Modele pozitive
Desi sunt femei puternice si admirate, si eleau trecut prin experienta suferintei. Dar iata cum au stiut sa invete ceva din ea si sa castige seninatate si intelepciune.
Faptul ca sunt femei de succes, ca au o cariera exceptionala sau o familie implinita le recomanda pentru a fi modele. Dar, dincolo de imaginea lor publica pozitiva, aceste doamne se supun aceleiasi conditii, traversand uneori dramele pe care le traversam toti. Insa, in cazul lor, acest lucru nu trebuie sa se vada. Ele trebuie sa promoveze o imagine luminoasa, calda, care da incredere. Dar oare sa fie aceasta starea lor de zi cu zi?
Marie Rose Mociornita, Maia Morgenstern, Melania Medeleanu si Dana Deac au fost de acord, in chip exceptional pentru revista „Psychologies“, sa vorbeasca despre felul cum sunt ele in mod real. Ce momente triste au cunoscut, ce crize sau pur si simplu ce „umori negre” le-au incercat si pe ele. Si ce au invatat despre ele insele din aceste experiente. Pentru ca nici o experienta negativa nu este pana la capat rea. Ea te poate invata multe despre tine insuti. Asa cum spunea Jung, „cuvantul fericire si-ar pierde sensul daca nu ar fi echilibrat de tristete“. Iata deci cum traiesc femeile care sunt modele sociale bucuria si contrapartea ei normala, omeneasca, tristetea.
Desigur, trairea este influentata de temperamentul fiecareia, de experienta ei, varsta sau relatia pe care a avut-o cu familia. Dar toate aceste doamne vorbesc despre tehnici personale de a vedea viata putin mai roz (cand e cam… gri), dorinta de echilibru interior si valoarea inestimabila a familiei. Iata cum suna farmecul discret al maturitatii…
text de Iuliana Alexa
„Doar Mozart m-a ajutat sa-mi revin“
Dana Deac, producator tv
Pana in urma cu 8 ani am trait in utopia vietii fara de moarte a parintilor mei. Cand m-a parasit mama, am intrat intr-o zona gri a vietii mele. Nimic nu mai era bun si frumos, cald si afectuos, lumea nu mai avea aceleasi culori, doar muzica rezona mai puternic si „trecea” de epiderma. Doar Mozart m-a ajutat sa-mi revin, desi pare ciudat. Am ascultat iar si iar Requiemul si Messele pana ce am descoperit in ele forta de a intelege viata, de a trai in lumina. Mi-am aplicat propria terapie prin muzica fara sa-mi explice cineva vreo metoda. De foarte multe ori ne consideram propriul nostru doctor. Stim mai bine ca oricine cand trebuie sa luam antibiotice sau alte hapuri despre care am auzit de la altii.
Trebuie sa va marturisesc ca imi pare rau ca nu am apelat dintru inceput la un psiholog sau la psihoterapeut atunci cand mi-am pierdut mama. As fi iesit mai repede din zona gri si asta fara sa-l parasesc pe Mozart. Tarziu am inteles cat de important este sa te lasi pe mana unui „specialist in suflete”. Cred ca pentru a reveni la o stare pozitiva, sufletul are nevoie de un ajutor specializat. Nici prietenii, nici familia nu ne pot repara definitiv, dar ne pot sustine. Ca autodidact, reusesti intr-un final, dar asta inseamna timp consumat. Important este sa mergi la omul care stie sa faca reparatiile in profunzime si acela este psihoterapeutul. Dar am depasit momentul.
Cat despre cum ma pozitivez zi de zi, iata ce cred: In fiecare dimineata, simplul fapt ca ne trezim ne provoaca un stres considerabil si asta pentru ca odata cu deschiderea ochilor derulam mental lista cu ce avem de facut in ziua care tocmai incepe. Pana sa ajungem in trafic mai trecem si prin alte stresuri marunte. Cand pasim in birou sau in locul in care muncim suntem deja epuizati mental. Tehnicile pe care incerc sa mi le aplic dimineata sunt simple si incep cu respiratia profunda, eliberatoare, continua cu cateva miscari de stretching, bineinteles totul sustinut de muzica. Inchei cu o rugaciune. Incercati si voi acasa si veti simti pace in suflet, iar pe fata veti vedea un zambet firesc pe care nu l-ati fi banuit a fi al vostru.
Pentru a reveni la o stare pozitiva, sufletul are nevoie de ajutor specializat
