Penelope Cruz – Am prea multa energie

V-ati gandit sa va intrerupeti cariera pentru cativa ani pentru a mai face copii?

P.C.: Chiar si cu un copil dupa mine, nu imi imaginez ca ma pot opri din munca. Nu ar fi corect fata de mine, de sotul meu, de copiii pe care i-am mai avea. Iubesc actoria.

Vreau sa fiu fericita pentru familia mea, si asta trece prin cariera. Vreau sa pot munci la fel de mult ca mama mea. Vreau ca si ai mei sa aiba parte de iubirea primita de mine de la parintii mei.

Ei ne-au invatat sa ne iubim si sa ne admiram reciproc. De asta cred ca o familie apropiata este atat de importanta. Iti da un sentiment de apartenenta care poate va dura toata viata.

V-ati descris mereu ca incapatanata si pasionala. Cum mai sunteti azi?

P.C.: Poate fi epuizant daca te pasioneaza orice. Am fost dependenta de munca toata viata, dar cu ceva vreme in urma mi-am dat seama ca am nevoie de timp pentru mine, pentru ai mei…

Intotdeauna am avut o anumita intensitate, niciodata nu am stat sa imi fac siesta, desi sunt spaniola. Vreau mereu sa am un proiect, ceva. Am avut mereu prea multa energie de cheltuit!

Acum trebuie sa ma lupt cu propria mea natura si sa stau mai cuminte. Am invatat sa ma relaxez si sa nu mai fiu ingrijorata ca nu am nimic de facut azi. Si e tare bine…

Cum v-a schimbat maternitatea?

P.C.: Din primele secunde, am simtit un mare val de iubire. Este o experienta revolutionara. E cel mai bun mod in care o pot descrie. Faptul ca faci un copil te transforma complet.

Natura e foarte inteleapta, te pregateste timp de noua luni, apoi, cand ii vezi fata, esti captivat… Viata mea e diferita azi fata de cum era altadata si incerc sa ma organizez cat pot de bine.

Dar in ultimul timp incerc sa muncesc intr-un ritm mai relaxat. Am parte de atata frumusete in fiecare zi si vreau tot mai mult sa fac parte din intamplarile acestei vieti si sa le apreciez.

Tot mai suferiti de trac inainte de filmare?

P.C.: Acum e mai bine. Desi, de fiecare data cand incep un film, ma simt nesigura si speriata – este parte a muncii mele. Este in natura mea sa ma indoiesc. Intotdeauna am cerut foarte mult de la mine insami si mereu am incercat sa fiu mai buna.

Nu am fost usor de multumit. Dar incerc sa depasesc acest fel de a fi si sa ma bucur de prezent. Sa imi vad prietenele, sa ma joc cu fiul meu…

Ati comparat munca de actor cu cea de artist la trapez. Cum explicati?

P.C.: Actorii sunt mereu sub tensiune. Suntem artisti si avem nevoie de atentie si vrem sa aratam ceea ce facem. Este in natura profesiei noastre. Am nevoie de timp sa ma relaxez inainte de a incepe sa turnam, sa fiu relaxata in cadru, sa nu ma preocupe decat regizorul si ceilalti actori.

Este ceva psihologic. Dar anumite roluri sunt foarte dure si exista momente in care actoria e riscanta, pentru ca te arunci in situatii foarte dificile emotional.

Sunteti si ambasadoare Lancôme. Sunteti personal legata de acest brand?

P.C.: Tresor a fost primul meu parfum. Mama mi l-a dat cadou cand eram mica pentru ca o admiram pe Isabella Rosselini. Este draguta situatia asta: sunt parte a campaniei pentru un parfum cu care am o relatie emotionala. Intotdeauna am avut o relatie speciala cu Lancôme.

Cum a fost copilaria la Madrid?

P.C.: In casa se auzea mereu muzica de opera, pe cand faceam curatenie cu totii. Eram cam hippie. Imi amintesc ariile de Bizet sau Prokofiev, pe ale caror note faceam menajul. Si astazi mai ascult muzica clasica, atunci cand am nevoie de inspiratie.

Ati studiat balet clasic timp de zece ani. V-a influentat aceasta experienta cariera de actrita?

P.C.: Daca nu as fi beneficiat de acea disciplina de fier in acei ani din copilarie, poate ca mi-ar fi fost mult mai greu. Uneori chiar exageram. Obisnuiam sa-mi imaginez cum ar fi sa-mi tai degetele de la picioare ca sa dansez mai bine fara ele. Dar imi placea enorm!

Cand am vazut casting-ul pentru Atame, filmul lui Pedro Almodovar, m-am simtit atat de plina de elan, incat mi-am dat seama ca asta voi face. In saptamana aceea am cautat un agent, apoi am dat o proba si mi s-a spus ca sunt prea tanara, sa vin anul urmator.

Dar am revenit dupa o saptamana. Si iar m-au dat afara, apoi am mers din nou saptamana urmatoare. Asta e dovada incapatanarii mele. Aceasta a fost si o calitate, si un defect. Mereu mi se spune ca sunt incapatanata, dar eu neg, desi stiu ca e adevarat…