Rona Hartner: „Vreau sa fiu sfanta, sa ajung in Rai!”

Actrita de film (32 de filme la activ, 7 premii internationale) si teatru, model (pentru brand-uri frantuzesti de succes), dansatoare, scenarista, compozitoare si interpreta a unor genuri muzicale foarte diferite (folclor, jazz gospel, electro), Rona Hartner e mai cunoscuta pe alte meleaguri decat in tara natala. Ca sa remediem acest neajuns, iat-o in Psychologies Romania.

 

Psychologies: Cine esti tu, Rona Hartner, intre toate originile tale? Nemtoaica, romanca, frantuzoaica?

 

Rona Hartner: Sunt actrita, cantareata, dansatoare, pictez in timpul liber. Am foarte multe origini etnice. Am ascendenta germana, romaneasca, greceasca, evreieasca din partea tatalui, am vreo trei-patru religii in familie, am si tigani si unguri.

Din acest amestec detonator am luat ce era mai colorat si mai bun. Azi, la 42 de ani, realizez niste visuri mai vechi, scriu o carte, de pilda. De fapt, mereu am scris, am avut poezii citite la Universitate, la Golaniada.

Eu sunt o timida, in momentele cruciale sunt timida, si scriu pe ascuns. Multe lucruri nu se pot spune, dar se scriu. Sunt si foarte analitica.

Cand eram mica, parintii mei imi spuneau „Buddha“, ca stateam cu picioarele incrucisate, suceam o suvita de par, nu spuneam nimic si gandeam. Seara, veneam cu „fraza zilei“. Apoi iti tranteam adevarul in fata.

Acum am revenit la prima mea iubire: gospelul. Cand eram mica, visam sa cant gospel la biserica precum Mahalia Jackson. Am lansat si un album ce se numeste The Balcanik Gospel.

Cand am ajuns in Franta, nu aveai voie sa canti in engleza. Eu cantasem aici numai in engleza si romana. Cantarea are nevoie de incarcatura afectiva. Vocea nu iti vibreaza daca nu ai plans in limba respectiva. Asadar am inceput sa cant in franceza si am ajuns la un punct destul de interesant al carieriei…

Apoi a fost valul gipsy, pe care eu nu am vrut sa merg, dar filmul Gadjo Dilo m-a dus cu el. Odata cu acest film, am descoperit ca sunt foarte mandra de originile mele balcanice.

Imi place ca muzica mea sa aiba un mesaj puternic de lumina, mandrie, de pace. Melodiile mele au fost mereu angajate politic; in perioada in care Franta era ostila romanilor si tiganilor, eu cantam pentru pace si acceptare.

 

Ce ti-a adus in viata frumoasa ta fiica, Sumayla? Cum era viata inainte de venirea ei si cum e acum?

R. H.: Fetita mea a schimbat totul. Cred ca eu am avut mereu o chemare materna. Ea a venit intr-un moment in care eu insami eram manager al trupei mele si aveam multe de facut.

Eram pe scena si jucam cu burtica mare. Dar nu mi se parea dificil. Tot timpul sarcinii am ras. Si ea, la ecografie, radea. Ne-am distrat toti. Cand s-a nascut, am zis ca Dumnezeu mi-a trimis-o cu un scop.

Mi-am aliniat viata in jurul ei. Fetita mea ma intoarce la copilarie. Imi da din lejeritatea ei. Nu eu o salvez pe ea, ea ma salveaza pe mine. Cred ca si pentru tata este la fel. Copilul e acolo sa-ti dea viata, nu ii dai tu lui.

Eu nu-mi atribui copilul, ea ma depaseste, e un mister al vietii, e o interventie divina. Nu ai tu cum sa faci singur, ca om, atata unicitate, mister… nu poti decat sa accepti. Mi-a fost incredintat de Sus acest copil. Inainte de ea, aveam in viata un gol mare.

Credeam ca era golul de a nu fi casatorita, dar de fapt era chemarea de a avea un copil. Aveam si momente de tacere lungi, de rugaciune, pe care acum nu le mai am. Cand vine un copil, nu mai gasesti timp doua ore pe zi ca sa te rogi. Dar el te „trage“ catre viata.

 

Ce valori inatacabile te definesc?

R. H.: Cred ca familia, in primul rand, prietenia, sinceritatea, loialitatea. Credinta mea. Poate si un fel de eroism, de nebunie a mea. Mi-ar fi stat bine sa fiu conducatoare de trupe. Am viziune. Am avut viziuni bune in plan artistic, am deschis drumuri.

 

Care este momentul preferat din zi?

R. H.: Nu am doua zile la fel. Ora la care reusesc sa ma inchin, sa zicem. Ora mea miraculoasa. E momentul meu cel mai placut. Cand sunt la rascruce si stau, meditez si gasesc acea cale, e foarte bine.

Imi place sa fiu luata de tavalug, de emotia momentului, dar sa ma opresc la un moment dat si sa gasesc drumul meu. Cand eram mica, eram obsedata de cuvantul „discernamant“.

Tatal meu m-a invatat sa-l inteleg. Zicea ca e important sa avem o personalitate diferita si sa avem discernamant. Asadar, imi place sa ma opresc si sa discern. Ma intreb: „Doamne, mai e drumul acesta drumul meu? E bine ca pictez? Ca nu fac nimic?“.

Ma opresc, fac introspectie si apoi plec din nou la drum. De la 29 de ani ma rog din ce in ce mai mult. Nu mi-ar placea sa fiu luata cu totul de val si sa-mi traiesc viata inutil. Mi se pare ca putem ajunge foarte usor sa ne traim viata inutil.

 

Care este locul unde ai vrea sa traiesti?

R. H.: Intr-un sat din Fran­ta, in Burgogne. O ce­tate cum e Sighisoara. Aco­lo totul e frumos, e mai frumos decat Pa­risul. Nu pot sa tra­iesc in ceva urat.

Am fost asa de socata cand Ceausescu ne-a smuls din casa noastra superba din centrul Bu­cu­restiului si ne-a azvarlit in Crangasi, ca nu am iesit un an din casa! Am nevoie de natura, refuz uratenia.

 

Cum iti imaginezi ca ai fi ca barbat?

R. H.: Hipster. Cu barba. Sau as fi fost fotbalist. Cand eram mica, voiam sa fac fotbal, dar nu era echipa de fete. Imi placea sportul in aer liber.

 

Ce crede ingerul tau pazitor despre tine?

R. H.: Cred ca am mai multi ingeri. Am un stol, condusi de unul singur. El zice ca ar vrea o saptamana de vacanta, pentru ca nu someaza niciodata, ma apara. E incredibil de eficace!

Pe 7 ianuarie, cand a fost atentatul de la Charlie Hebdo, eu trebuia sa fac un curs de dans clasic pe strada respectiva, la ora respectiva. Exact in acea zi, i s-a nazarit unei doamne sa ma cheme la un masaj.

M-am dus la masaj. In timp ce la redactia Charlie Hebdo era teroare, eu amestecam creme de masaj. Si afara era razboi civil… Pai nu e la mijloc ingerul meu pazitor?!

 

Ce ai face ca sa salvezi lumea?

R. H.: As spune adevarul si l-as aplica. Lumea trebuie salvata prin constientizarea pericolului ecologic in care ne gasim. Pericolul e iminent. As pune copaci pe toate blocurile, iedera, as imbraca toate cladirile in verde pentru ca orasele, care acum sunt surse de poluare, sa devina plamani.

 

Daca viata ta ar fi un film sau o carte, care ti-ar placea sa fie?

R. H.: Indiana Jones!

 

Ce obiect ai pastrat din copilarie?

R. H.: O oaie. Mi-am cumparat, la 18 ani, din Polonia, o oaie de jucarie. Pastrez amintirile bunicilor, tot ce imi aminteste de o epoca frumoasa, in care se traia bine si cu respect. Bunicii mei, la 75 de ani, inca dansau impreuna tango argentinian.

 

Numeste trei dorinte mici si trei dorinte mari.

R. H.: Dar am totul! Ba nu: vreau sa lucrez cu Mark Rhonson, sa imi faca el un disc. Si dorinta cea mica: sa devin sfanta, sa ajung in Rai.

 

Daca ai avea toti banii din lume, cum ti-ai trai viata?

R. H.: Opere umanitare. Ceea ce politica nu poate face, fac oamenii de bine. Nu as mai face decat concerte umanitare, discuri, opere la fel. Umanitare. Azi, lumea are nevoie de mila.

 

Care este cea mai mare temere a ta?

R. H.: Ca nu voi ajunge in Rai. Ca imi traiesc viata degeaba. Ar fi rateul total.

 

Care crezi ca este ingredientul esential al unei vieti implinite?

R. H.: Pacea interioara. Nu se poate cumpara. Se cauta activ, se cerseste.

 

A consemnat Iuliana Alexa

 

Fotografii de Ciprian Strugariu pentru Revista Viva! Stilist Ana Andrei; machiaj Andra Manea;
coafura Oksana Danilisin (Oksana salon); vestimentatie Manoush; accesorii lesfillesflorissantes by Lachatterie, Musette; aranjamentul floral: Atelier Madalina Mocanu cofetaria Armand.