Keira Knightley – Vreau lucruri dificile
Poate ca este semnul maturitatii tale ca actrita, sa poti face aceste scene, nu?
K.K.: Eu sper ca asa este, in tot cazul… Am filmat destule in ultima vreme si ma simt din ce in ce mai curioasa…
Este un proces evolutiv, construiesti de la un film la altul cate ceva si adaugi straturi de complexitate muncii tale.
Eu am inceput in adolescenta sa joc in filme si mi se pare ca am aflat o multime de lucruri despre viata filmand cu oameni ca David (Cronenberg) si Viggo (Mortensen) si Michael (Fassbender).
Cum reusesti sa pastrezi echilibrul intre viata ta privata si munca?
K.K.: Simplu. Am o viata separata de industria de film si asta imi da o buna perspectiva pe care o pot folosi si acolo. Cred ca pot adauga adancime si intelepciune muncii mele daca trec prin viata cu atentie si curiozitate.
Nu ma intereseaza barfa si nu ma vad cu alti actori cand nu filmez, am prietenii mei, multi fara nicio legatura cu industria filmului. Nu fac nimic ce ar putea sa traga atentia asupra mea.
Imi place sa citesc si sa petrec timpul cu amicii mei din Londra, nu merg la restaurantele unde m-ar putea vana paparazzi, nu merg in cluburi.
As fi innebunit sa stiu ca viata mea poate fi expusa atat de brutal la inceputul carierei mele, dar, intre timp, stiu sa ma protejez.
Cum am crescut cu o mama scenarista si un tata actor stiu ca meseria asta te pune in centrul atentiei.
Am fost norocoasa sa am parte de atentie de la inceputul carierei, dar si sa pot trai linistit si departe de luminile rampei. Imi place sa merg la festivaluri si sa imi promovez filmele, dar cand nu fac asta, vreau liniste.
Un film precum O metoda periculoasa te face sa vrei sa incerci o terapie sau vreo alta metoda terapeutica in viitor?
K.K.: Am vrut rolul acesta pentru ca am crezut ca va polariza opiniile si va crea controverse, deci cred ca am si eu nevoie de ceva psihanaliza, nu?
Dar nu, actoria este o terapie si multi actori ar spune asta mereu. Putinta de a explora diverse identitati te face sa gandesti in profunzime asupra propriei vieti si a micii tale lumi, si cum se poate asta raporta la cei pe care ii joci.
Actoria ma tine cu picioarele pe pamant si este un catharsis. Mereu poti sa scapi de frustrari si energii negative jucand un anumit rol, mai ales daca e intunecat si misterios, precum Sabina.
Poate ca te simti uneori atat de incarcat de emotiile personajului incat, atunci cand termini de jucat, te simti eliberat de tot si gata sa revii la viata normala.
Ciudat, eu nu am gasit atmosfera prea intunecata… Mi se pare ca subiectul este atat de fascinant incat pentru mine a fost de ajutor. Iar starea de sfarseala a personajului meu nu m-a epuizat deloc…
Cel mai important rol al carierei tale de pana azi pare sa fie Anna Karenina, un film care urmeaza sa apara. Ce ne poti spune despre el?
K.K.: Ca sunt tare incantata de el. Am citit romanul si am studiat cat am putut de mult personajele si epoca.
Am citit si o multime de carti de istorie a Rusiei ca sa imi dau seama de contextul in care a scris Tolstoi. Este un personaj clasic si o bucurie pentru mine sa o intruchipez.
Vei avea accent rusesc?
K.K.: Nuuu… englezesc. Cred ca mai bine imi folosesc accentul englezesc pentru ca e mai ciudat sa vorbesc engleza cu accent rusesc in loc de rusa, nu? Ca sa fim complet realisti…
Ai jucat multe personaje istorice din multe perioade. Entuziasmul tau este la fel de mare?
K.K.: Daa… mereu am senzatia ca trec in alt timp atunci cand citesc despre lucrurile acelea sau cand privesc filmele.
Mi-e tare drag sa-mi imaginez viata din alte vremuri mai ales atunci cand nu era atata media care sa ne inghesuie mintile.
Oamenii vorbeau unul cu altul, conversatia era o forma de arta.
Ai spus adesea ca ai limba ascutita. Exercitiul conversatiei pe platou te face sa fii mai dura in viata reala?
K.K.: Poate ca sunt mai dura cu amicii mei. Rolurile pe care le iau tind sa fie destul de sofisticate iar conversatia contine multa ironie.
Imi place conversatia, imi place sa trec de vorbarie si sa spun verde ceea ce cred.
Imi mai place sa fiu provocatoare si sa starnesc pasiuni atunci cand oamenii cred ca sunt o timida. Ceea ce nu sunt. Deloc.
Pari a fi foarte echilibrata si cu sange rece…
K.K.: Nu stiu daca sunt astfel, dar apreciez ca ma flatezi…
Acum simti ca mai ai ceva de demonstrat? Joci in filme laudate de critici si care se vand si bine…
K.K.: Ar fi cumplit daca nu as mai simti ca am ceva de spus, de demonstrat… care ar fi sensul a toate astea? Nu vreau sa ma simt confortabil cu ceea ce fac.
Vreau sa ma simt provocata. Vreau sa fiu tot mai buna. Nu vreau sa ajung sa spun „Asta e usor de jucat, nu ma intereseaza“. Nu vreau sa ajung acolo.
Vreau lucruri provocatoare si lucruri pe care sa le gasesc dificile, pentru ca atunci recompensa e si mai mare.
Vreau sa stau la o masa, sa beau ceva bun si sa spun ca mi-am pus sufletul in treaba asta, si cele mai bune intentii.
Si ce mai este important?
K.K.: Sa pun 100% din mine in ceea ce fac, fie ca iese bine, fie ca nu. Si pentru ca, in final, toti murim, vreau sa fac lucruri in care chiar cred.
