Nicoleta, o fetiță de 10 ani care luptă cu cancerul: „Vreau doar să fiu bine și să mă pot juca iar cu copiii!”

Un copil nu ar trebui să știe ce înseamnă suferința. Nu ar trebui să cunoască durerea fizică a tratamentelor dure, să simtă neliniștea părinților sau să-și petreacă copilăria între spitale și investigații. Și totuși, Nicoleta, o fetiță de doar 10 ani, trăiește această realitate de mai bine de patru ani. În 2019, viața ei s-a schimbat radical, odată cu un diagnostic crunt: cancer cerebral.
De atunci, pentru Nicoleta și familia ei, fiecare zi este o nouă luptă. O cursă între speranță și epuizare, între credință și resursele tot mai limitate. Două operații pe creier, zeci de ședințe de chimioterapie și radioterapie, analize, internări și nesfârșite drumuri la spital au devenit rutina acestei fetițe cu ochi blânzi și visuri simple.
O nouă provocare: recidiva
La începutul lunii martie 2025, veștile nu au fost deloc bune. În urma unui RMN, medicii au confirmat o recidivă: un nou ganglion a crescut, semn că boala s-a întors. Nicoleta a început din nou tratamentul cu citostatice – de data aceasta acasă – dar trebuie să ajungă la spital o dată la trei săptămâni pentru monitorizare.
Deși ea rămâne pozitivă și încearcă să-și păstreze zâmbetul pe buze, tratamentul o epuizează. Se simte adesea nervoasă, obosită, fără energie. Pentru mama ei, povara e aproape imposibil de dus. Fără mașină personală, fiecare drum la spital înseamnă bani pe care nu îi au. Se împrumută ca să poată ajunge la Fundeni, ca să poată face analize, ca să cumpere medicamente care nu sunt decontate.
Copilărie furată de o boală nemiloasă
Ce face un copil de 10 ani, într-o lume normală? Se joacă. Aleargă. Învață poezii, desenează, râde cu prietenii. Pentru Nicoleta, copilăria e cu totul alta. Injecții, transfuzii săptămânale, tratamente pentru convulsii, pentru tiroidă, analize și mai ales, multă, multă durere.
Și totuși, ea luptă. Cu o forță care pare imposibilă pentru un copil atât de mic. Se agață de fiecare speranță, de fiecare vorbă bună, de fiecare gest de sprijin. Și are nevoie de noi toți – pentru că lupta ei nu s-a încheiat.
BOX „Nu vrem decât să o vedem sănătoasă. Să fie un copil normal. Atât.”
– ne spune, cu lacrimi în ochi, mama Nicoletei.
Cum poți ajuta?
Orice gest contează. Fiecare donație, fiecare distribuire a poveștii Nicoletei înseamnă o rază de lumină într-o lume care uneori pare nedreaptă. Poți dona rapid și simplu, prin:
- BT Pay, BCR George, ING sau Revolut – la numărul: 0766 365 833
- Revolut link: https://revolut.me/sperantapentruromania
- PayPal: https://paypal.me/asociatiasperanta
- Email pentru PayPal: misiuneasperantapentruromania@gmail.com
Pe numele Nicoleta Ivan
Sau direct în conturile bancare ale Asociației SPRO – Speranță pentru România (toate detaliile sunt disponibile aici).