Nicoleta Munteanu: Întotdeauna am știut ce-mi doresc de la viață!
Elegantă și energică, cu un aer care emană siguranță de sine și bucuria de a fi mereu în acțiune, Nicoleta este o adevărată inspirație, din 2008 încoace, pentru generații întregi de femei antreprenor și pentru elevi, din ce în ce mai mulți și de vârste tot mai mici, care, datorită acțiunilor ei de mentorat, ca ambasadoare a educației continue, a educației antreprenoriale și financiare, învață să schimbe fața României de mâine.
PSYCHOLOGIES: Dragă Nicoleta, ești un model de urmat prin felul tău de a fi și prin acțiunile tale care au relevanță și ecou peste timp și chiar dincolo de granițele aceste țări. Tu ai avut un model în viață, o persoană care să te învețe lucruri bune în copilărie?
Nicoleta Munteanu: Da. Bunica mea din partea tatălui era o femeie foarte sigură pe ea, care știa ce vrea de la viață. Am rezonat foarte mult cu ea. Ordine, disciplină, maniere elegante, comportament, atitudine…de la ea le-am luat. Am fost fascinată de personalitatea ei. Pentru bunica mea totul era foarte clar, ordonat și simplu. Cu mare înțelepciune vorbea bunica și asta m-a ajutat în viață. Îmi aduc aminte când îmi spunea: „Neti, cea mai ieftină lecție de viață este să înveți din experiența celorlalți!”
De la ea am învățat: „viața este simplă, cu cât o simplifici mai mult, cu atât îți este mai ușor.” Am înțeles repede asta și observ că și mie îmi plac lucrurile simple și clare de la început. Închei rapid socotelile atunci când este nevoie, pun stop și o iau de la capăt. Viața este ca o carte cu multe capitole.
Cum te simți în capitolul deschis acum în viața ta?
N. M.: Excelent! Recunosc, mai obosesc din când în când, pentru că fac foarte multe activități deodată. Dar nu mă las, așa am făcut toată viața. Eram elevă și în același timp munceam, eram studentă și în același timp munceam și tot așa…
Citește articolul integral în ediția de iunie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.
Crescută la granița dintre România și Serbia, la confluența dintre două culturi, între două religii și vorbind trei limbi în casă, Delia Apostol-Hanzelik este o persoană deschisă și comunicativă, receptivă la noi provocări, mereu dornică de cunoaștere, cu o apetență deosebită pentru limbi străine și comunicare, literatură, teatru, medicină, psihologie și lucrul cu oamenii. Delia a urmat de-a lungul timpului mai multe direcții de formare de management și relașii publice la Universitatea de Medicină, FSJC și UNATC București. În prezent, este în proces de formare acreditată de psihoterapeut. Delia a călătorit foarte mult și a participat la multe formări și inițieri extracuriculare, din sfera medicinei complementare, naturiste și nu numai. În căutare de răspunsuri, a urmat cursuri de Qi-Gong, Medicină Energetică cu Donna Eden, Metoda Călătoria cu Brandon Bays, terapie florală Bach, cu formator acreditat de școala-mamă din Anglia, tehnici de eliberare emoțională EFT – metoda Matrix Reimprinting, practică tehnici de respirație conștientă după metoda lui Dan Brulé, tehnici de vizualizare și imagerie mentală, tehnici de meditație ghidată, dans energetic, Yoga, etc. Este formator și lector în diverse comunități de femei din România.