Mirela Oprișor – Fiecare cuplu e diferit. Dar cred că îți trebuie mult umor și răbdare…
Pe Mirela Oprișor o știm din rolul Aspirinei din serialul Las Fierbinți, făcut de PRO TV. O femeie simpatică și caldă, amatoare de simplitate, pentru care celebritatea e doar un pretext de a chema oamenii să audă mesajul ei, nu un scop în sine. O filozofie bună de luat cu împrumut.
Cine (mai) ești tu, Mirela? Ce te definește în ziua de azi?
Mirela Oprișor: Cine sunt eu? Hm, hai că m-ai pus pe gânduri cu întrebarea aceasta. Pot să spun că sunt o femeie împlinită, am o familie frumoasă, o fetiță superbă și un bărbat cu care am o relație de poveste.
Profesional, mai lucrăm la asta, pentru că tot timpul e de lucru, nu că în familie nu ar fi, dar e cu totul altceva. Mi-am dat seama acum, că am o vârstă, pentru că eu, când eram mică, ziceam despre oamenii după 40-45 de ani: „Vecina aia mai în vârstă…“. (râde) Mă și bușește râsul când mă gândesc.
Ce mă definește în ziua de azi este munca, munca, munca și iar munca. Alerg, alerg, alerg, dar nu mă plâng că am mult de lucru.
Slavă Domnului că e așa! Câteodată, mi-e dor să mai fac niște ochiuri dimineața, masa de duminică și plimbările noastre. E adevărat că acum e o perioadă mai grea, pentru că am și filmări, și repetiții, și turnee.
Toate se adună toamna și primăvara, dar după premieră o să mă liniștesc și o să am timp să mă ocup și de ai mei.
Citește și:
Roxana Lupu – Am învățat să sper că ceea ce va veni îmi va surprinde așteptările
Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu – „Lider este cel care influențează în bine viața altora“
Cum e să fii strigată cu numele personajului din Las Fierbinți? Ce însemnă asta pentru un actor?
M.O.: E un sentiment plăcut, nu știu de ce multă lume mă întreabă dacă mă deranjează asta. De ce m-ar deranja?! Iubesc foarte mult ce fac în serial și e un lucru foarte plăcut pentru mine.
Nici nu mă strigă multă lume așa. În ultimii ani am știut să îmbin și televiziunea, și teatrul, iar faptul că apar la televizor și sunt vizibilă, a adus mai mult public și în sală. Se leagă una cu alta și nu am de ce să mă supăr când mă strigă lumea așa.
Întâlnirea cu acest personaj este una dintre cele mai frumoase și tare mi-e teamă că o să rămână și singura cu acest serial și această echipă.
Chiar zilele trecute, mi-am dat seama că, după șapte ani de muncă la acest proiect, nu e nimeni pe care să nu-l suport sau să am repulsie față de cineva, nu există așa ceva!
E adevărat că ne cunoaștem foarte bine, dar nu atât de bine cât să ne certăm, pentru că s-a păstrat o notă profesională, ceea ce e minunat.
Sunt mulți ani de muncă frumoasă, grea, cu rele și bune, dar până la urmă este cea mai frumoasă întâlnire din viața mea.
În teatru, abia acum mi-am găsit un loc alături de colegii mei, cei de la All Inclusive și de la Teatrul Metropolis, unde am trei spectacole, și mi-am dat seama că, până acum, în teatru, nu am avut o familie.
Probabil că aceasta e prima mea familie cu adevărat, în care m-am simțit iubită, apreciată, înțeleasă, acceptată. Ca-n familie!
Ce alte proiecte profesionale ai și care te fac să aștepți cu nerăbdare să ajungi la muncă?
M.O.: Lucrez la un proiect la Teatrul Metropolis și sper din tot sufletul să iasă bine: Un tramvai numit dorință, în regia lui Claudiu Goga, cu Emilia Popescu, Natalia Călin, Alex Jitea.
E un spectacol care sper să iasă bine, pentru că am muncit mult la el, e un text clasic și e foarte greu, e altceva. Aștept cu nerăbdare premiera de pe 17-18 octombrie, după care mă apuc de o altă piesă, alături de colegii mei din All Inclusive: Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Diana Roman și Marius Manole. Sănătoasă să fiu, că de lucru este!
Mie îmi place să merg la muncă, aștept cu nerăbdare, pentru că în ultimii doi ani am ales să fac ce-mi place și cu cine-mi place și nu am de ce să nu fiu bucuroasă când mă duc să repet.
Se spune că nu e bine să amesteci relațiile profesionale cu viața personală. Care sunt riscurile și în ce măsură s-au materializat ele în colaborarea cu soțul tău, Mimi Brănescu?
M.O.: Probabil așa se spune, că relațiile personale nu trebuie amestecate cu cele personale, dar eu nu știu cum e altfel. Dacă suntem noi actori, și Mimi mai e și scriitor, noi ne-am educat să trăim așa și să ne înțelegem.
Evident că uneori avem și discuții în contradictoriu, uneori nu ne place ce facem, e normal, dar eu efectiv nu știu cum e altfel și atunci nu am termen de comparație.
Nu pot să-ți spun cum ar fi dacă… Nu e tot timpul ușor, dar nici greu nu mi se pare. Am învățat să trăim așa, unul cu celălalt, și e foarte bine.
Ce sfaturi ai pentru cei care lucrează alături de partenerul de viață?
M.O.: Nu am sfaturi, în general, nu cred că există reguli, fiecare cuplu e diferit. Nu știu ce să zic, îți trebuie mult umor și răbdare.
Mi-a zis odată o bătrână o vorbă: „Sănătoasă să fii, maică, și un dram de noroc!“. Și nu am înțeles la vârsta aia ce înseamnă un dram de noroc, dar acum am înțeles că e totul după sănătate, și acest dram de noroc se numește soțul meu.
Mă consider o femeie foarte norocoasă că l-am întâlnit. Nu știu dacă poți să dai sfaturi, dar există niște reguli pe care noi le-am aplicat de la începutul relației noastre: nu ne culcăm niciodată certați și nu am făcut asta în atâția ani de căsnicie.
Eu nu am trăit niciodată cu Mimi o ceartă să nu ne vorbim cu zilele sau să trecem unul pe lângă celălalt la bucătărie, nu a fost așa ceva!
De regulă, am învățat să ne purtăm cu grijă în ani, când unul e obosit sau nervos, celălalt îl menajează; cu umor am trecut peste multe și cred că e foarte bine că încă râd la glumele lui, nu numai cele scrise, ci și la cele ale noastre din familie, de zi cu zi. Eu zic că e foarte bine!
Ce înveți în fiecare zi de la fiica ta?
M.O.: Fata mea m-a reînvățat ce înseamnă copilăria, m-a reînvățat să mă bucur, să mă mir, să iubesc animalele, să mă bucur de fiecare moment și probabil că, în curând, o să mă reînvețe ce înseamnă adolescența.
Ce te surprinde la ea?
M.O.: Mă surprinde cât de înțelegătoare e, că știe ce înseamnă munca pentru noi, e răbdătoare și foarte matură pentru vârsta ei. Mă surprinde cât de profundă e și mă surprinde câteodată cât de fericită e cu noi. Mă bucur că are o copilărie frumoasă.
Ai afirmat într-un interviu că ți-ai fi dorit mai mulți copii. De ce? Ce anume îți pare a fi cel mai împlinitor lucru în maternitate ?
M.O.: Din păcate, acesta va fi regretul vieții mele, că nu am făcut mai mulți copii! Și nu i-am făcut pentru că nu i-am vrut, ci pentru că nu s-a mai putut…
Probabil că din această cauză există această frustrare; dar cred că făceam față cu brio și la trei-patru copii. Mi-ar fi plăcut să avem o familie mai mare, dar asta a fost, eu mă bucur enorm de acest copil.
A fost un dar pentru noi de la Dumnezeu și mă bucur enorm că o am. Ana e viața mea!
Foto: Alex Gâlmeanu
