Mihaela Radulescu: Ma definesc optimismul, energia buna, creativitatea

Ce inseamna pentru tine emotiile? Te consideri o emotionala sau o cerebrala?

M.R.:  Cred ca am un dozaj bun intre suflet si creier, desi am simtit mereu ca am luat mai multe decizii cu inima decat cu mintea si nu mereu in favoarea mea sau a planurilor mele de viata sociala sau privata. Totusi, ma simt mult mai implinita in zona emotionala, sunt mult mai atrasa de mediile artistice si emotiile care rezulta dintr-o intamplare artistica. Ma bucura mai tare un ciripit de privighetoare decat ultimul model de boxa Bose…

Saptamana trecuta, la New York, m-am dus mai intai sa-i vad sculpturile lui Brancusi, la Guggenheim, si abia dupa aia m-am dus sa-mi cumpar pantofi… Imi aduc cu siguranta aminte de zilele de nastere ale celor dragi si mai putin de deadline-urile pentru editoriale sau zile de plata pentru diverse facturi…

Cine a reprezentat pentru tine un ideal?… In adolescenta sau mai tarziu…

M.R.:  Am trecut prin diverse etape, fara sa inlocuiesc un ideal cu altul, doar am tot marit si diversificat lista… De la Cella Delavrancea, la Nadia Comaneci, de la Brancusi la Angela Gheorghiu, de la baronesa Emma Nicholson la Jane Green, Meryl Streep sau Maia Morgenstern, Mircea Cartarescu, Diane von F¼rstenberg, Oana Pellea, Horatiu Malaele, cateva dintre mamele cu care m-am imprietenit aici si inca multe alte persoane sau personaje, care, in anumite privinte si in anumite perioade ale vietii mele, au reprezentat un ideal, o sursa de inspiratie, de invataturi si emotii.

Ce i-ai spune unei femei speriate de inaintarea in varsta?

M.R.:  Sa mearga la psiholog, daca devine o preocupare zilnica. Sincer, nu cred ca exista alta solutie pentru cele cu adevarat speriate de acest banal fenomen. Cand nu mai gasesti solutii, cand simti ca te apasa varsta si consecintele ei, cand nu te mai ajuta dragostea sau preocuparile care sa-ti mute gandurile spre zone mai profitabile, trebuie sa apelezi la un specialist, ca sa nu-ti amarasti viata iremediabil.

Gandurile negre sunt mai vizibile decat ridurile, cred. O fata incruntata si acra adauga niste ani de zile peste chipuri ce ar straluci zambind… Exista atatea solutii la indemana, de la controlul dietei la sport, la activitati care sa te acapareze, incat e chiar grav sa nu le abordezi si sa tot consulti oglinda, fara sa pricepi ca acolo te uiti chiar in ochii tai, ca tu esti solutia problemelor tale, de fapt.

Dar unei femei complexate fizic?

M.R.:  Ar fi o prostie sa incerci sa convingi o femeie cu burta ca are o talie de viespe, dar m-as aventura s-o ajut sa faca 20 de abdomene pe zi si sa-si goleasca frigiderul de grasimi si dulciuri. Complexele fizice au radacini adanci in nesiguranta, in negasirea perechii care sa te iubeasca asa cum esti, dar nu sunt de neinvins.

Perfectiunea pe care o vedem in reviste sau la Oscar, de pilda, nu e mereu o intamplare fericita a destinului, mai inseamna si niste ore de munca ale trupului, o disciplina de viata, o dorinta acuta de a obtine, la timpul potrivit, cea mai buna varianta a ta, un echilibru emotional, o preocupare pentru activitati agreabile si profitabile. Simpla contemplare a neajunsului nu rezolva nimic, mi se pare mult mai interesant sa te concentrezi pe ce ai mai frumos, mai valoros, si sa pui in cea mai buna lumina partea minunata din tine, toti o avem cumva.

Esti credincioasa? Dumnezeu e o fiinta prietenoasa sau mai curand o entitate neiertatoare? Te gandesti adesea la El? Esti o persoana spirituala?

M.R.: Nu ma dau in vant dupa discutii publice despre cum crede fiecare in Dumnezeu, cu atat mai putin eu… Citesc acum God Is Not Great – How Religion Poisons Everything, un bestseller (nr. 1 in New York Times) si sunt inca sub influenta unor mari adevaruri din aceasta carte a lui Christopher Hitchens. Am momentele mele de spiritualitate, dar nu exagerez nici cu cerintele catre Dumnezeu, nici cu acceptarea senina a nenorocirilor si nedreptatilor din jur, pe care, iata, nu le poate rezolva…

Esti un spirit citadin sau simti nevoia sa evadezi uneori in natura, departe de oameni?

M.R.:  Orasul ma inspira, natura ma incarca si ma echilibreaza. In fiecare weekend plec departe de oras, imi place la nebunie atmosfera din satele franceze sau italiene, fie ca-s la munte sau pe malul marii. Si fac asta si in vacantele din Romania, doar ca acolo placerea de a fi in mijlocul naturii se amesteca si cu tristetea de a vedea cata saracie si nesansa e in satul romanesc, de care parca nu-i pasa nimanui…

N-as putea sa ma mut definitiv la tara si nici sa traiesc intr-un oras cum e New York-ul (desi e destinatia mea preferata pentru vacante scurte si intense). Simt profund beneficiul de a profita de ambele, in proportii armonioase.