Monica Barladeanu – Sunt vulnerabila si inflamabila

Ce relatie ai cu parintii tai?

M.B.: Mama mi-e unul dintre cei mai dragi oameni de pe planeta – si nu doar pentru ca e mama mea si e, deci, o obligatie sa ne iubim, ci pentru ca e o femeie care a stiut sa evolueze in ritmul copiilor ei, sa fie discreta, sa inteleaga tacerile, responsabilitatile ei ca mama, decalajul de generatii si nevoia de spatiu personal si de alegeri proprii ale copiilor ei.

E un om de-o generozitate rara si am avut cateva momente in care am simtit o reala mandrie ca doamna asta cu parul negru, bogat, si cu ochii verzi, e gata uneori sa dea tot ce are altora, care au mai mare nevoie decat ea.

Tatal meu s-a „dus“ de vreo 13 ani, asa ca relatia mea cu el a evoluat mai mult in mintea mea, nu si in realitate, dar as spune ca am ajuns sa ne intelegem foarte bine si sa comunicam perfect…

Ce ti-au transmis pretios? Dar dintre atributele de care ai vrea sa te debarasezi, care e mostenit?

M.B.: Am mostenit de la mama multe lucruri, cel mai proeminent dintre ele (in afara de forma obrazului) e o nevoie de adevar, cred. Asta a venit la pachet si cu o serie intreaga de reguli autoimpuse, de care m-as debarasa maine daca as putea.

Tot ce incepe cu „trebuie sa…“ si continua cu „…pentru ca asa se face“ ma revolta si mi se pare pura (auto)privare de libertate personala. Iar eu fac cu mine asta destul de des. In ultima vreme, tot mai rar insa…

Ce crezi ca stii sa faci cel mai bine?

M.B.: Sa-i fac fericiti pe cei pe care-i iubesc si sa pot munci 16 ore fara pauza. Asta-i, poate, capitalul meu cel mai important.

Ce ai vrea sa inveti sa faci?

M.B.: Sa zic „nu“ fara sa ma simt vinovata, sa patinez impecabil, sa inteleg bine anatomia dramaturgiei si sa-mi iasa perfect puiul in sos de vin alb.

Ce nostalgii ai?

M.B.: Mi-e dor tare de Iasi uneori. Dor de strazi pe care le bateam constant in drum spre scoala sau pe care m-au prins ploi torentiale… de strazile pe care ma intorceam fericita de la examene sau pe care am fost indragostita.

Ce regrete?

M.B.: Ca m-am consumat uneori pentru lucruri pe care le-am supraevaluat si le-am atribuit in mintea mea consecinte pe care ele nu le aveau in realitate.

Ce ai fi vrut sa fii sau sa faci, dar e imposibil?

M.B.: Rockstar! Ha ha ha… Usor imposibil in punctul asta al vietii mele, nu?

Ce reprezinta pentru tine frumusetea adevarata? Dar cea falsa?

M.B.: Ah, dezbaterile pe tema frumusetii sunt nesfarsite. In decursul anilor, am fost nevoita cumva sa ma gandesc des la asta, pentru ca e o intrebare care mi se pune frecvent si am ajuns in punctul in care cred ca frumusetea sta strict in ochii privitorului.

Iar asta, de obicei, depinde de felul in care te simti tu cu tine. Si mai cred ca avem standarde atat de diferite, incat uneori e greu de combatut cineva care atesta ca femeia din fata lui e frumoasa. Eu, personal, vad frumusete intr-o piele ingrijita, intr-o femeie care zambeste des si-o face convingator, in par in vant, in imbratisarea totala a micilor imperfectiuni (de care suntem constiente doar noi, uneori) si-n gratia cu care o femeie se misca uneori in spatiu.

Mai stiu si ca frumusetea n-are legatura cu straturile de fard sau cu genele false, cu mersul la coafor sau cu kilogramele. De asemenea, vulgaritatea si stridentele de orice fel mi se pare ca n-au ce cauta intr-o femeie frumoasa, poate pentru ca nu apar de fapt decat acolo unde exista nevoie majora de compensari. Iar femeile care se simt/sunt cu adevarat frumoase, nu au nevoie de recuperari.

Munca pe care o desfasori este pentru tine o cariera, o vocatie, o ocupatie sau o distractie?

M.B.: Fiecare din lucrurile pe care le-ai enumerat, separat, si toate la un loc in acelasi timp. Cand filmez propriu-zis o poveste, munca mea e pasiune pura, obsesie, daca vrei, iar intre proiecte e cariera. Premierele sau pelerinajul la festivaluri de film inseamna distractie si toate lucrurile astea la un loc imi ocupa tot timpul.

Da-mi o definitie a maternitatii… Ai vrea copii?

M.B.: Sigur ca-mi doresc copii. Doar ca nu atunci cand altii cred ca trebuie sa-i am. Cred mult in ritmul propriu si in facut lucrurile conform propriilor tale rigori si nevoi, nu ale altora sau ale societatii.

Cum te vezi peste 25 de ani?

M.B.: Ah, prezentul mi-e atat de intens si de solicitant incat nu-mi acorda nicio secunda sa ma gandesc la proiectii viitoare.

Interviu de Iuliana Alexa
Foto Andreea Radutoiu