Portret de femeie: Cătălina Boncilică
Cătălina Boncilică este, să nu ne ferim de cuvinte, o medicine woman, o vindecătoare, o povestitoare și o terapeută care a descoperit cum să-și cunoască și să-și manifeste feminitatea. Mai mult, acum le învață și pe alte femei acest lucru. Vă invit să o cunoașteți alături de noi și, dacă vă atrage calea pe care o propune, să participați la cercul pe care-l va ține în București!
Psychologies: Cine este Cătălina Boncilică? Care a fost parcursul tău personal și profesional până în momentul prezent?
Cătălina Boncilică: Aș spune că sunt o femeie a cărei carieră profesională este marcată de trei schimbări majore pe care le-am făcut prin alegere personală: expert fiscal timp de 5 ani, chef de proiect IT timp de aproximativ 15 ani și apoi însoțirea oamenilor – aceasta este acum activitatea mea principală.
Sunt o medicine woman, terapeut holistic – lucrez cu energiile și sufletele, coach intuitiv, aromaterapeut și sofrolog. Chemată a servi femeia și viața, lucrez pentru Femininul Sacru și pentru Divinul Feminin de aproximativ 15 ani. Originară din România, cu o moștenire de învățături transmise de mama și bunica mea, formată în mai multe școli și tradiții europene și americane ale medicinei feminine și șamanice, simt cu tărie chemarea de a împărtăși cunoașterea Femininului într-un mod mai larg pentru a ajunge la un echilibru feminin-masculin.
Pagina ta web ne spune că ești coach, practician de NLP, aromaterapeut și te preocupă practicile feminine și psihogenealogia. Cum ai ajuns la aceste practici și ce sunt ele de fapt?
C. B.: Oh, daaa, și încă multe alte lucruri! Sunt o fire curioasă și îmi place să învăț, să cunosc, și cu multă ușurință găsesc noi preocupări. Dar cum spui și tu este undeva un fir conducător, iar firul ăsta se numește propria vindecare pe care fiecare din noi o caută. Mai toate preocupările mele s-au născut din dorința de a vindeca ceva răni emoționale apărute în urma unor evenimente traumatizante. Dacă mă gândesc la nașterea mea, chiar și numai ea a creat o sete de cunoaștere, care cu toată sinceritatea nu este încă terminată – pentru erau acolo o grămadă de straturi emoționale care mai de care mai „percutante”, ca niște rotițe repetitive în mecanismele de apărare.
Legăturile cu genealogia, pe partea de sânge, cu linia feminină ne aduce nouă femeilor calitățile noastre, dar și lucrurile pentru care am venit aici să evoluăm.
Astfel căutând pentru mine am găsit că și pentru alte femei însemnătatea nașterii lor și nașterea fiicelor lor au puterea lor de învățătură. Apoi căutarea cunoștințelor despre ciclul menstrual are legătură cu durerile menstruale care au fost pentru mine un supliciu – îmi număram zilele cu strângere de inimă până când sângele trebuia să vină. Iar astăzi pot să spun că sunt specializată în îndrumarea femeilor și a ciclului lor!
La fel și pentru contracepția naturală – atunci când am început să practic metoda observației, puține informații erau accesibile – azi pot să ofer în 2 ore cunoștințele necesare – mi-au trebuit 3 ani să le găsesc.
Trăim vremuri interesante, dificile, care ne provoacă și ne obosesc deseori. Trăim o răsturnare sau reașezare a multor valori. Cum se înscrie în istoria recentă noul val de practici feminine? Și de fapt, sunt ele cu adevărat noi sau le redescoperim și ne redescoperim, noi, femeile, natura autentică?
C. B.: N-aș putea să spun că este o răsturnare, ci mai mult o accelerare sau mai bine spus o conștientizare a unor acțiuni, procese, mișcări sociale. Vedem că femeile sunt din ce mai preocupate de bunăstarea lor și că vor să iasă din principul de a „servi” patriarhatul. Simțim cu toatele această sinergie, acest egregor care s-a născut din puterea de a ECHILIBRA masculinul și femininul. Și multe practici vechi, străvechi pline de înțelepciune, care au trecut ca ața prin urechile acului fiind salvate și recuperate și mai ales TRANSMISE cu sacralitate cu prețul a multor vieți de femei.
Pentru mine aceste practici feminine sunt REDESCOPERIRI: mișcările Divinului feminin nu sunt noi, ele sunt de la începutul lumii, căci fără principiul feminin nu există manifestare, nici creație.
Natura feminina autentică este ciclicitatea, iar puterea femeii stă în ritmurile creației. Câtă putere a pus Creatorul în Pântecul femeii, dacă ar ști ea!
Care sunt, din experiența ta cu femeile, cele mai mari obstacole cu care se confruntă acestea astăzi? Și cum pot fi depășite?
C. B.: Cel mai mare obstacol mi se pare mie că suntem noi însene, femeile… Ne mai trebuie ceva timp să înțelegem că nu trebuie să ne „batem” să luăm locul bărbaților. Sau să utilizăm aceleași strategii masculine rău înțelese, pentru a „deveni” bărbați și pentru a ajunge la egalitate.
Egalitatea nu vine prin a acționa de aceiași manieră, prin a frustra, comanda, a fi în competiție… Vine din complementaritate, din îngăduință, frumusețe, creații colorate, magie și „relație”. Din iubire. Din inimă, ce mai!
Cum să depășim obstacolele? Ca totdeauna în istoria feminină – cu multă forță, curaj și abnegație, semănând grăunțe de înțelepciune și… magie.
De ce crezi că au cea mai mare voie femeile, astăzi?
C. B.: De a obține dreptul de a „țese” pentru ele, între ele, de a realiza visele lor, de a intra în cerc și a înțelege care este puterea lor – puterea de iubire în primul rând. Ne putem așa de mult ajuta între noi.
Și de fapt putem ajuta omenirea, lumea și Planeta, mama Pământ… Am putea sfârși cu războaiele, înarmarea și tineri morți pentru idei crețe de cucerire și înavuțire… Nu cunosc o mamă care să dorească moartea copiilor ei; pot să cred că ea nu poate dori moartea copiilor altor mame.
Mă gândesc acum la un film despre o societate matriarhală – „În numele mamei” – care m-a marcat foarte mult – o comunitate care lua toate deciziile care au impact asupra comunității în acord cu toate persoanele din comunitate. Și curios, în această comunitate nu exista nici o boală modernă – stres, depresie, alcoolism, droguri. Nu existau divorțuri și nici copii fără părinți. Nici bătăi și nici furturi. Nici violuri…
Când mă gândesc cât de mult timp ne-a trebuit să votăm sau să ne apropriem corpul, care nu este un obiect… În multe locuri pe Pământ încă nu avem aceste drepturi…
A distribui cunoașterea pentru a schimba conștiințele este calea.
Când am început sa pășesc pe calea serviciului către Divinul Feminin eram tare frustrată că nu erau „rezultate”, că femeile nu aderau la ce spuneam și nu aveau de gând să asculte întrucâtva înțelepciunea corpului lor. Într-o zi am avut o experiență care mi-a explicat mai bine ce trebuie să fac. O femeie pe care nu o mai văzusem decât o dată cu vreo 6 ani înainte vine spre mine și îmi mulțumește, spunând-mi ca îi pare rău că a ieșit din sală râzând de neîncredere în metoda de contracepție. Mi-a mărturisit că aplica metoda de vreo 5 luni. Așadar, am înțeles că de fapt sămânța înflorește la timpul ei.
Expresia de practici feminine ne duce cu gândul la ceva misterios, secret, poate un pic periculos. Dar ce presupun de fapt aceste practici feminine?
C. B.: Când am citit această întrebare nu am putut să nu zâmbesc… Din ce punct de vedere este periculos? Să nu uităm că trăim într-o societate patriarhală, iar modul de funcționare și gândire este masculin… Da, este „periculos” pentru că putem aduce lucruri noi și schimbări în regulile prestabilite de două, trei mii de anii… Îmi imaginez revoluția dacă în biserica ortodoxă ar fi preotese…
„Ascunse” și „secrete” pot fi practicile feminine, dar nu pentru că femeile vor asta, ci pentru a putea fi protejate de judecata unor legi sau persoane – vânătoarea de vrăjitoare există încă, chiar dacă ea capătă diferite alte forme…
Acolo unde este posibil, propunem practicile feminine la lumina zilei – pe Facebook, Instagram și Linkedin. Și chiar ne bucurăm, atunci când putem acorda încrederea noastră unor „cavaleri” protectori înțelegători ai principului feminin.
Practicile feminine presupun să ne amintim – să ne amintim că suntem femei, că avem feminitatea noastră care se manifestă sub diferite forme unice, și asta în fiecare zi. În fiecare gest pe care îl facem în conștiință, Femininul Divin insuflă sacralitate.
Printre calificările tale se numără și cea de sofrolog. Publicul din România poate este mai puțin familiarizat cu acest termen. Ni-l poți explica, te rog?
C. B.: Sofrologia este o tehnică de relaxare care aduce persoana într-o stare de „conștiință modificată”, începând de la care se poate accesa rezolvarea unei nevoi specifice. Sofrologul induce starea de conștiință necesară subiectului și îl îndrumă, cu acordul prealabil al acestuia, să își „reprogrameze” comportamentul, să rezolve o problemă sau să îndeplinească o anumită sarcină.
Inspirată din tehnicile de hipnoză, yoga și meditație, tehnicile din sofrologie se concentrează pe atenția acordată senzațiilor fizice, corpul fiind o poartă spre conștientizare și, în același timp, spre relaxare și stimularea creativității.
Este minunată în situații de stres și se poate aplica spre exemplu pentru a putea lua cuvântul în public, pentru a gestiona emoțiile în diferite contexte, pentru a gestiona durerea în momentul travaliului femei care dă naștere, etc.
Vei ține un workshop în București în curând. Care este tema și cine poate participa?
C. B.: Da. A fost o surpriză plăcută a anului trecut această invitație făcută de Claudia de la House of Gong și de Oana Ștefan de la Trezirea Interioară. Experimentez sororitatea în locuri și contexte pe care nu mi le imaginam. Sufletul meu este recunoscător pentru aceste oportunități de a semăna semințe de cunoaștere. Mi se pare așa de fain ca femeile să se „încoroneze” ca regine între ele.
Wokshopul se numește „Sămânța de femeie – Învățătura Mamei relațiilor” în cadrul ciclului Îmbrățișarea arhetipurilor feminine – Cele 13 mame de la origini – Calea Zeiței interioare”. Este primul dintr-o serie de 13, adică numărul de luni pe care calendarul lunar le afișează.
Cine poate participa: Toate femeile sunt binevenite.
Sursa acestor cunoștințe este una ancestrală. Are ca scop împuternicirea femeilor, bineînțeles, iar foarte pe scurt acest arhetip feminin vorbește despre relații: Care sunt relațiile mele? Cum exprim aceste relații?
Beneficiul este conștientizarea lui „cum intru în relație?
Vrei să știi mai multe? Te invit să fii curioasă și să intri în cerc cu surorile tale și să mergem cu toatele, mână în mână, pe drumul divinului Feminin.
Pentru înscriere poți sa mă contactezi pe Whatsapp +33 6 63 27 67 00.
Cum arată o zi obișnuită de lucru a ta?
C. B.: Ah, aici este o cursă. Persoana mea este ghidata de o energie „vatha” în medicina ayurvedică, adică medicina tradițională din India care mă pasionează foarte mult. Această energie de bază care alimentează forța de viața este o energie de aer. Pentru cineva care are această energie de bază foarte importanta înseamnă că regulile precise nu prea se pot aplica.
În mare, schimb programul foarte rapid și în nici un caz zilele nu se aseamănă una cu alta!
Hai să zicem cam așa – consultațiile care necesită neapărat prezența – ședințele energetice de dezlegare și cele pentru fertilitate – de chemare a sufletelor sunt concentrate pe 2 zile pe săptămână, marți și vineri, iar cele la distanță pot fi în toate zilele. Mai petrec ceva timp pe rețelele sociale – jumătate de oră, dar câteodată pot să fiu pasionată de un subiect sau mă „minunez” un timp lung de diferite postări – îmi spun că totul este în natură, chiar și exagerările – sau creez o postare dacă sunt inspirată.
Mailurile și telefoanele sunt un pic cronofage… administrativul este un post important.
Altfel, îmi place să prepar eu însămi mâncarea pentru că mi se pare o activitate în care pot utiliza magia creației feminine; îmi place să combin culori și gusturi, iar deviza este „rapid, simplu și gustos; iar pe deasupra are energie”.
Mă bucur de viața de familie și de frumusețea și bogăția de activități din orașul în care stau – Paris, este cel mai frumos oraș din lume.
Tare mi-ar plăcea ca timpul să fie un pic mai darnic, dar știm cu toții că accelerația este mai degrabă calitatea lui actuală.
Ce îmi propun să fac mai mult ar fi să termin de scris cartea Dansează cu zeițele și să rafinez propunerile de ateliere.
Cum te relaxezi la sfârșitul zilei?
C. B.: Este o întrebare „tricky” pentru că nu prea îmi plac zilele stresante și atunci în tot timpul zilei sunt relaxată, cu ideea de a fi „focusată” sau „concentrată” pe un anumit subiect. Ador ce fac și în cea mai mare parte a timpului îmi dă energie. Este foarte greu să fac o separare între ce înseamnă „muncă” și „după muncă” sau un hobby. Aș putea spune clar că în afara a ceea ce ar fi legat de activitate, îmi plac filmele SF. Inception mi se pare fabulos! Avatar la fel. Aștept cu nerăbdare pe Netflix sau Prime următoarele episoade din Dune și Fundația. Mă fac să visez.
Ce sfat ai da oricărei femei de azi?
C. B.: Sfaturi ar fi multe, dar dacă ar fi să rezum la unul singur le-aș sfătui să intre în cercuri de femei. Acolo vor găsi resursele pentru a alege cum să evolueze, cum să-și asculte corpul și cum să devină zeița din propria grădină și din cea a divinului Feminin.
Să-și dea dreptul să existe și să merite cadourile vieții, să înflorească prin participarea activă la manifestarea viselor lor și pentru planetă.
„Împreună” este ceea ce Divinul Feminin țese cu noi acum.
Dana Mina Verescu a absolvit Facultatea de Psihologie în 1997 și are titlul de MA în Psihologie Organizațională și Psihologie aplicată în domeniul securității naționale. Lucrează în presă de peste 20 de ani și a scris la revistele Grădina mea de vis, Femeia, Femeia de azi, Ioana, Cărticica practică, Național Geographic. Este redactor la Psychologies România. Este pasionată de taichi, lectură, filme și plimbări în aer liber și crede că una dintre cele mai bune psihoterapii este mișcarea.