Oana Andoni – Îmi doresc să-i trezesc fetiței mele pofta de a citi cât mai mult
Oana Andoni este prezența aceea fină și discretă de la pupitrul știrilor PRO TV. Apare rar pe la mondenități, este o femeie care crede în lucruri profunde și, de aceea, lucrurile superficiale ale celebrității nu o stimulează. Principii clasice, la fel ca și frumusețea ei blondă…
Cine ești tu, Oana, azi? Ce te definește pe tine în anul de grație 2018?
Oana Andoni: Sunt, în primul rând, mama unei fetițe desprinse parcă dintr-un vis, sunt o familistă convinsă, care încearcă să se bucure în fiecare clipă de tot ceea ce o înconjoară.
Îmi place să petrec cât mai mult timp alături de cei dragi, să încerc să-i înțeleg mai bine, să-i ajut dacă pot, să construiesc împreună cu ei ziua de mâine.
Mă definesc, mai degrabă, principiile simple și solide decât trend-urile actuale, fără a fi desprinsă de realitățile zilei anului de grație 2018. Evident, caut și încerc să țin pasul cu schimbările, cu moda, cu aceste trend-uri care ne diversifică viața.
Dar, dacă găsesc pe acest drum lucruri și aspecte care nu mă caracterizează, le dau la o parte, ca să merg înainte așa cum simt eu că este bine pentru mine.
Ești o persoană destul de discretă. Ce crezi despre discreție în această epocă a transparenței totale în social media?
O.A.: Discreția este o opțiune atunci când dorești să-ți împarți viața doar cu cei apropiați, cu cei dragi. Nu am înțeles până acum de ce mi-aș împărți trăirile, viața cu cât mai multe persoane dacă nu le cunosc sau le cunosc prea puțin.
În contextul actual, nu știu dacă este corectă această abordare, nu m-am gândit vreodată să analizez rațional plusurile și minusurile, dar mie mi se potrivește așa.
Ce crezi despre indiscreție? Ce anume se califică drept indiscreție, după tine?
O.A.: Indiscreția, deși este – sau ar trebui să fie – respinsă, pare a fi mai ușor acceptată în contextul transparenței din social media.
După mine, indiscreția începe din punctul în care se depășește frontiera aspectelor asumate ca publice din viața personală – care, evident, este controlată de fiecare individ în funcție de ceea ce dorește să comunice mai departe.
Trăim vremuri în care oricine investește ceva timp, poate ajunge celebru. Ce crezi despre celebritate, în aceste condiții?
O.A.: Celebritatea înseamnă renume, prestigiu, care trebuie să fie probate în timp. Nu este suficient să fii cunoscut la un moment dat, indiferent de intensitatea cu care vine la pachet această recunoaștere.
Și mai contează mult dacă celebritatea servește la ceva – unui scop de moment – și atunci este limitată în timp sau unui principiu solid, iar atunci este continuă, ca și misiunea ei.
Ce era celebritatea atunci când te-ai angajat tu în televiziune și ce înseamnă ea azi?
O.A.: Când m-am angajat eu în televiziune, celebritatea avea o altă valoare. Acum mi se pare că s-a extins către cancan.
Sunt lucruri care pot fi greu controlate, se schimbă odată cu societatea, și am speranța că se vor sedimenta, la un moment dat, în mod corect ca valoare. Fiindcă istoria ne-a arătat că tot ceea ce este superficial, nu are viață lungă. Norii se împrăștie, până… dispar.
Care sunt idolii tăi? Persoanele pe care le admiri?
O.A.: Persoanele pe care le admir au, înainte de toate, principii sănătoase. Și, din fericire, am întâlnit destule în viața mea: părinți, profesori, colegi.
Idolii mei sunt toți oamenii generoși, buni, care reușesc să readucă lumina – uneori chiar și pe chipul unui necunoscut, care fac lucruri minunate fără să anunțe în dreapta și în stânga și, cel mai important, fără să aștepte nimic în schimb.
Oameni care rup din timpul lor, al familiei, care împart din ce au ei (mult sau puțin), și asta îi face fericiți, îi împlinește.
Admir doctorii cu pricepere și dedicați profesiei pe care și-au ales-o, ale căror mâini sunt fermecate și salvează vieți, cât și persoanele care au darul de a vindeca răni sufletești cu ajutorul vorbelor blânde, tămăduitoare, înțelepte.
Care e cea mai importantă lecție sau idee pe care ai vrea să o învețe fetița ta de la tine?
O.A.: Îmi doresc să o învăț atât de multe lucruri! Mi-ar plăcea să-L iubească pe Dumnezeu, să iubească oamenii, să-i respecte, să-i pese. Să trăiască mereu în armonie cu semenii, cu natura, cu tot ce o înconjoară.
Cred că tot ceea ce dai, se întoarce cumva la tine, mai devreme sau mai târziu. Mi-aș dori să aibă curaj, curiozitatea de a descoperi, modestie, onestitate, să fie tolerantă, dar și să știe să lupte pentru visul ei. Și să ajungă să simtă din convingere toate acestea, nu să le facă forțat, doar pentru ca așa este bine, corect.
Care sunt cauzele care te animă?
O.A.: Mă animă bucuria oamenilor din jurul meu care pot vedea mai departe de ziua de mâine. Care vor mai mult decât să fie realizați în viață, care îi pot înțelege și pe alții, își fac timp să-i asculte, îi ajută. Care au nu doar planuri concrete, ci și emoție, vibrație pozitivă.
Ce te irită cel mai mult? Ce te inspiră?
O.A.: Mă irită, în egală măsură, falsitatea și superficialitatea manifestate în orice. Dar cel mai mult mă irită naivitatea celor care cred că „ceilalți“ nu pot înțelege modul în care ei au impresia că așază lucrurile.
Mă inspiră natura oferită necondiționat de Divinitate; copiii, pentru că sunt plini de bucurie și lumină, au imaginație, încredere, optimism; oamenii care au suflet bun și trăiri frumoase și care devin, astfel, un exemplu demn de urmat (fără ca ei să-și propună asta).
Cum vezi Iașiul, Moldova, de la distanța anilor petrecuți la București?
O.A.: Nu pot să nu mă gândesc cu nostalgie la orașul în care am crescut, am învățat, am făcut primii pași în televiziune. Mi-e drag și o bucățică din mine va fi mereu acolo.
Îl percep schimbat în bine, cu foarte multe lucruri de oferit, evenimente interesante, locuri frumoase, într-o evidentă evoluție socială, culturală, cu tineri activi, implicați, deschiși.
Cum vezi tu România, în general?
O.A.: România este frumoasă, în tranziție continuă către mai bine. Un loc în care să stai, să ai răbdarea de a acorda timp acestor schimbări și flexibilitatea de a accepta și minusurile, care se vor corecta în viitor.
Nimic bun nu se poate face pe repede înainte, fără efort susținut din partea tuturor. Dar mai observ și cum majoritatea mai mult analizează, decât se implică. Totuși, eu mă număr printre cei care spun: „România, te iubesc!“.
Dacă ai fi miliardară în euro, ce ai face cu banii? Exerciții de imaginație…
O.A.: Nu mi-am dorit niciodată să am un asemenea statut, cu atât mai puțin să sacrific multe pentru el. Sigur, dacă majoritatea ar gândi așa, poate că progresul nu s-ar mai înfăptui.
Sunt conștientă de acest aspect și, din acest motiv, îi respect pe cei care muncesc susținut asigurând și altora un rost. Aș fi miliardară doar pentru o zi sau câteva zile, până aș găsi persoanele sau proiectele care au nevoie de bani mai mult decât mine. Când totul este trecător, nu-ți poți permite să fii egoist.
Ce citești? Ce cărți ai recomanda cititorilor Psychologies?
O.A.: De câțiva ani încoace, am simțit o schimbare interioară, am încercat să găsesc răspunsuri, să înțeleg, să mă cunosc mai bine și mi-am îndreptat atenția și spre cărți de dezvoltare personală, spirituală.
Și, odată cu statutul de mamă, am dorit să aflu cât mai multe despre creșterea copiilor, despre greșeli de evitat în educația lor, în alimentație.
Îmi doresc să-i trezesc fetiței mele pofta de a citi cât mai mult, așa încât nu trece o zi fără porția de povești. Mă bucur că e fascinată de lumea cărților.
Acum, cărțile de pe noptiera mea sunt Regina Maria – Ultima dorință de Tatiana Niculescu Bran și Clonele învățământului românesc, scrisă de Sergiu Ciocârlan – o carte despre comunicarea dintre profesori și copii.
Foto: Andreea Goia
