Silviu Dragomir: „Lumea nu a început cu noi”
Psychologies: Domnule Dragomir, în cartea dvs. vorbiți despre un ”vis despre fiica mea” ca punct de plecare. Ne puteți povesti mai mult despre acest vis și cum a influențat el scrierea cărții Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru?
Silviu Dragomir: Cu toții visăm. Mai mult sau mai puțin, mai intens sau mai puțin intens, cu imagini mai simple sau mai complexe. Și asta se întâmplă noapte de noapte. Nu toate visele însă ni le reamintim dimineața. Și ni se întâmplă așa fie pentru că energia interioară care le pune în mișcare nu este suficient de puternică, fie pentru că cenzura blochează accesul la conștiință. Când apare însă un vis pe care nu numai că îl ținem minte o perioadă lungă de timp, dar el ne provoacă emoții felurite, pozitive și/sau negative, acela este un vis semnificativ. Nu a apărut din neant, el este de fapt precipitatul unor evenimente lăuntrice pe cât de importante, pe atât de necunoscute nouă. Se pune în scenă, cu ajutorul simbolurilor, piesa care se joacă în interior. Acela este momentul prielnic în care putem profita și să devenim din simpli spectatori, actorii unei vieți mult mai complexe decât cea trăită la suprafață. Intrăm astfel pe tărâmul inconștientului, precum eroii greci în Tărâmul morților. Ei aveau întotdeauna un ghid, noi va trebui sa ne găsim propriul ghid – și el este acolo, undeva, ascuns în spatele simbolisticii onirice.
La genul acesta de vis mă refer în cartea mea. Pentru că acolo sufletul meu, întruchipat de o copilă, fiica mea, mă provoacă să aleg dintre cele trei variante posibile: regresie, stagnare sau dezvoltare. Este o alegere imperativă, imposibil de ignorat, este un început de drum.
Psychologies: În viziunea dvs., care este rolul momentelor de „iluminare” în viața unui individ, în special la mijlocul vieții? Credeți că aceste momente sunt esențiale pentru tranziția către o maturitate psihologică sporită?
S.D.: Aceste ”iluminări” pot deschide lumi noi, ne facilitează contactul cu părți necunoscute ale personalității noastre. Cred că primim cu toții periodic astfel de semnale, care se pot transforma în momente de iluminare; e ca un flux continuu dinspre interior către exterior, iar la mijlocul vieții, acesta se întețește semnificativ. Unele iluminări trec pe lângă noi, neobservate, dar se vor întoarce, sub o altă formă, însă purtătoare ale aceluiași mesaj. De noi depinde să transformăm aceste momente în oportunități de dezvoltare.
Citește continuarea articolului în ediția noiembrie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
