Keira Knightley – Am nevoie de conexiune umana
O conexiune de suflet sau de minte?
K.K.: Doar cu cineva care poate privi usor in exterior sau care poate sa iasa putin din lucrul de care este total obsedat. Din experienta mea, nu am vazut asta la oamenii care sunt cu adevarat obsedati de ceva.
Pentru tine, ca femeie moderna, a fost dureros sa joci rolul unei femei care era respectata, dar care totusi nu putea sa faca ce isi dorea in viata? Adica Joan?
K.K.: Cred ca ceea ce este mai interesant la personajul asta consta, de fapt, in asemanari si diferente. Ea lupta pentru un loc la masa si un salariu egal, pentru ca, desi a ajuns in aceeasi camera cu barbatii si facea aceeasi munca pe care o faceau si ei, era platita cu doar o parte din ceea ce primeau ei.
Si, in mod ciudat, nimic din toate astea nu este mentionat in film. Singurul mod in care puteau face ceva pentru ca ea sa fie platita mai mult, a fost sa o declare lingvista.
Deci, de fapt, ea era cunoscuta ca lingvist, desi nu stia sa vorbeasca altceva in afara de engleza. Povestile lui Alan Turing si ale lui Joan Clarke nu sunt atat de diferite.
Adica, in mod evident, drepturile homosexualilor au cunoscut avantaje din anii ’40 pana in anii ’50. Dar prejudecatile inca raman o problema a societatii, fie ca vorbim de homofobie, sexism, rasism sau orice alt tip de discriminare. Asa ca au fost mai mult asemanarile astea care m-au marcat.
Este socant cat de putin s-au schimbat, de fapt, lucrurile? Adica cat de putin am avansat cand vine vorba de drepturile femeilor?
K.K.: In Anglia avem cam de 100 de ani dreptul la vot, deci e o miscare relativ noua. Si cred ca disparusera o perioada, s-au pierdut din vedere lucrurile astea. Dar mi se pare minunat ca au reinceput discutiile, pentru ca, pana la urma, este vorba doar de egalitate, nu de ideea de a uri barbatii.
Dar inca nu exista egalitate deplina si discutiile trebuie sa continue, este o problema care trebuie rezolvata in mod clar. Nu stiu daca ai observat, dar in ultimii cinci ani am fost nevoiti sa facem mult mai multa publicitate decat in anii precedenti, si e destul de interesant!
M-am gandit doar ca, de dragul sanatatii mele, nu ma voi apuca sa muncesc si sa fac reclama pentru patru filme diferite, pentru ca m-am gandit ca n-o sa am nicio zi libera si voi ajunge complet nebuna.
Voi ajunge usor schizofrenica. Partea draguta: procesul de imbatranire te invata cum sa te domolesti. Ma rog, asta, uneori, foarte rar, si apoi doar pentru perioade foarte scurte. Dupa, devii disperat din nou.
Si cred ca se intampla asta pentru ca, ceea ce fac si modul in care stiu ca imi fac treaba cel mai bine reprezinta o experienta in care ma scufund total, si chiar nu-mi place sa ies din asta.
Asa ca devine foarte dificil ca dintr-odata sa ma ocup de lucruri care tin de presa sau de multe alte lucruri in acelasi timp. Si tot din cauza asta, pot sa citesc anumite lucruri si sa-mi dau seama ca, daca nu ma implic foarte mult, nu va iesi nimic.
Ce faci cand iti alegi rolurile? Au fost atat de diverse in Begin Again, Anna Karenina si Laggies!
K.K.: Cu siguranta, am atins punctul culminant cu Anna Karenina. Si am vrut sa fac ceva care sa nu fie atat de nevrotic!
Ce ne poti spune despre Everest?
K.K.: Am fost acolo timp de cinci zile si cred ca o sa fie extraordinar. Pentru ca este un ansamblu extraordinar. Porneste de la o poveste reala, care a avut loc in 1986, cand opt oameni au murit pe munte intr-o singura zi. Si spune povestea acelei expeditii, care este foarte interesanta si emotionanta.
