Rachel Weisz – Imi caut identitatea
Credeti ca femeile vor sa demonstreze ca pot face totul singure?
R.W.: Cu siguranta pot face asta, insa cu mult efort. La scoala fiului meu exista mame care sunt avocate, care lucreaza la bursa sau Facebook si fac adevarate eforturi – ca si mine, de altfel. Indiferent daca esti femeie sau barbat si ai o cariera de succes, este greu sa fii un parinte bun, sa petreci suficient timp cu copilul tau.
In copilarie chiar ati vrut sa deveniti spion sau detectiv?
R.W.: Da, pe la sase-sapte ani eram obsedata de asta. Aveam si o carte intitulata Cum sa devii detectiv.
Foloseati un limbaj secret?
R.W.: Ca si atunci cand scrii cu suc de lamaie, lasi hartia in soare, apoi o pui in cuptor si se oxideaza sucul de lamaie, devenind maroniu, astfel incat sa poti citi mesajele? Lucruri de genul asta? Sigur!
Maternitatea v-a schimbat optica asupra lumii, in general?
R.W.: Iti schimba intreaga perspectiva a vietii. Si e imposibil sa nu fie asa! Maternitatea este una dintre cele mai frumoase si interesante experiente pe care le poate avea o femeie. Te implineste si te misca uluitor.
E mai bine decat a castiga un Oscar?
R.W.: Si fiul meu a castigat Oscar-ul, pentru ca eram insarcinata in sapte luni cand s-a intamplat asta.
Faceti ceva anume pentru a va mentine intr-o forma atat de buna?
R.W.: Eu functionez pe intretinere minima. Nu am vreun secret anume. Dorm suficient, mananc sanatos si fac sport. Fac Pilates, care este destul de dureros, dar, daca doare, stii ca iti pune muschii in miscare.
Veniti dintr-un mediu intelectual – v-a ajutat asta din punctul de vedere al increderii in sine?
R.W.: Tatal meu a fost inventator, un fel de „profesorul trasnit“. Iar eu voiam sa fiu ca Marie Curie, sa descopar ceva important. Aveam un set de laborator si imi placea sa amestec diverse substante. Dar intotdeauna am fost un fel de rebela. Nu voiam sa o las pe mama sa imi perie parul, mereu ma cataram in copaci. Eram baietoasa si aveam o problema cu autoritatea. Daca profesoara imi spunea sa nu mai fac un anume lucru, eu nu vedeam de ce as fi ascultat-o. Asa ca, la varsta de 14 ani, am fost rugata politicos sa parasesc scoala. Te rog sa nu scrii ca am fost exmatriculata, mama mea s-ar supara foarte tare. „Am fost rugata sa parasesc scoala“, asta este varianta oficiala.
Parintii dvs. ce au avut de spus despre actorie? Le-a placut ideea?
R.W.: Tata a detestat ideea. El era un critic redutabil. Considera ca nu voi fi o actrita buna. Deci, in anumite privinte m-am simtit vinovata pentru profesia pe care am ales-o. Si a fost usor sa ma simt asa pentru ca mi-a alimentat inclinatia mea naturala spre blamare si autocritica. In final, s-au simtit usurati cand au vazut ca ma bucur de succes si ca iubesc meseria asta.
Dar de ce sa va simtiti vinovata ca aveti talent si succes?
R.W.: Tocmai asta e ideea! Faptul ca lucrurile au iesit atat de bine, ma face sa ma simt putin inconfortabil. Succesul, infatisarea fizica placuta, educatia de elita sunt admirate si scoase in evidenta, mai ales de jurnalisti. Dar eu nu am incredere in laude si felicitari, pentru ca ajung sa ma intreb: ce am facut in realitate de merit atata atentie?
Inainte de a merge la Cambridge, unde ati devenit feminista, ati facut modelling. Aveti sentimente contradictorii pentru ca sunteti considerata foarte frumoasa si cu capacitati intelectuale deosebite?
R.W.: Inainte cu putin sa implinesc 20 de ani, eram un dezastru. Eram timida si nu ma simteam bine sa primesc atentie din partea baietilor. Totusi am fost norocoasa, in sensul ca niciodata nu m-am considerat atat de frumoasa incat sa nu invat sa gandesc pentru mine sau sa citesc lucruri interesante.
Spuneti ca erati un dezastru, cum ati trecut peste asta?
R.W.: A fost o lupta lunga. Mereu am avut o problema cu nevoia de atentie sau cu relaxarea si deschiderea pe cat ar trebui. Multa vreme am incercat sa imi depasesc anumite frici, legate de ce as fi vrut sa realizez si de cine as fi vrut sa fiu. O multime de intrebari pe care as fi vrut sa mi le adresez constient sau inconstient.
Spuneti ca la 30 de ani erati la polul opus, comparativ cu turbulentii ani 20?
R.W.: Nu ii pot numi chiar turbulenti. Mai degraba incercam sa ma descopar pe mine, sa imi gasesc identitatea – toate acele intrebari de baza, existentiale, pe care ti le pui cand vrei ca viata ta sa functioneze corect. Si azi imi caut identitatea. Desigur, acum ma simt mult mai libera, mai deschisa, mai generoasa decat am fost. Este un mic triumf din partea mea.
V-ati descris ca fiind o persoana foarte intensa – asa sunteti si acum?
R.W.: (rade) Cu siguranta pot deveni insistenta in ceea ce priveste lucrurile de care am nevoie sau care trebuie facute. Pun multa pasiune in munca mea, dar ca mama ard multa energie nervoasa numai alergand dupa fiul meu toata ziua. (rade) Un jurnalist m-a intrebat daca tin o dieta speciala si i-am spus ca a fi mama este cea mai buna dieta pe care am urmat-o vreodata.
Traducere si adaptare Catalina Cristescu
Sursa: Hepta
