Mihaela Radulescu: Ma definesc optimismul, energia buna, creativitatea

Desi nu mai locuieste in Romania, este prezenta in mintile oamenilor ca orice persoana cu charisma si povesti. E cert, are calitati de lider, de star. Si nici macar nu face eforturi prea mari. Fie ca o simpatizam sau nu, de uitat e imposibil. Orice face, face la scara mare, e perfectionista si creativa.

Psychologies: Cine esti tu, Mihaela, azi? Ce lucruri te definesc?

Mihaela Radulescu: In primul rand, sunt mama unui copil care-mi umple sufletul de fericire, mintea de griji si preocupari sa-i fie bine, sa evolueze frumos, sa-l educ in toate privintele care-mi stau in putinta. Apoi, sunt o femeie cu tot pachetul normal de trairi… Cred ca cel mai bine ma definesc optimismul, energia buna, creativitatea.

Care sunt cele mai mari bucurii ale tale? Ce iti face placere?

M.R.: Traiesc mandriile alea pe care doar mamele le inteleg, legate de micile realizari ale copilului meu, de la faptul ca-si face singur patul… Pana la rezultatele excelente de la scoala. De la aceste „amanunte“ am aripi sa zambesc, sa scriu, am echilibru. Am aceeasi pasiune pentru arta, frecventez mult mai constiincios aici muzeele, expozitiile, spectacolele, concertele. Am timp de prieteni, ceea ce era un lux in vremurile in care munceam prea mult, am timp pentru mine…

Care sunt cele mai mari nelinisti pe care le simti?

M.R.: Viitorul copilului meu, dar gandesc pozitiv, sunt mai mult preocupari decat nelinisti.

Te intereseaza psihologia? Ai face o terapie, o psihanaliza? Esti inclinata catre introspectie?

M.R.:  Ma intereseaza, citesc revista voastra, atat varianta in limba romana, cat si cea in limba franceza, la care sunt abonata. Ma intereseaza tot ce tine de psihologia copilului, citesc tot ce m-ar putea face o mama mai buna, mai productiva. N-am simtit nevoia, pana acum, de a apela la un psihoterapeut, n-am avut o nevoie reala, dar, daca s-ar intampla sa… ma ratacesc putin de la echilibrul pe care-l am, as apela fara ezitare.

Ce inseamna pentru tine familia? Care sunt relatiile de familie determinante pentru tine, pentru evolutia ta?

M.R.:  De cand sunt mama, simt mult mai puternic relatiile de familie, le inteleg si le tratez cu mult mai multa profunzime. Apreciez mult mai mult ce au facut pentru mine parintii, bunicii, strabunicii (am apucat vreo trei), sunt mult mai atenta sa le fac bucurii, sa le dau mereu ceva la schimb pentru iubirea si grija lor permanenta.

Care sunt pacatele feminine pe care le ai? Micile slabiciuni?

M.R.:  Nu ma simt incarcata sau urmarita de niciun pacat, sunt un om corect si e de ajuns ca eu stiu asta sigur despre mine. Cat despre slabiciuni, am cateva, pe care le pun in aceeasi oala cu viciile: fumez ocazional trabuc (sau tigari de foi), scap masura la dulciuri, cand chiar mi-e pofta de ele, sunt de negasit la telefon cand simt ca am inspiratie si vreau sa scriu la cartile mele, am mult mai multi pantofi decat am nevoie si… pe restul nu le declar, inca…

Ai fobii?

M.R.:  Nu, din fericire. Am avut o copilarie reusita si n-am ramas cu sechele, nici macar in fata paianjenilor.

Care sunt pacatele mari despre care crezi ca se exagereaza? (Sa zicem… infidelitatea?)

M.R.:  Cred ca inaintarea in varsta m-a facut mult mai toleranta, nu mai judec la fel de aspru faptele celor din imediata mea apropiere. Infidelitatea nu se asterne niciodata peste vreo fericire deplina, asa incat sunt dispusa sa inteleg sau macar sa ascult o poveste despre motivele celor care au de marturisit. Ma feresc sa dau sfaturi, nu ma simt calificata in acest sens, ma limitez la comentarii… de cafea si trimit oamenii la psiholog. Unii chiar ma iau in serios si se duc.

Ce pacate nu tolerezi tu la altii?

M.R.:  Tot mai putine, precum spuneam. Am o latura generoasa in prietenie, incerc sa gasesc si sa speculez partea buna din fiecare, ea exista, daca nu judeci dupa aparente. Am aceeasi „alergie“ la falsitate, la oamenii lingusitori care vor sa obtina ceva, la nedreptate, la necinste, la minciuna, dar iert cu mai multa usurinta exceptiile, cand stiu ca se intampla cu un motiv pe care sa-l inteleg. Nu tolerez violenta, sub niciun aspect, nu i-as putea zambi unui barbat care-si bate sau injura femeia si nici unui parinte care-si bate copilul.

Esti iertatoare cu cei care te critica? Ai tendinta sa judeci apucaturile oamenilor? Ce crezi despre tendinta noastra naturala de a ne simti mai buni si mai destepti decat altii?

M.R.:  Nu prea, pentru ca rareori criticile sunt rezultatul unei analize profunde, mai ales cand e vorba de persoane publice. De aceea, sunt aproape maestra la a nu judeca oamenii cunoscuti, dar nici oamenii din jurul meu. Inregistrez ceea ce ma deranjeaza, dar nu dezvolt subiectul, nu barfesc, nu mi-a placut niciodata barfa.

Cat despre tendinta de a ne simti mai destepti sau mai buni decat altii, as spune ca e o apucatura fireasca, face parte din construirea increderii de sine, daca nu ia forme paranoice. Cata vreme cauti, provoci intalnirea cu oameni de la care ai de invatat, mi se pare rezonabil sa crezi, pe alocuri, ca si tu esti putin mai bun sau mai destept ca altii care invata de la tine.