Învață să gândești cu Laura Ghinea

Laura Ghinea a studiat Filosofia și s-a specializat în comunicare, etică și integritate profesională. Pe 5 decembrie începe un curs care poartă un titlu incitant: Între bine și rău: atelier deargumentare și dezbatere a dilemelor morale. A avut răgazul și bunăvoința să răspundă la câteva întrebări pentru revista Psychologies.

Psychologies: Cine este Laura Ghinea, cum ați decis să studiați Filosofia?

Laura Ghinea: Cine sunt eu? Iată, deja, o întrebare filosofică! Una din nenumăratele întrebări pe care această „știință a științelor” ni le ridică și cu care ne seduce în abisurile ei.

Înapoi, în timp, la o vârsta eminamente a întrebărilor, opțiunea de a studia filosofia mi s-a părut cea mai potrivită. Citisem filosofie românească în liceu și visam să calc pe urmele lui Noica, Eliade și Cioran, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. La înscriere, însă, am aflat cu stupoare că această facultate nu mai exisă și trebuia să decid pe loc ce aleg – Literele sau Filosofia? Nu a fost greu.

De atunci, identitatea mea, la care se referă prima parte a întrebării, se tot modelează, sub influența intereselor mele, a oamenilor mei și a lumilor mele, astfel încât la întrebarea asta aparent simplă – cine este Laura Ghinea? – e greu să dau un răspuns definitiv. Sunt o sumă de roluri – de mamă, de fiică, de soră, de prietenă, de profesor, de…, de…, de…Mă regăsesc cu bucurie în fiecare instanță și încerc să mă împlinesc în toate aceste roluri, trăind frumos și cu folos.

Care a fost parcursul dvs. profesional, după absolvirea facultății?

L. G.: Am absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București în anul 2000, după care am lucrat o lungă perioadă în domeniul comunicării, în publicitate. Publicitatea mi-a disciplinat creativitatea, m-a învățat să comunic eficient și mi-a lărgit universul, expunându-mă unor domenii din cele mai diferite. Reîntoarcerea la studiul filosofiei s-a produs la 15 ani după absolvirea facultății, deloc întâmplător, pentru că interesul meu nu fusese niciodată suspendat. Pur și simplu, am simțit nevoia să mă întorc la mine și la ceea ce îmi plăcea să fac cu adevărat. Așa că m-am înscris la master și m-am reimersat în acest univers, mai matură și mai sigură, cu o oarecare experiență de viață în bagaj.

Pentru că întrebările erau din ce în ce mai specifice și mai profunde, mi-am continuat studiile în cadrul Școlii Doctorale de Filosofie. După obținerea titlului de doctor, cu o teză care se apleacă asupra obiecției de conștiință, mă simt irevocabil atașată de acest mod de viață care este filosofia, ce implică multă cercetare și reflecție. Acum citesc, scriu și predau filosofie, la Universitatea din București și la Fundația Calea Victoriei. În general, toate proiectele mele personale și profesionale au legătură cu filosofia. Printre ele, aș aminti atelierul de virtuți etice pentru copii „Micul Aristotel”, pe care îl desfășor deja de câțiva ani în cadrul Unico (Universitatea Copiilor) și Calendarul Filosofic (www.calendarfilosofic.ro), un proiect editorial inedit, care inventariază contribuțiile a 365 de filosofi, născuți în cele 365 de zile ale anului, la elevarea spiritului uman.

Ca să sintetizez răspunsul, după filosofie am făcut –  și fac – filosofie.

Aveți un Master în Etică Aplicată în Societate, Afaceri și Organizație. De unde preocuparea pentru acest domeniu, în special?

L. G.: Facultatea de Filosofie din București are o paletă foarte interesantă de specializări, programele de master sunt excelente, iar profesorii extrem de bine pregătiți. Dintre toate, am considerat că masterul EASAO mi se potrivește cel mai bine, pentru că studiul eticii formează competențe acționabile, iar eu sunt o fire practică. Obiectul eticii este Binele și, ca să-l parafrazez pe Aristotel, nu studiem Binele doar pentru a ști ce este, ci pentru a vedea cum îl putem înfăptui. Perpetua actualitate a temelor și dimensiunea foarte practică a eticii în societate și în viață, în general, au fost un argument solid pentru mine, când am ales această specializare. Ulterior, am putut să transpun întreaga cunoaștere dobândită prin studiu în acțiuni cu impact semnificativ. Un exemplu este trainingul etic pe care sunt abilitată să îl ofer companiilor – ajut angajații să-și găsească acel confort moral necesar la locul de muncă și organizațiile, în ansamblu, să identifice și să rezolve eficient problemele etice cu care se confruntă în profesie.

Folosim deseori termenii de etic și moral în conversațiile noastre cotidiene. Care este diferența dintre ei, pentru cititorii mai puțin aplecați spre filosofie?

L. G.: Există, într-adevăr, cercetători cu preocupări științifice specifice, pentru care distincția dintre cei doi termeni este importantă. Dar cei fără interese teoretice atât de profunde, adică majoritatea oamenilor, sunt mai puțin scrupuloși în privința diferenței dintre etic și moral – o poziție, de altfel, foarte răspândită, chiar și printre filosofi. Nu greșim dacă recurgem la această indistincție semantică, să-i folosim interșanjabil, ca sinonime. În fond, au același domeniu de reflecție – binele sau, cum spunea Ricoeur, „ceea ce este considerat bun și ceea ce este necesar, ca obligatoriu”.

Desigur, putem evidenția anumite distincții, pornind chiar de la etimologia termenilor. Etic ne parvine pe linie greacă, prin Aristotel, ca derivat din cuvântul ethikos (tr. „izvorât din obicei”) și are la origine cuvântul ethos, care înseamnă „caracter”. Dacă vă întrebați de unde apare alăturarea obicei – caracter, ei bine, tot  Aristotel a făcut acest lucru posibil, când a afirmat că „suntem ceea ce facem în mod repetat”, adică obiceiurile noastre ajung să ne determine caracterul. Ar mai fi de adăugat că „etic” își are sursa în interiorul nostru, acolo unde sunt depozitate dispozițiile noastre habituale, ce pot deveni vicii sau virtuți, după cum le cultivăm.

Pe de altă parte, termenul moral are origini latine, în cuvântul mores (tr. moravuri), folosit cu sensurile „comportament”, „așteptare socială”. Iată că, de data aceasta, presiunea de a face bine vine din exterior, din partea societății. Un alt detaliu interesant legat de acest cuvânt este că mores e pluralul lui mos. Mos Maiorum (tr. „Calea Strămoșilor”) era codul nescris al Romei antice, depozitar de tradiții, principii, modele comportamentale, după care se ghidau romanii.

Veți ține, începând cu 5 decembrie, un curs online cu un titlu incitant. Participanții vor putea compara două moduri de gândire diferite, după cum spuneți, gândirea critică și gândirea morală. Sunt ele disjuncte sau există zone în care se suprapun?

L. G.: Cursul de analiză și argumentare a dilemelor morale „Între bine și rău”, pe care îl susțin la Fundația Calea Victoriei în luna decembrie își propune să antreneze, într-adevăr, două moduri de gândire asemănătoare până la un punct – gândirea critică și gândirea morală. Ambele folosesc logica pentru a construi argumente, a le lega în raționamente și a trage concluzii. Doar că, în gândirea morală, logica ne ajută să facem diferența între ce este corect și greșit din punct de vedere moral, nu corect și greșit în sensul de adevărat/fals, așa cum face gândirea critică. Când judecăm moral, termenii sunt evaluativi și concluzia la care ajungem indică și o cale de acțiune, ce trebuie să facem, ce e bine să facem.

În tipul acesta de judecată morală, pe lângă logică, ce servește drept instrument, mai intervin și alți factori, mai mult sau mai puțini obiectivi, care ne pot ajuta sau disturba – cum ar fi intuițiile noastre, prejudecățile sau chiar regulile. Oamenii au sentimentul că sunt dotați de la natură cu o  busola morală, care îi ajută să găsească Nordul moral, Binele. Dar este evident că, în etape diferite ale vieții noastre, judecăm diferit și atunci acul acestei busole se tot mișcă… De aceea trebuie să ne antrenăm judecata morală, să fim capabili în orice context al vieții să facem diferența între ce este corect și greșit din punct de vedere moral, între bine și rău.

Trăim vremuri interesante, ar spune unii, complicate, ar spune alții. Indiferent de temă, opiniile se polarizează rapid în pro sau contra și ne pomenim deodată în situații în care Tertium non datur, terțul este exclus, suntem obligați să ținem cu o parte sau cu alta. Putem ieși din acest joc constrângător, putem căpăta, cu ajutorul filosofiei, o distanță care să ne permită să găsim și alte soluții, în afara celor care ne polarizează iremediabil?

L. G.: Să ținem cu o parte sau alta s-ar traduce prin a decide într-un sens sau altul. E un proces deliberativ individual, pentru care filosofia oferă, într-adevăr, o „distanță”, căci antrenează obiectivitatea prin gândirea critică. Critică (din verbul grecesc krineîn, care înseamnă a distinge, a judeca, a analiza riguros), nu criticism! Filosofia cultivă, totodată, atitudinea rațională, dialogul, bunul simț. În plus, chiar dacă nu oferă soluții, cel puțin ne pune la dispoziție metode și intrumente pentru găsirea lor.

În secolul al VI-lea, filosoful medieval Boetius publica Consolarea filosofiei, o lucrare de referință în istoria acestei discipline. Mai poate oferi, astăzi, filosofia consolări?

L. G.: Circula recent, în social media, o memă amuzantă, care spunea că existența este o escrocherie inventată de filosofi ca să vândă mai multă filosofie.

Ar putea părea, într-adevăr, că filosofia poate fi folosită ca un pansament spiritual, menit să aducă alinare sufletească rănilor pe care ni le provoacă viața asta absurdă, lipsită de sens, brutală, scurtă. Precum Boetius, care a scris „Consolarea Filosofiei” în închisoare, ne putem simți și noi prizonieri într-un corp, într-un job, într-o relație, într-o situație și cu siguranță simțim nevoia de a fi alinați. Atunci, recursul la reflecția filosofică, deși nu întotdeauna nedureros, cred că e eliberator, într-un sens pe care îl evocă și Radu Stanca în superba poezie „Arhimede și soldatul” (poate fi citită aici).

În esență, „astăzi” de azi, pe care îl invocați, nu e foarte diferit de „astăzi” de ieri, problemele cu care ne confruntăm în prezent sunt similare, ca substanță, cu cele din trecut. Ce s-a schimbat, e cadrul, devenit ceva mai sofisticat. Dar asta nu împiedică, spre exemplu, filosofia morală a lui Aristotel, care are în centru ideea de virtute, o teorie veche de peste două milenii, să contribuie încă la elevarea spiritului uman. Filosofia rămâne relevantă, indiferent de epocă, pentru că ea ține spiritul uman viu, mirat și critic.

Ce sfat ați da celor care vor să studieze Filosofia, în general, și Etica, în special?

L. G.: Să o facă, fără ezitare! Filosofia, în general, te ajută să gândești și să înțelegi. Pe tine, lumea interioară și exterioară, viața. Îți dă instrumentele și vocabularul necesare delimitării și încadrării oricărei probleme. Atenție, filosofia nu dă, așa cum ziceam, soluții. Pe acestea le găsim pe cont propriu, dar numai dacă dispunem de instrumentarul pe care îl aminteam anterior.