Now Reading
Monica Ali, autoarea romanului „Căsătorie din dragoste”: „Vorbeşte cu propria persoană cum ai vorbi cu un prieten, nu cu un inamic!”

Monica Ali, autoarea romanului „Căsătorie din dragoste”: „Vorbeşte cu propria persoană cum ai vorbi cu un prieten, nu cu un inamic!”

Revista Psychologies

Autoare a cinci bestsellere traduse în douăzeci și șase de limbi, ajunsă pe lista scurtă a Booker Prize, Monica Ali a cunoscut succesul aproape imediat. Și, la fel de rapid, cuprinsă de teama că nu se va ridica la standardele pe care singură și le-a stabilit, scriitoarea cu descendență britanică și bengaleză s-a cufundat într-un blocaj și o depresie care au împiedicat-o să scrie timp de aproape 10 ani.

Căsătorie din dragoste, roman publicat de Editura Trei, este cartea care marchează revenirea autoarei și totodată obținerea unui nou succes. Romanul a fost aclamat de critici și transformat în scurt timp în serial pentru BBC. Formula cu care Monica Ali a cucerit cititorii este una cu care „a mers la sigur”.

Pasionată de psihologie, bună cunoscătoare a psihicului uman, scriitoarea a făcut ea însăși terapie, ca să-și ia din nou viața în control. De aici provine marea înțelegere față de personajele sale, atât de variate și profunde. Monica Ali abordează mari teme ale vieții: relațiile dintre părinți și copii, dorința de evoluție, autenticitatea, trauma și mai ales sexul, „un aspect esenţial în frămȃntările identitare ale protagoniştilor sau în maturizarea lor”. Roman despre două culturi (britanică și bengaleză), două familii și doi tineri care se îndrăgostesc, „Căsătorie din dragoste” reușește să fie o carte care atinge sufletul fiecărui cititor. Într-un interviu în exclusivitate pentru Psychologies România, Monica Ali vorbește despre geneza romanului, relațiile dintre oameni, sexul ca slabiciune, dar și ca forță și modul cum e bine să se trateze fiecare pe sine însuși.

Buna, Monica și mulțumim pentru interviu! A fost o adevărată bucurie să citim „Căsătorie din dragoste”! Am descoperit cu plăcere personajele și relațiile dintre ele. Deși vin din culturi diferite, au mentalități și personalități care par să nu aibă tangență, totuși au ceva în comun – o dorință de împlinire a vieții, de autodepășire, caracteristică de fapt, tuturor oamenilor, indiferent de rasă, religie, naționalitate. Putem considera cartea o subtilă, delicată pledoarie pentru frumusețea diversității?

Monica Ali: Mulţumesc, întotdeauna îmi doresc ca romanele mele să delecteze şi să emoţioneze cititorul şi da, să fie o lectură care-i aduce bucurie, deşi scriu despre subiecte grave. Cred că în toate scrierile mele de pȃnă acum m-a interesat să arăt că oamenii sunt oameni, indiferent de origini. Ideea asta e valabilă pentru primul meu roman, Brick Lane, care are în centru o familie de imigranţi din Bangladesh stabiliţi la Londra, ca şi pentru Untold Story, inspirat de viaţa Prinţesei Diana. Cu Căsătorie din dragoste am început, de fapt, prin a lucra la două poveşti complet distincte. Una era despre Yasmin, o doctoriţă cu origini indiene, la început de carieră. Cealaltă era despre Harriet, o scriitoare feministă din pătura superioară a clasei mijlocii, celebră pentru o carte de memorii în care-şi explora viaţa amoroasă. Dar nu eram sigură că o să duc oricare din aceste poveşti la bun sfȃrşit. Şi apoi am avut o străfulgerare de inspiraţie. Ce-ar fi să le pun laolaltă? Ce-ar fi dacă aceste două lumi foarte diferite s-ar combina? De îndată ce m-am apucat să împletesc cele două familii, mi-am dat seama că asta era cartea pe care trebuia s-o scriu. Şi mi-am dat seama c-o să mă distrez de minune scriind-o. Odată ce am pus pe hȃrtie propoziţia introductivă („În casa Ghorami nu se vorbea niciodată despre sex”), deja pornisem cu avȃnt. Nu este o carte despre conflictul dintre culturi însă, şi îmi place să sfidez aşteptările astfel.

Multe dintre personajele romanului au în spate o traumă de care unii nici măcar nu sunt conștienți. Evoluția lor personală se produce doar atunci când devin conștienți de traumă și încearcă să o depășească. Este cartea ta și un îndemn la introspecție pentru fiecare cititor? Cât de important e să facem acest lucru?

Monica Ali: Romanul este forma de expresie artistică cea mai în măsură să abordeze complexitatea, în special complexitatea psihicului uman. Alte forme artistice (filmul, de exemplu) pot aborda alte elemente ce ţin de naraţiune, cum ar fi intriga, cultivarea suspansului sau crearea cadrului, la fel de eficient ca romanul. Dar cred că motivul pentru care oamenii încă citesc (şi scriu) romane este că nu există nicio altă formă care să reuşească în mod comparabil să redea peisajul lăuntric al individului, în toată complexitatea lui. Sunt fascinată de toţi factorii care ne modelează şi de modurile în care ne dezvăluim (sau ne ascundem). Eu însămi am fost la terapie. Experienţa mi-a fost utilă în descrierea interacţiunilor dintre Joe şi terapeutul lui. Deşi aş vrea să adaug că, spre deosebire de Joe, eu n-am făcut terapie pentru c-aş fi fost dependentă de sex!

Rușinea, incestul acoperit, violul, dependența sexuală, inadaptabilitatea sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă personajele din „Căsătorie din dragoste”. Înfruntarea unui trecut dureros este obligatorie pentru a avea șanse la o viață fericită? Este acesta un alt mesaj al cărții?

Monica Ali: Cred că acesta e un lucru pe care fiecare trebuie să-l decidă pentru sine. Uneori oamenii n-au ajuns în punctul în care sunt în stare să-şi înfrunte trecutul sau să reflecteze asupra lui. Însă aţi sesizat ceva important cu privire la Căsătorie din dragoste, anume faptul că forţa călăuzitoare a naraţiunii este sexul. Principalele momente de cotitură din roman au de-a face, într-un fel sau altul, cu sexul: infidelitate, partide de sex motivate de răzbunare, dependenţă de sex, incest emoţional, violenţă sexuală, chestiuni legate de identitate sau orientare sexuală. Sexul este un aspect esenţial în frămȃntările identitare ale protagoniştilor sau în maturizarea lor. Contribuie decisiv la crearea de tensiune şi zbucium, duce la minciuni şi ruşine. Ȋntr-un sens freudian, este slăbiciunea şi forţa fiecărui personaj. Pentru Yasmin, este o parte integrantă a evoluţiei ei, a procesului de găsire a propriei identităţi, cu bune şi rele şi a acceptării de sine.

Foarte interesant este și modul cum surprinzi relațiile dintre părinți și copii, mai ales cele toxice, în care copilul este folosit (chiar și inconștient) pentru împlinirea nevoilor părinților sau ca un partener surogat. Cât de frecvente crezi că sunt aceste cazuri de iubire-închisoare, așa cum foarte sugestiv le caracterizezi?

Monica Ali: Cu siguranţă apar multe complicaţii în dinamica dintr-o familie! Cred că, indiferent de originile etnice sau poziţia geografică, orice familie se confruntă cu o multitudine de relaţii complicate, recognoscibile dincolo de alte diferenţe care ar putea părea majore. Ȋntrebarea dvs. se referă la relaţia dintre Joe şi mama lui, Harriet. Cred că există un spectru şi elemente asociate acestui tip de dinamică se pot infiltra adesea în relaţia dintre părinte şi copil, fără a intra neapărat în categoria „incestului emoţional”. Acesta reprezintă o formă extremă pe spectrul respectiv. Dar Harriet îl iubeşte sincer pe Joe şi n-are nicio intenţie de a-i face rău. La prima vedere, relaţia dintre tatăl lui Yasmin, Baba, şi fiul lui, Arif, ar putea fi considerată toxică. Baba e dezamăgit de fiul lui şi îl tratează cu severitate. Dar dincolo de furia lui se ascunde teama, deoarece, ca tȃnăr musulman care trăieşte în Marea Britanie, Arif se confruntă cu multe obstacole. Aşadar, dincolo de furie se ascunde teama şi, dincolo de teamă, dragostea.

În unele interviuri ai dezvăluit că, după marele succes al romanului „Brick Lane”, ai suferit un fel de blocaj, că ai avut lungi perioade în care nu ai putut să scrii. Din fericire pentru noi toți, ai reușit să le depășești și astfel ne-am putut bucura de „Căsătorie din dragoste”. Sentimentul de blocaj, chiar și pentru cei care nu sunt scriitori, este destul de frecvent. Ce sfat le-ai da persoanelor care experimentează o astfel de situație? Mulțumim!

Monica Ali: Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost să fiu un pic mai îngăduitoare cu mine. Ştiu că sună ciudat, dar întotdeauna mi-am imaginat că, pentru a „reuşi”, trebuie să mă critic constant şi să încerc mereu să realizez mai mult. Faptul că am trecut printr-o perioadă de depresie mi-a demonstrat clar că abordarea asta nu ajută şi nu e productivă. Vorbeşte cu propria persoană cum ai vorbi cu un prieten, nu cu un inamic!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top