fort. Daca vor amandoi, pot sa va spun sigur ca se vor regasi. De u­nul singur nu se poate.

Apoi trebu­ie sa traverseze diferite etape. Trebuie sa tina la directia iubirii lor. Sa mearga pana la capatul terapiei de cuplu. Oamenii au nevoie sa descopere cum se iubeau, apoi sa se descarce de furie, de frustrarile a­cu­mulate. Dar trebuie regasita legatura, apoi sa aiba curajul de a spune lucrurile despre care nu s-a vorbit timp indelungat, si asta poa­te lua ani!

Apoi putem ajunge la ca­pat. Pentru ca la inceput suntem in­dragostiti, apoi trebuie sa in­va­tam sa iubim: sa impartasim emo­tii, sa iertam, sa trecem din nou, episodic, spre autonomie…